in

”Probabil merităm exact ceea ce avem!”. Apel disperat al comunității de la Milano: Susțineți cultura românească din Italia!

”Ne văităm că suntem invadaţi de mediocritate, de manele şi proiecte discutabile promovate de către diferite asociaţii româneşti din Italia, al căror număr imens nu justifică nici pe departe proiectele reale promovate de către acestea, ne văităm că fondurile DRP sunt alocate în mod absolut discutabil. Şi totuşi… ”

Sunt cuvintele grele cu care, pe forumul românia-italia.com, șase entități asociative ale românilor de la Milano au lansat un apel către autorități, în speranța soluționării problemei unui spațiu multifuncțional comun care să deservească mai multe asociații care, de multă vreme, se zbat cu resurse proprii, fără niciun ajutor de la statul român, să promoveze cultura noastră și să interfereze cu publicul în sensul educării pozitive, bazată pe valori reale și de bun simț.

Proiectul este structurat în jurul Centro Culturale Italo-Romeno, asociație condusă de Violeta Popescu, fondată în 2008, și care până în prezent a obținut rezultate notabile: peste 300 de evenimente organizate (spectacole, prezentări de carte, concerte), organizarea Bibliotecii Românești, cu un portofoliu de peste 3000 de titluri, gazdă a Rediviva Edizioni, editură înființată în 2012 și condusă de Ingrid Beatrice Coman, unde au fost publicate 30 de volume și a portalului bilingv culturaromena.it, cu peste 7,5 milioane de vizite în ultimii 7 ani, organizatoare a unui curs de limba română susținut de profesoara Valentina Negrițescu, de la Universitatea de Studii de la Milano, și acesta din urmă suspendat din lipsă de spațiu.

Demersul este susținut de ARCA, asociația condusă de Cătălin Țugurlan, care organizează de peste doi ani Cinemateca Româneasca de la Milano și de soția lui, Mihaela Tudose, organizatoarea Șezătoarei Iei, Forumul italia-romania.com, cunoscut de circa patru ani pentru Întâlnirea lunară a românilor la Milano, Bees Networking, proiectul la care au aderat români din 5 mari orașe ale Italiei și care propune întâlniri informale ale oamenilor de afaceri și profesioniștilor români din peninsulă, asociația de promovare socială Haily, implicată în proiecte sociale în Africa și Diaspora Românească Unită, autoare a blogului și paginii Facebook cu același nume, care numără peste 10.000 de utilizatori săptămânal.

Practic, în acest moment toate proiectele majore ale acestor asociații sunt blocate din lipsa unui spațiu adecvat care, din câte spun sursele noastre, ar putea fi cu ușurință obținut dacă autoritățile române din capitala lombardă s-ar implica mai mult, sprijinirea menținerii unei sănătoase identități culturale fiind una dintre atribuțiile lor.

Apelul se încheie printr-o tristă constatare:

”Chiar nu se poate face nimic pentru a ajuta aceste iniţiative? Până şi cehii au un centru cultural finanţat de către statul lor, situat în centrul oraşului Milano, asta deşi numărul cehilor din Italia este incomparabil cu cel al românilor. Însă unele popoare ţin la cultura lor şi sunt dispuse să finanţeze proiecte menite să o păstreze.

Românii nu. Probabil că merităm exact ceea ce avem, întrucât nu suntem în stare să luptăm şi să cerem ceva mai bun.”

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Florența, românii s-au strâns în ”Livada de Vișini”

Sandra Pralong propune: „Camere de luat vederi în faţa obiectivelor în fiecare sat, ca românii din străinătate să-şi vadă găina care trece prin faţa bisericii”