in

Sute de persoane la recepția organizată la Bari cu ocazia Zilei Naționale și a celebrării Centenarului Marii Uniri

Consulatul General al României la Bari cu ocazia Zilei Naționale și a celebrării Centenarului Marii Uniri, a organizat în data de 28 noiembrie a.c., o recepție dedicată acestor evenimente, la care au participat circa 200 persoane.

La eveniment au participat reprezentanți ai prefecturii, primăriei, poliției de stat și  Carabinierilor, autorităților locale civile și militare, alături de membri ai corpului consular onorific din Puglia Basilicata și Molise. Au fost prezenți, profesori din cadrul Universității de Studii din Bari,  președintele Tribunalului de Minori din Bari, alături de primarii din localitățile Altamura și Ginosa.

Reprezentanții mediului asociativ din circumscripția consulară au fost prezenți alături de preoți ai bisericilor românești din Puglia, Molise, Basilicata și Calabria, profesori de limba română, oameni de cultură, avocați, artiști, studenți și absolvenți români ai mediului universitar din Puglia.

Evenimentul a debutat cu intonarea imnurilor Italiei, Uniunii Europene și României, urmat de discursul doamnei Lucreția Tănase, consul general, în care au fost subliniate mesaje privind: semnificația Centenarului Marii Uniri și a 100 de ani de la sfârșitul primei conflagrații mondiale, act de eroism și jertfă a celor fără de care visul românilor de veacuri nu ar fi fost posibil; preluarea de către România, la 1 ianuarie 2019 a Președinției Consiliului Uniunii Europene;  importanța relațiilor bilaterale între cele două țări, rolul și contribuția comunității românești atât în mediul social și economic italian,  cât și pentru păstrarea, protejarea limbii și culturii române.

Evenimentului s-a bucurat de un moment artistic, constând intr-un concert de chitară clasică susținut de muzicienii Rodolfo D’orazio și Sandro Tascione, ce au avut în repertoriu piese ale lui Ciprian Porumbescu și Grigoraș Dinicu, pe lângă piese din repertoriul internațional. Totodată, corul de pe lângă Parohia Sfânta Treime din Bari a susținut un concert de muzică tradițională românească.

Cu această ocazie, doamna Lucreția Tănase a avut deosebita plăcere de a primii în dar din partea regimentului transporturi din cadrul Armatei Italiene, o plachetă cu însemnul de armă a regimentului, iar din partea domnului Gianfrancesco Pesce, președintele „AeroClub Bari” însemnele clubului aeronautic din Bari.

Pe toată durata evenimentului a avut loc proiectarea unor imagini reprezentative ale României din punct de vedere istoric și al promovării patrimoniului cultural și geografic.

 

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Bari, flash-mob cu ocazia Zilei Naționale a României, o oră de cântece și dansuri din tradiția românească

Roma, celebrarea Zilei Naționale și a Centenarului Marii Uniri în prezența ministrului afacerilor europene italian, Paolo Savona