Menu
in

Româncă eroină pe o plajă din Toscana, a salvat două fetițe de la înec: ”Sunt foarte fericită că am reușit să intervin la timp”

Două fetițe, de 9 și 10 ani, au fost salvate de la înec de o româncă, femeia reușind să evite astfel o mare tragedie pentru o familie de turiști străini, venită în vacanță pe litoralul toscan. ”Am încercat să-mi fac datoria, nimic mai mult”, a declarat Livia Petrea, o româncă salvamar pe o plajă din Toscana, mai precis Andalù a Marina, la Cecina, localitate situată în apropiere de Livorno.

Întâmplarea a avut loc ieri, în jurul orei 17.30. Fetițele s-au îndepărtat fără să-și dea seama și au ajuns într-o zonă în care fundul mării devine brusc adânc. Când cea mai mică a fost acoperită și a înghițit apă sărată, sora cea mare a intrat și ea în panică. Din fericire pentru cele două copile, românca le văzuse la timp și a anticipat că se poate întâmpla o nenorocire.

”La început se jucau aproape de mal, dar s-au îndepărtat și s-au îndreptat către un loc unde fundul mării e mai adânc. De îndată ce le-am văzut cum se agită, mi-am dat seama că nu știau să înoate. Am dat alarma și i-am avertizat pe colegii mei, apoi am alergat în apă”, a povestit Petrea. ”Fetițele au fost aduse cu bine la mal.”, a mai spus ea.

„În mijlocul atâtor oameni care au venit să vadă ce se întâmplă, din fericire a existat și o asistentă medicală care să mă ajute”, conchide Petrea . ”Am reușit mai greu să le calmăm, pentru că familia era din Maroc sau Pakistan. A venit însă tatăl copilelor și a reușit să le liniștească până au venit medicii de pe ambulanță”.

Câteva persoane, care au asistat de pe plajă la toată scena, au chemat serviciul medical de prim-ajutor și în câteva minute a sosit o ambulanță care le-a dus pe fetițe la spital. Medicii au constatat că fetițele sunt fără probleme, inclusiv cea mică, care înghițise apă de mare.

”Sunt foarte fericită că am reușit să intervin la timp”, a declarat românca presei italiene, care a declarat-o eroina zilei.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version