in

Premii importante pentru România la actuala ediție a Premiului Internațional de Poezie de la Triuggio (MI)

Deja o tradiție și un reper în lumea poeziei, a poeților din Italia dar și din foarte multe alte țări, Concursul Internațional de Poezie de la Triuggio a reunit și la prezenta ediție sute de candidați la premiile oferite de un juriu special format, care analizeaza creațiile poetice, majoritatea aparținand cu precădere copiiilor de la școala primară până la liceu.

Concursul este o manifestare care reuneste o importantă participare internațională, fiind prezente în concurs mai mult de 20 de țări și se bucură de organizarea, colaborarea și patronajul mai multor parteneri: Fundatia ”Centro Giovani e Poesia” din Triuggio, patronajul Primăriei orașului, Regiunii Lombardia, Provinciei Monza și Brianza, Banca Credito Cooperativo din Triuggio, a ziarului “Il Cittadino” din Monza, a revistei “Messaggero dei ragazzi” și colaborarea Editurii ”Prometheus” din Milano, care tipărește în fiecare an un volum cu poeziile premiate.

FOTO. Villa Canonica Triuggio- locul desfasurarii ceremoniei de premiere – una din cele mai prestigioase locatii istorice din Monza Brianza


Începând cu anul 2009, Centrul Cultural Italo-Român din Milano este partener și susținător al concursului, inițiind legătura cu mai multe școli din România, pentru înscrierea și participarea elevilor la acest proiect.

Premiul Internațional de Poezie s-a născut în anul 1991 ca un obiectiv al Centrului de Poezie și Tineret din Triuggio. În decursul anilor s-a constatat o mare participare a elevilor și tinerilor din Italia, dar și alte țări devin tot mai prezente în cadrul acestei importante manifestări de poezie cu caracter internațional.

La cea de a24-a editie a Premiului International Centro Giovani e Poesia au participat un numar de 548 de autori cu un total de 508 compozitii. Prezenta straina a fost urmatoarea: 115 participanti din Bulgaria, 75 din Romania, 16 din Republica Moldova, 4 din Germania, 3 din Polonia, Croatia si Albania, 2 din Ucraina, Maroc, Algeria, Olanda si Irlanda, 1 din Argentina, Egitto, Colombia, Gran Bretagna, Grecia, Francia, Tunisia si Cile, un total de 237 autori straini.

A 24-a editie (2014-2015) a prestigiosului premiu a adus din nou România printre primele locuri ca număr de participanți. Un număr de 75 de copii, cu vârstele cuprinse între 10 și 17 ani, au trimis creațiile lor literare, conform regulamentului traduse în limba italiană.

In istoria Premiului, este pentru a doua oara cand un autor din Romania – elevul Marius Florea- de la Liceul UNIREA din Brasov obtine Medalia de Argint din partea Camerei Deputatilor Italiene.

Actuala ediție îi aduce doua premii importante si poetei Florentina Nita, colboratoarea Centrului Cultural Italo Roman.

CITITI AICI PREMIILE ȘI DIPLOMELE ACORDATE PARTICIPANTILOR ROMANI


Cea de a 23-a editie a Premiului International GIOVANI e POESIA dominată de prezența României si Republicii Moldova

Au început înscrierile la cea de a 24-a ediție a Premiului Internațional de Poezie de la TRIUGGIO (MILANO)

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

PNL agită comunitățile din diaspora. Se organizează proteste pentru sprijinul moțiunii de cenzură

Moțiunea de cenzură pe tema votului în diaspora: „Victor Ponta – demis pentru exces de putere prin blocarea alegerilor. Dreptul la vot nu e o lozincă!”