Pierluigi Modesti, matematician, specialist IT în domeniul bancar, consultant de afaceri, iubeşte România şi are un blog (www.pierluigimodesti.it) unde vorbeşte des despre ţara noastră. Are o soţie româncă, chirurg de meserie, şi trăieşte la Torino.
Pierluigi Modesti, cu ce ocazie aţi intrat în contact cu România?
«Am ajuns în România când am cunoscut-o pe actuala mea soţie, în anul 2000. De atunci, am fost de nenumărate ori în România, în principal în Bucureşti, dar şi în Transilvania, Moldova, Muntenia, Banat şi Dobrogea…. Ar mai fi Maramureşul de vizitat!»
Am înţeles că aţi avut activităţi de voluntariat în România.
«Nu prea am fost activ ca voluntar în România în ce priveşte activităţile sociale. În schimb, începând cu 2007 am dezvoltat un program de social networking bazat pe LinkedIn, unde am fondat un grup de discuţii denumit Business Hour Romania. Acest loc virtual s-a transformat într-un loc real de întâlnire şi confruntare pentru antreprenori şi întreprinzători români şi străini interesaţi de piaţa românească. Am reuşit să organizez întâlniri periodice de oameni de afaceri până în 2011, când din diverse motive – şi personale – m-am retras la Torino. Grupul online mai există încă şi este foarte activ, are aproape 3000 de membri, majoritatea fiind antreprenori ale IMM-urilor dar mulţi sunt şi manageri de firmă.»
Cum vedeţi România anului 2014 din punctul de vedere al situaţiei economice şi politice?
«România este o ţară în curs de dezvoltare, nu este „lumea a treia” cum uneori se presupune. Totuşi, după Revoluţia din 1989 n-a reuşit să-şi croiască un drum liniar. Problema cea mai mare în România? Coruptia, fără îndoială. Toate ţările au corupţie, bineînţeles şi Italia, dar este vorba de o corupţie la „nivel înalt”. Corupţia din România este de tip capilar. Mă refer la instituţii publice şi la sănătate, în primul rând. Românii ştiu perfect ce şi cum, dar se ascund după deget şi spun „aşa merge la noi”. Nu prea este indignare, nu prea există voinţa de schimbare. Sau cel puţin, nu prea se vede.
Massimiliano Retaggi: “Mi-aş dori ca românii să nu-şi mai ponegrească ţara”
Când Victor Ponta a câştigat alegerile cu un procent uriaş pentru o democraţie, am scris pe blogul meu despre „o ipotecă pentru viitor”. Ce a urmat a fost încă o dată o dezamăgire. Vorbind cu români de orice nivel, atât în Italia, cât şi în România, aud mereu că nu mai sunt oportunităţi în România. Cei care n-au fugit în străinătate se gândesc să fugă acum. Nu-mi place să aud vorbindu-se despre „diaspora”. Termenul este folosit în mod excesiv. Românii au plecat pentru că au vrut dar, ceea ce este mai rău, au plecat pentru a-şi asigura un viitor pe care nu vor fi în stare să-l susţină când (când?) se vor întoarce acasă.
Când am ajuns în România în 2000-2001, viaţa era încă foarte uşor de susţinut. Cu intervenţii adecvate, s-ar fi putut crea un pol de dezvoltare şi de referinţă pentru întreaga Europă de Est. Nu s-a întâmplat. »
Dar problema câinilor vagabonzi?
