in

Tenorul Traian Vânaşi, preşedinte de asociaţie la Pisa: “Am început ca descărcător în portul din Livorno”

La Pisa, un român a înfiinţat o asociaţie care are planuri îndrăzneţe pentru comunitatea românească. Crearea unui centru culturaleste doar una dintre ideileasociaţiei “Colonna di Traiano”, condusă de Traian Vânaşi.

Traian Vânaşi are 44 de ani, s-a născut la Cluj, este căsătorit şi are 3 copii. S-a stabilit în Italia din 1996. A hotărât să plece în Italia în urma turneului pe care l-a făcut în Olanda în februarie 1996, trimis de instituţia unde lucra ca tenor, Opera Româna din Cluj-Napoca.

Ajuns la Livorno, a trecut prin momente destul de grele, pe care însă le consideră experienţ e de viaţă. “Cunoşteam din turneele anterioare posibilităţile profesionale pe care Italia ar fi putut să mi le ofere în ramura lirică, aşa că decizia de a emigra în Italia nu face altceva decât să confirme într-o oarecare măsură ulteriorele decizii.

E evident că percepţia pe care am avut-o faţă de realitatea societăţii italiene s-a schimbat atunci când, din nevoi de ordin material, a trebuit să cobor de pe scena teatrelor în “scena” vieţii de zi cu zi.

Diferenţa dintre un tenor şi un descărcător în portul din Livorno nu stă în felul în care acesta se comporta cu ceilalţi, ci din felul în care ceilalţi se comporta cu el. Nu pot decât să mulţumesc pentru tot ceea mi s-a întâmplat de când am plecat de acasă. Experienţa pe care am avut plăcerea să o am, dincolo de bine sau rău, de plăcut sau neplăcut m-a completat, m-a făcut să apreciez lucruri pe care educaţia pe care am avut-o la Cluj nu avea cum să mi-o ofere.”

Schimburi culturale

Traian Vânaşi a înfiinţat o asociaţie culturală, prima dată în România, apoi la Pisa, dând startul unor acţiuni culturale, semnalate şi în presa locală italiană. “Ideea de la care am pornit în costituirea Asociaţiei “Colonna di Traiano” a fost legată de schimbul cultural. Aşa a prins formă idea costituirii unei asociaţii culturale în care se dorea crearea unui coridor între artiştii din Transilvania şi cei din Toscana. Astfel a luat naştere la Cluj prima asociaţie culturală în 2000, asociaţia “Columna lui Traian”.

Din asociaţie fac parte pictorul Cornel Brudascu, prof. Tudor Ionescu de la facultatea de Filologie Babeş Bolyai, maestrul dirijor Adrian Morar de la Filarmonica din Bucureşti, maestrul dirijor Emil Maxim de la Opera din Craiova, Av. Dana Mates din Blaj, Ing. Târţ Giorgiana şi alţii. Acţiunile prin care asociaţia îşi remarcă activitatea pe plan naţional şi internaţional sunt legate de diferite evenimente culturale, concerte, reuniuni ale artiştilor, iar din 2008 încep să apară şi unele articole în ziarele din Pisa.

Asociaţia noastră a organizat, de exemplu, la Pisa, un concert de muzică în 6 noiembrie 2008, însoţit de o expoziţie de fotografie din Maramureş. După acest concert, în colaborare cu autorităţile locale din Pisa şi San Giuliano Terme, asociaţia noastră devine din ce în ce mai cunoscută realităţii italiene. După încheierea studiilor din cadrul Facultăţii de ştiinţe Juridice din Pisa, mi-am propus să-mi dedic cariera proiectelor culturale europeane, şi în 2010 am reuşit să pun bazele unui proiect cultural multinaţional care să se desfăşoare între Instituţiile de cultură dintre Spania, Italia, Franţa şi România.”

Monedă proprie

Românul a fost iniţiatorul unei idei, aceea de a crea o monedă complementară, care să funcţioneze într-un circuit economic complementar. Iată şi explicaţiile pe care ni le-a dat Traian Vânaşi. “În 2010 mi-am dat examenul de master în Management Instituţional, secţia de Servicii Culturale, la Barcelona. Acolo am cunoscut ceea ce înseamnă “moneda complementară”.

