Menu
in

Români din Italia se alătură protestelor împotriva introducerii Green Pass. ”Badantele românce sunt disperate”

De la 15 octombrie, Italia introduce obligativitatea Green Pass-ului. În pieţele marilor oraşe, Roma, Milano, au loc proteste împotriva apariţiei documentului. Românii stabiliţi în Peninsulă au probleme de a merge la serviciu, dacă nu sunt vaccinaţi.

Românii s-au alăturat protestelor anti-Covid din Italia.

Italia, bonus Covid de 1600 de euro: termenul limită, cine are dreptul și cum se obține

”Eu locuiesc lângă Bologna, sunt în Italia de 22 de ani, dar sâmbătă am fost la Roma, pentru a protesta. Situaţia fuge de sub control în Italia, iar lumea iese în stradă în fiecare sâmbătă, aici, în pieţe. Protestăm împotriva restrângerii libertăţilor.

Eu sunt bolnavă, am o boală a aparatului auto-imunitar, şi ar trebui să fiu scutită să fac vaccinul. Dacă nu faci vaccinul, ca să poţi merge la muncă nefiind vaccinat, trebuie să faci acel test, care expiră la fiecare 48 de ore şi care costă 15 euro. 15 euro pe zi înseamnă 200 de euro pe lună. Este o sumă importantă.

Badantele românce sunt disperate, trebuie să plătească suma asta, deşi câştigă 800-900 de euro pe lună”, a declarat, pentru Mediafax, Florina Ene, o româncă din Italia.

Femeia se plânge de boicotul presei locale: „Eram 30-40.000 de persoane în piaţă, iar în mass-media s-a comunicat că suntem 1.500-2.000 de oameni”.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 97 In medie: 4.2]
Exit mobile version