«Mă întrebaţi despre scandalul câinilor. De pe vremea lui Băsescu primar al Capitalei ştiu că este o problemă foarte complexă. Aici în Italia nu se ştie exact despre ce e vorba. Aşa cum s-a reportat, românii par nişte ucigaşi nebuni. Evident, nu este aşa. După revolutie câinii s-au înmulţit – mulţi au fost abandonaţi – pentru că percepţia oamenilor n-a privit problemele de mediu. Aceeaşi situaţie s-a verificat cu sălbăticirea generală a mediului, neîngrijirea câmpiilor, pădurilor, oraşelor. Occidentalii au o sensibilitate foarte ridicată – e bine aşa! – asupra mediului. Vorbesc despre câini pentru că sunt ştiri ce ni se par senzaţionale. Sunt în contact de ceva timp cu organizaţia Save the dogs, fondată de Sara Turetta, o italiancă ce se ocupă de salvarea câinilor lângă Cernavodă. Consider că o astfel de muncă voluntară este cel mai bun exemplu de implicare pe care poate s-o aibă comunitatea faţă de această problemă. Dar este o italiancă şi nu o româncă. Interesant, nu? »
Poet italian îndrăgostit de România: „Sunteți un popor splendid!”
„Românii par nişte ucigaşi nebuni. Evident, nu este aşa.”
Vorbiţi-mi despre imaginea noastră în Italia.
«Câinii şi criminalitatea. Asta este, din nefericire, viziunea pe care o au italienii despre România. Românii sunt oameni de valoare şi nu merită o astfel de etichetă. Sunt muncitori serioşi şi calificaţi.
Soţia mea este chirurg, lucrează în Italia. N-a avut nici pile, nici ajutor. A ajuns unde a ajuns prin forţele ei şi mult sacrificiu. Pentru mine asta înseamnă că un român este sută la sută egal cu un italian sau cu oricine altcineva în stare să lucreze la un înalt nivel de calitate.
De asemenea, cunosc personal sute de români care muncesc în domeniul sanitar (foarte mulţi asistenţi profesionali), dar şi în bănci sau în birouri, la familii sau pe şantiere, prestând o muncă de calitate, de obicei foarte apreciată în mediul respectiv de şefii italieni. Pe lângă ei, sunt şi mulţi „vagabonzi”, oameni ce nu prea ştiau ce să facă acasă şi au venit aici în căutarea aurului. Imaginea pe care o dau este extraordinar de proastă. Din păcate, după deschiderea graniţelor, astfel de aventurieri s-au înmulţit, originând situaţii „border line” unde criminalitatea face parte din normalitate.»
Pictoriţa Claudia Mandi: „Este o boală să fii român în Italia”
Cultura românească?
«Cultura României a avut o înflorire extraordinară în perioada interbelică. Oameni ca Mircea Eliade, Ion Luca Caragiale, Emil Cioran, Eugen Ionescu, Constantin Brâncuşi, George Enescu au exportat în Europa şi în întreaga lume sufletul românesc, alături de un nivel cultural incomparabil. Este adevărat că a fost o perioadă extraordinară în privinţa artelor, dar românii au fost remarcabili. Când am ajuns în România mi-a plăcut extrem de mult teatrul şi muzica românească. Am fost la Naţional şi am fost surprins să văd artişti de mare valoare ca Radu Beligan sau Claudiu Bleonţ. Am fost de foarte multe ori la Ateneu, o sală dintre cele mai frumoase din lume.
Mi-ar plăcea să aud vorbindu-se din ce în ce mai des depre cultura română în afara României. Cred că instituţii ca Academia Română au prilejul şi sarcina să se aşeze în prim plan ca să se cunoască faţa adevarată a acestei ţări. »
Povestea unui OM care i-a ajutat pe români: doctorul Livio Zanolini
Dar limba română?
«Limba română? Cea mai latină dintre limbile neolatine. Foarte interesant ca fenomen cultural – şi politic – e voinţa păstrării unei identităţi aparte în panorama balcanică. Destul de uşor de învăţat pentru un italian. Eu m-am bucurat foarte mult ca am învăţat-o, ca să citesc şi să ascult romane, poezii şi proză. Lucru util şi pentru antreprenorii italieni, dar nu esenţial. Lumea afacerilor este în limba engleză, n-avem încotro. »
Ruxandra Drăgoescu
Blogul lui Pierluigi, „Pensieri Scomposti”, pierluigimodesti.it