Eram deja fascinat de lecţiile pe care profesorul Auriţi, prof. de Drept Tributar mi le-a dat până în 2002 şi în care se vorbea despre importanţa juridică pe care o are emiterea de monedă într-un circuit social-economic, consecinţele economice care pot apărea acolo unde această emitere de bancnotă are caracter privat.

Pentru a cunoaşte mai bine ce înseamnă tipărirea de monedă complementară în circuitul european mi-am dedicat ultimele 8 luni atât studierii funcţiilor monedelor complementare care funcţionează mai multe ţări cât şi a principiilor legale care permit ca anumite activităţ i umane să fie acoperite legal de circulaţia unui sistem alternativ de bancnotă.

Din păcate în România nu vorbeşte nimeni despre aşa ceva şi asta e trist. Asta demonstrează că noi suntem rămaşi în urmă din punct de vedere al informaţiilor şi că noi nu avem deocamdată parte de “o politică” ci “de politici”, că se face totul pentru că adevărate soluţii care pot să ne faciliteze viaţa, fie ele de natură economică sau socială, nu trebuie să intre în realitatea naţională, că în fond, din partea politicilor actuali, nu se urmăreşte altceva decât dezbinarea socială a românilor.”

Proiectul monedei complementare a fost deja susţinut de către primăria din San Giuliano Terme şi a provinciei Pisa. “Ideea de la care se pleacă e foarte clară. Făcând o paranteză, Ezra Puond (poet modern american – n.r.) spune că e atât de absurd ca un stat să spună că îi lipsesc banii pentru activităţile sale ca şi cum un inginer care repara străzile ar spune că îi lipsesc kilometrii. Pot să vă spun că acest proiect a trezit foarte mult interes, atât de mult încât în parte a fost sponsorizat de către primăria din San Giuliano Terme şi de către Provincia din Pisa – unde a fost prezentat şi publicat în ziarele locale. Asta ca să demonstrez celor care nu sunt suficient de bine informaţi faptul că un astfel de proiect este absolut legal şi funcţional cu o condiţie: ca lumea să creadă în el. În fond moneda nu e altceva decât un acord între persoane.”

Centru cultural

Proiectele românului sunt foarte ambiţioase. În vara acestui an a organizat un concert cu scopul de a strânge fonduri pentru crearea unui centru cultural românesc. “În data de 19 iulie 2011 am organizat la Pisa un concert, în P-zza Dei Cavalieri, pentru strângerea de fonduri, cu scopul constituiri primului Centru Cultural Român din Toscana. S-au strâns circa 12.000 de euro.

În continuare voi face aceleaşi lucruri şi sper că în următorii 10 ani să reuşesc să pun bazele unui sistem complementar, atât aici la Pisa cât şi în România. Tot ceea ce voi câştiga din vânzarea cărţii pe care am intenţia să o public anul viitor va fi donat acestui proiect de instituire a Centrului Cultural Roman în Toscana. Am luat contact cu alţi romani emigraţi şi se pare că această idee place multora şi că voi fi spijinit în această direcţie.”

Românul face apel către toţi conaţionalii din Peninsulă care vor să se alăture proiectelor sale. “Îi invit pe toţi cei care sunt interesaţ i de aceste proiecte să-mi scrie pe adresa [email protected].

Lansez prin intermediul dumneavostră, apelul tuturor celor care consideră că putem să construim acest prim centru cultural român invitaţia de a mi se alătura cu tot ceea ce le stă în putinţă: obiecte, lucrări, cărţi, documente, etc. Minunat ar fi dacă fiecare ar putea contribui financiar la acest proiect, dar îmi dau seama că majoritatea dintre români trec printr-o perioadă critică, aşa că nu îndrăznesc să propun la nimeni aşa ceva. Nu mă adresez statului român, deocamdată sunt foarte pesimist asupra viitorului său.”

Andi Rădiu

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Tragedie de Crăciun, doi tineri au murit intoxicaţi cu gaz

VIDEO/ Ştefan Atîrgoviţoae, duet de Crăciun cu Amii Stewart, pe Rai Uno