in

Români la ceremonia de canonizare. “Noi, românii, avem o legătură specială cu Papa Ioan Paul al II-lea.”

La eveniment au fost prezenţi şi reprezentanți ai bisericii din România. Biserica Ortodoxă Română a fost reprezentată de ÎPS Iosif, de la Mitropolia Română a Europei Occidentale și Meridionale, alături de PS Siluan, al Episcopiei Române din Italia.

Delegația oficială a României a fost condusă de ministrul pentru românii de pretutindeni din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, Bogdan Stanoevici, alături de care se afla și secretarul de Stat pentru Culte, Victor Opaschi. Au participat, totodată, ministrul sănătății, Nicolae Bănicioiu, și membrii Corpului Diplomatic al României acreditat pe lângă Sf. Scaun.

„Noi, românii, avem o legătură specială cu Papa Ioan Paul al II-lea. Este singurul papă care a venit în România și care a făcut foarte multe pentru ca Biserica Catolică să fie poate mai aproape decât a fost în timp de Biserica Ortodoxă Română. Și așa se întâmplă acum, cu biserici catolice care oferă spații pentru Biserica Ortodoxă Română, cu preoți catolici care sunt alături de preoți români, cu familii mixte, vin la slujbe oficiate în românește, în bisericile ortodoxe românești, care de multe ori sunt în spații ale bisericilor catolice” a declarat Bogdan Stanoevici, foarte emoționat și încântat de a participa la acest eveniment.

Ziua celor patru papi: Ioan al XXIII-lea şi Ioan Paul al II-lea, înscrişi în Catalogul Sfinţilor

În piaţa San Pietro, printre zecile de steaguri din Polonia, Spania, Brazilia, Germania sau Franța, se vedeau și steagurile țării noastre.

„Am avut marea binecuvântare să fiu și în luna mai 1999 la București, când a venit Sfântul Părinte. Îl iubesc foarte mult. Știu că foarte mulți în România îl iubesc și e o zi specială”, spune Daniela Păun din Timișoara, care flutura de zor drapelul României. Femeia a venit special doar pentru acest eveniment împreună cu o prietenă, cu o zi înainte, pentru ca luni dimineață să se reîntoarcă acasă în România.

„Am venit aici de aseară (sâmbătă seara – n.r.). N-am putut dormi. Era prea frig. Noroc ca ne-au lăsat să punem micuțul cort pe care îl avem cu noi și ne-am întins puțin”, completează Daniela.

În altă parte, am văzut un alt steag al României. Era purtat de Victoria Ispas din Roman. Ea a venit la Roma de vineri seara. Este de rit Romano-catolic și a vrut să vină la eveniment, deoarece l-a iubit foarte mult pe Papa Ioan Paul al II-lea. „Eu am ajuns mai târziu. Toată noaptea am stat în biserica San Giovanni in Luterano pentru a ma ruga. De acolo am venit direct in Piazza San Pietro. Piazza era deja plină și n-am reușit să ajung prea aproape de bazilică”, spune cu tristețe Victoria.

Tot la o distanță destul de mare de bazilică se afla și Cristina Pătru din Cluj, care a venit cu un grup de prieteni. „Suntem de dimineață de la ora 6.00 aici. Dacă înțelegeam că e atât de multă lume, veneam de aseara aici” mărturisește românca.

„Am venit pentru Ioan Paul al II-lea. Mereu când am momente grele în viață îmi amintesc cuvintele lui: «nu vă fie teamă!» și parcă teama îmi trece„, mai spune femeia.

C.V.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Ministrul Bogdan Stanoevici la Roma: „Nu finanţăm proiecte politice în diaspora”

Mafia proxeneţilor din „Casa Transilvania”. Torturatorul prostituatelor, zis „dottore”, a fost arestat