in

Primarul Fassino a omagiat 1 Decembrie alături de românii din Torino

Ca în fiecare an, evenimentul central din pleiada de manifestări dedicate sărbătoririi Zilei Naționale a României la Torino, l-a constituit recepția oferită de Consulatul General al României, desfășurată de această dată la sala hotelului Pacific Fortino, cochetă locație de patru stele situată în apropierea centrului istoric, pe malul râului Dora.

Printre invitații de onoare, numeroși primari din localitățile unde românii au o pondere importantă, exponenți politici din Regiunea Piemont și oficialități locale, s-au numărat și Laurențiu Mărginean, cel mai în vârstă român la Torino (94 ani), membru al primului Batalion de Parașutiști al României și decorat multiplu în timpul celui de al doilea război mondial, alături de fiica sa, Adelina-Sonia Mărginean, prima femeie președintă a Asociației Române pentru Propaganda și Istoria Aeronauticii.

Eveniment inedit în istoria postrevoluționară a imigrației românești din orașul de pe Pad, primarul metropolei, Piero Franco Rodolfo Fassino, a dat curs invitației, menționând într-un scurt discurs importanța acordată de administrația locală celei mai numeroase comunități de străini la Torino:

”După cum știm cu toții, Torino a devenit un oraș multietnic, multicultural, un oraș unde, din totalul de un milion de locuitori, o sută cincizeci de mii sunt de origini străine, comunitatea românească fiind cea mai numeroasă, acest raport menținându-se și la nivel de zonă metropolitană. O comunitate care este astăzi parte din întreg, foarte bine integrată.

Noi lucrăm pentru a crea condițiile ca toți cei ce au decis să-și construiască viitorul lor și al copiilor lor la Torino, indiferent de locul în care s-au născut, să se considere torinezi – să aibă aceleași drepturi, să respecte aceleași obligații, să fie parte a unui oraș care muncește unit pentru un viitor mai bun. Prezența comunității românești este foarte importantă, atât din punct de vedere numeric, cât și ca exemplu de integrare.

Sunt peste cincizeci de mii de români la Torino, mulți copii care s-au născut aici și încă nu au cetățenie din vina unei legi vechi – prea vechi! – dar care sunt efectiv membri ai comunității. Românii pot fi regăsiți în absolut toate sectoarele de activitate ale orașului, nu doar ca angajați ci și ca întreprinzători, oameni de cultură sau voluntari, comunitatea românească fiind o prezență vie, care îmbogățește localitatea noastră aducând istoria și cultura unei tări care ne este aproape prin rădăcinile latine comune și cu care Italia dezvoltă din ce în ce mai multe relații.

Ca primar, nu pot face altceva decât să le mulțumesc românilor pentru aportul lor la viața orașului, atât pe plan profesional cât și din punct de vedere al familiei, al coeziunii și al solidarității, mai ales în aceste momente dificile prin care trece Europa. (…) Mulțumesc pentru onoarea de a fi fost invitat la sărbătoarea României, mulțumesc pentru tot ceea ce comunitatea românească face și ne oferă și vă asigur că, în același timp, orașul dorește ca voi să vă considerați torinezi cu drepturi depline!”

După un scurt moment de reculegere în memoria victimelor de la incendiul din clubul bucureștean Colectiv și a celor din recentele atentate teroriste din Paris, Liban, Tunisia și Kenia, Consulul General al României, Tiberiu Mugurel Dinu, în discursul de deschidere, a mulțumit invitaților pentru participare, amintind reperele istorice ale momentului celebrat și reiterând efortul țării noastre în lupta pentru contrastarea terorismului:

”Cu ocazia Sărbătorii Naționale, România adresează un mesaj de unitate în jurul principiilor noastre comune: dialog, înțelegere reciprocă, încredere, respectul pluralismului și a diversității, care trebuie să caracterizeze comunitatea internațională și valorile din care facem parte integrantă. Ne confruntăm, la sfârșitul acestui an, cu provocări mari, iar România și corpul său diplomatic reconfirmă implicarea lor activă pentru găsirea măsurilor optime și rezolvarea situațiilor de criză.”

Recepția oferită cu ocazia Zilei Naționale a României s-a încheiat cu un program artistic susținut de violonistul orchestrei teatrului Regio din Torino, Mihai Vuluță, alături de membrii asociației Frăția și ai grupului folcloric Vatra.

Eugen Vîlcu

Foto: Daniel Oprea

Laurențiu Mărginean, cel mai în vârstă român la Torino (94 ani)

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Asociații românești și italiene, dezbatere pe tema emigrației la Roma

Catania, morţi în explozie la fabrica de artificii, două condamnări