in

ROUNIT: „Înființați urgent Ministerul Românilor de Pretutindeni și promovați reprezentanți din diaspora în structurile statului român”

Președintele Asociației Românilor din Italia (ROUNIT), Eugen Terteleac, anunță că s-a întâlnit cu Ministrul Afacerilor Externe al României, Oana Țoiu, la Ambasada României din Roma. Discuțiile s-au axat pe nevoile diasporei românești și pe propunerea înființării unui Minister al Românilor de Pretutindeni, care să reunească și să reprezinte eficient comunitățile românești din afara țării, indiferent dacă sunt istorice, din emigrația economică sau din exodul de dinainte de 1989. Acest minister ar trebui să înglobeze Institutul Cultural Român și Institutul Limbii Române și alte instituții cu atribuții în domeniul diasporei. Ministrul de Externe a refuzat să admită această idee, cu argumentul că înființarea ministerului ar însemna extinderea aparatului de stat, ceea ce ar contraveni principiilor noului guvern. De fapt, este vorba de reducerea numărului de funcționari și eficientizarea activității acestora.

Pentru a evita neînțelegerile, dăm publicității o scrisoare deschisă către Președintele României, Prim-ministrul României, Președinții partidelor parlamentare:

Subiect: Necesitatea urgentă a înființării Ministerului Românilor de Pretutindeni și promovarea reprezentanților din diaspora în structurile statului român

Stimați decidenți politici,

Românii din diaspora reprezintă una dintre cele mai importante resurse umane, economice și culturale ale României. Cu toate acestea, de peste trei decenii, milioanele de români din afara granițelor sunt tratați ca o anexă birocratică, subordonată politic și fără reprezentare reală în deciziile care îi privesc direct.

În numele Asociației Românilor din Italia (ROUNIT), dar și în solidaritate cu zecile de organizații și comunități românești din diaspora, solicităm înființarea Ministerului Românilor de Pretutindeni, ca instituție cu rang ministerial, condusă de un viceprim-ministru. Această structură unificată ar înlocui actualele departamente dispersate și ineficiente și ar crea o punte reală între statul român și milioanele de români aflați peste hotare.

Acest nou minister ar avea următoarele obiective concrete:

  • Numirea de atașați economici, culturali și de turism din rândul românilor din diaspora, cu expertiză profesională și legitimitate comunitară, înlocuind actualul sistem de sinecuri politice.
  • Optimizarea activității consulatelor prin integrarea personalului român local, familiarizat cu realitățile din teren, pentru servicii mai rapide și costuri mai mici.
  • Integrarea Institutului Cultural Român și a Institutului Limbii Române în noul minister, pentru ca promovarea culturii române să fie adaptată realităților comunităților din diaspora.
  • Reluarea Congresului Românilor de Pretutindeni ca platformă de consultare anuală între autorități și diaspora.
  • Înființarea de filiale ale Camerei de Comerț și Industrie a României în comunitățile mari de români, pentru a stimula investițiile, repatrierea capitalului și colaborările economice bilaterale.
  • Susținerea programelor de repatriere a capitalului uman, inclusiv prin preluarea platformei jobs.rounit.org, care a ajutat deja mii de români să se întoarcă acasă în domenii-cheie.

Un astfel de minister ar avea nu doar eficiență crescută, dar și o economie de peste 100 de milioane de euro anual prin comasarea structurilor paralele și reducerea posturilor politizate. În plus, creșterea rangului diplomatic al acestui portofoliu (de la secretar de stat la ministru vicepremier) ar permite tratative de nivel înalt cu guvernele altor state, în beneficiul direct al comunităților noastre.

Avem nevoie de fapte, nu de noi promisiuni. Vă reamintim că inițiative precum „Diaspora – prioritate națională” sau „30 de măsuri pentru diaspora” au fost abandonate în trecut. Acum, România are șansa să repare această ruptură instituțională și să construiască un parteneriat autentic cu propriii cetățeni din afara granițelor.

În numele celor peste 5 milioane de români din diaspora, vă solicităm inițierea de urgență a procedurilor parlamentare și guvernamentale pentru înființarea Ministerului Românilor de Pretutindeni, cu atribuții, buget și autonomie reale. Totodată, solicităm reformarea legislației pentru a permite angajarea românilor din diaspora în poziții cheie ale administrației centrale și externe.

Cu respect,

Eugen Terteleac
Președinte – Asociația Românilor din Italia (ROUNIT)
Roma, 13 iulie 2025

Vizita Ministrului de Externe Oana Țoiu la Roma

Ministrul afacerilor externe, Oana Țoiu, a efectuat săptămâna trecută o vizită la Roma, pentru a participa la Conferința privind Reconstrucția Ucrainei. Cu oaceastă ocazie, a organizat și o întâlnire cu mai mulți reprezentanți ai diasporei românești din Italia.

Chirie de lux la Roma: statul plătește 10.500 euro pe lună pentru reședința ambasadorului Bologan. „Apartament de 400 mp”

Tragedie într-o fermă din Italia: o româncă de 44 de ani, strivită mortal de un tractor