Menu
in

Timbrele dedicate de Vatican Crăciunului românesc, epuizate ȋn timp record

Cu ocazia Sarbătorilor  de iarnă, Vaticanul a emis, ȋmpreună cu Filatelia Română, o serie de două timbre şi respectiv două minicoli cu opt timbre fiecare,  dedicate Crăciunului. Pe timbrul cu valoarea nominală de 1 leu, a fost reprezentată imaginea propusă de România , o icoană pictată de Gheorghe Tătărescu (1820-1894) şi intitulată „Naşterea Domnului”, care se găseşte la Catedrala Mitropolitană din Iaşi.

Al doilea timbru are o valoare nominală de 3,10 lei şi a fost ilustrată, la propunerea Sfântului Scaun, cu o icoană a Şcolii Murillo (1618-1682), intitulată tot „Naşterea Domnului” , o reproducere după o pictură din 1861, aflată la Pinacoteca Vaticanului.


„Crăciun” la Vatican

Pe ambele timbre se poate citi cuvântul „Crăciun” scris ȋn engleză, şi, pentru prima oară la Vatican, ȋn română. Conform unui comunicat emis de Romfilatelia, Vaticanul a decis să dedice una din seriile sale poştale de Crăciun României, la ȋmplinirea a 90 de ani de când au început primele tratative dintre statul român şi Sfântul Scaun în vederea încheierii unui Concordat. Tot în 1920, Dimitrie C. Penescu devine primul trimis extraordinar şi plenipotenţiar ce îşi prezintă scrisorile de acreditare la Vatican. Relaţiile dintre cele două ţări au fost oficializate în 1927, odată cu semnarea Concordatului, prin care s-a permis reorganizarea, pe teritoriul României, a Bisericii Catolice de rit latin şi garantarea exprimării libertăţii religioase credincioşilor.

Filatelişti supăraţi

Timbrele au fost puse ȋn vânzare ȋn România de la mijlocul lunii noiembrie, fiind disponibile ȋn magazinele Romfilatelia din ţară. Dar ȋn Italia, cererea de timbre „Crăciun 2010” a depăşit oferta, ceea ce a produs „o mare nemulţumire ȋn rândul filateliştilor italieni”, după cum informează publicaţia „Vaccari News”. Distribuitorii şi colecţionarii s-au plâns, ȋncă de la mijlocul lunii decembrie, că seriile care ar fi trebuit să fie distribuite de către instituţia românească, nu sunt suficiente.

Stoc epuizat

Uniunea Imprimeriilor Filatelice din Italia a cerut deja explicaţii la Biroul Filatelic al Vaticanului, cu privire la furnizarea de timbre din România. Reprezentanţii Sfântului Scaun susţin ȋnsă că ei au ȋnaintat cererea la partenerul român, care ar fi epuizat deja stocul disponibil, de 7000 de serii.

„Tirajul a fost stabilit ȋn funcţie de cererea ȋnregistrată ȋn mod normal ȋn această perioadă a anului. Dar seria imprimată ȋmpreună cu Vaticanul a depăşit cu mult media prevăzută, iar stocul disponibil de timbre s-a epuizat. Nu am avut niciodată de a face cu o asemenea cerere”, au explicat reprezentanţii Romfilatelia. Vaticanul a asigurat că, „dacă vor fi cereri pe piaţa românească, noi le putem satisface fără probleme”.

Intre timp, valoarea seriei filatelice creşte:  coala de opt timbre a fost oferită spre vânzare, pe Ebay Italia, la 60 de euro.

Miruna Căjvăneanu

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version