Plecarea în străinătate a fost un lung șir de aventuri pentru un tânăr român. Povestea lui M. este o radiografie sinceră a migrației românești post-’90, spusă fără eroism artificial, dar cu luciditate și speranță. Plecat dintr-un sat moldovenesc, a avut parte de munci grele, iubiri fragile, căderi adânci și încercări-limită, inclusiv detenția. Dincolo de greșeli și rătăciri, rămâne forța de a merge mai departe, atașamentul față de familie, munca onestă și bucuriile simple care dau sens unei vieți trăite intens. Redau istoria sa de viață reală și cuvintele lui optimiste.
Un drum fără oprire
Venit dintr-un sat din Moldova în Occident din anii 96, M. a lucrat în multe meserii: constructor, zidar, îngrijitor la ferme de animale, mecanic, bucătar, șofer. A stat câțiva ani în Olanda, în Germania, în Spania și de 15 ani s-a stabilit în cea mai bogată regiune italiană, într-un sat cu puțini locuitori.
„Aveam această boală, nu puteam sta locului, mă plictiseam. Câștigam, mă distram, m-am însurat și nevastă-mea mi-a spus că ei îi place să trăiască în România, aproape de ai ei. Avem o fetiță, care acum e la liceu. Dar în timp s-a stricat legătura și cred că și eu i-am făcut neplăceri, că nu mă țineam de cuvânt și m-a lăsat.
Eram în Spania când mi-a spus la telefon, adio, nu rămân cu tine. Pe fată o vei vedea când vei veni acasă, dar să nu îndrăznești să-i vorbești rău de mine că ți-ai dat foc la valiză. Am avut un an prost, am ținut-o în beție, până m-am trezit că dormeam pe unde apucam; într-o zi dormeam la prieteni, altădată la locul de muncă. M-am întors în România și tata mi-a spus: băiete, te-am crescut greu fără mamă, care a murit la nașterea ta. Dar mai tare mă doare să te văd fără nici un rost. Ești priceput și bun de muncă, încearcă și te adună, să mor liniștit.”
Peripeții în Italia
„Am plecat în Italia, aveam mulți prieteni din sat; am lucrat sezonier la vie, la mere, la zugrăvit case, am făcut un curs de bucătăr sfătuit de o femeie care îmi plăcea. Câștigam binișor și am cerut-o de nevastă dar m-a refuzat. M-am supărat rău, dar ea mi-a spus că important este să ne înțelegem bine și să ne adunăm bani de o căsuță la țară, să avem o grădină și câteva animale în bătătură.
M-am angajat șofer pe camioane, pe tir. Lucram greu, stăteam plecat cinci zile pe săptămână. Ni s-a născut un băiat și munceam cu mai multă bucurie, găsisem o casă dărăpănată cu mult teren, la capătul unui sat. Nevastă-mea a început să planteze de toate, a făcut o livadă, apoi și-a cumpărat pui, gâște, bibilici. Băiatul avea 10 ani și noi mai aveam rate pe 25 de ani.
A venit pandemia și am rămas acasă. Nu puteam face nimic. N-am vrut să ne vaccinăm și atunci am rămas chiar fără speranța de a munci. Mă chema câte un cunoscut la muncă, până când un prieten străin mi-a zis că ar avea nevoie de mine. Nu erau lucruri curate, eu eram disperat și m-am dus să fac niște transporturi. Am fost de trei ori și a avut banii de achitat casa. Nu știu dacă m-aș fi oprit dacă nu mă arestau. M-au închis și m-au condamnat la aproape 5 ani.
Viața după gratii
Nevastă-mea habar n-avea și a venit la vizită cu băiatul. A fost un moment greu de uitat; s-a uitat cu ochii în lacrimi la mine și n-a spus nimic. M-a ars privirea lui. Mi-am jurat că nu voi mai ajunge aici. Am stat puțin peste trei ani și viața în închisoare este aproape ca afară. Dacă ai bani, ai respect, nu-ți lipsește nimic. Este ierarhie ca peste tot. E adevărat că cei mai tari nu fac închisoare.
Eu am fost bucătar în cameră și nu am deranjat pe nimeni și nici eu n-am fost deranjat. Erau șmecheri dintro bandă italiană cunoscută, erau georgieni înalți și frumoși, numai mușchi, inteligenți, arestați pentru furturi în vile; erau câțiva români, băiețandri care clonau cardurile, amărâți înăuntru, le dădeam țigări. Erau albanezi bazați, vizitați mereu de avocați. Ne uitam la tv, ieșeam la aer, trecea timpul. Mie îmi lipsea pădurea, aerul curat. Temnicerii erau la locul lor, nu ne-au tratat rău.
Viața e frumoasă și trebuie trăită, greșelile îndreptate și veselia nelipsită
„Lucrez din nou”
Când am ieșit am stat trei zile la pădure, mi-aduc aminte că am făcut grătar și am băut vin. Nevastă-mea m-a lăsat în pace. Cu băiatul am vorbit, i-am zis să nu mă ia de exemplu, dar să știe să stea departe de droguri că nu le mai dă de leac. El face o școală tehnică, învață și calculatoare. E cuminte până acum, seamănă cu maică-sa. Lucrez din nou pe mașini mari, îmi iau în geantă frigorifică ciorbă de pui natural, carne pentru grătar din porcul crescut de noi, legumele noastre, murăturile noastre.
Dorm în pauze cu capul pe volan, că dacă mă întind nu mă mai trezesc opt ore. Cât mai pot face față, mai lucrez, apoi cred că mă duc mecanic auto sau ce se va căuta. Nevastă-mea lucrează bucătăreasă la un azil și e mulțumită, că duce băiatul la școală și-l aduce. Ne ducem rar în România că i-am pierdut pe-ai noștri. Unicele noastre plăceri sunt concertele. Ne ducem când vine un mare artist și 500 de km. Îmi place muzica și atmosfera de pe stadion sau din sălile mari de spectacol. Mai avem prieteni români și plecăm când putem mai mulți, fie la concert, fie în munți, cu corturile, cu tot ce ne trebuie de acasă. Viața e frumoasă și trebuie trăită, greșelile îndreptate și veselia nelipsită”.
Crina Suceveanu