A stat 9 ani în Italia, a pus bani deoparte şi s-a întors în România, pentru a-şi deschide propria afacere. După doi ani, s-a întors înapoi, cu buzunarele goale şi cu datorii. Acum nu mai vrea să audă de România: "Nu mai reprezintă nimic pentru mine."
Vasile A., 33 ani, din Piatra Neamţ, a venit la Roma în 1998. "Când am venit aici nu ştiam să fac nimic. Aveam 20 de ani, abia terminasem liceul.
M-am angajat ca necalificat, pe urmă am învăţat toate meseriile posibile, de la grădinărie, domestic – servitor, cum se cheamă – până la tâmplărie şi lăcătuşerie. Am muncit apoi stabil în domeniul instalaţiilor de aer condiţionat industrial."
În 9 ani, Vasile a pus deoparte cam 40.000 de euro, cu gândul de a se întoarce acasă: "Credeam că mi-ajung să încep o afacere acasă. În 2007 m-am întors acasă să pun pe picioare o firmă, să aplic ceea ce am învăţat în Italia. Am deschis un srl în trei zile, am găsit o contabilă, am cumpărat o maşină în leasing şi mă gândeam să instalez aer condiţionat industrial, conform normelor europene CE."
S-a lovit ca de un zid. Nu a reuşit în primele luni să găsească nici măcar o lucrare. "Nu se putea face nimic. Erau alţii mai mari, nu aveai loc de ei. Trebuia să particip la licitaţii, dar n-aveam loc, fiind prea mic şi necunoscut. Sunt doar câteva firme mari, în special din Bucureşti, care fac astfel de lucrări în toată ţara. E o piaţă în regim de monopol. Am bătut la câteva uşi, dar degeaba. Plecat de la 20 de ani de acasă, m-am întors la 30, şi pe deasupra vorbeam şi cu ceva accent italian, eram privit chiar ca suspect. M-am simţit străin în ţara mea."
Construcţii păguboase
N-a reuşit în domeniul aerului condiţionat, aşa că a încercat să-şi schimbe profilul. "M-am băgat pe construcţii şi în paralel, prin cunoştinţe, am luat câteva lucrări în subantrepriză, de ignifugare a unor structuri metalice, la câteva centre comerciale din Piatra Neamţ, Iaşi, Bacău, Roman…"
A reuşit să meargă înainte, chiar să aibă şi ceva profit. Ajunsese la un moment dat să aibă 12 angajaţi, două echipe, una pentru construcţii şi alta pentru ignifugări. Lovitura a primit-o în construcţii.
"Am construit o vilă lângă Piatra Neamţ, de 260 de metri pătraţi. Am semnat contractul cu un anumit preţ, dar apoi au crescut brusc preţurile la materialele de construcţii, la ciment, lemn, fier, tablă… La un kg de fier care costa 2 lei, dacă ajungi să-l cumperi la 6 lei, se ridică exagerat preţul. Costa cimentul mai mult ca în Italia. Ajunsese cimentul la 12 euro sacul, în timp ce în Italia costă 3 euro. Cel cu care semnasem contractul nu a vrut să audă de creşterea preţurilor la materiale. Am scos din buzunar cam 10.000 euro ca să termin casa. Nu numai că nu am avut profit, dar am venit şi cu bani de acasă."
Înapoi în Italia
A venit şi criza, şi nici lucrări de ignifugare nu a mai avut. Gaura de 10.000 de euro creştea, avea de plătit leasingul, şi chiar dacă a mai luat mici lucrări în Piatra, nu şi-a mai revenit.
"La un moment dat nu mai aveam bani să plătesc leasingul, riscam să pierd maşina plătită mai mult de jumătate, nu puteam să plătesc taxele la stata, cheltuilelile îmi depăşeau veniturile, lucrări nu se mai găseau, sau dacă găseai, preţurile erau derizorii şi plăţile era întârziate.
Am hotărât să mă întorc în Italia să o iau de la început. În 2009 m-am întors în Italia, în noiembrie. M-am urcat în maşină, cu soţia şi două bagaje, cu bani de benzină şi 100 de euro în buzunar, ca să plătim autostrada în Italia."
A avut noroc la Roma de cumnata lui, care l-a găzduit un an fără să plătească chirie. "În primele trei luni n-am găsit nimic de muncă, apoi încet, încet, am început să fac mici intervenţii la apartamente, în special în zona Parioli, şi mi-am revenit cât de cât. Mi-am lărgit baza de clienţi şi acum fac serviciul de "pronto intervento", reparaţii urgente la instalaţii de apă, curent, etc."
Fără întoarcere
Nu vrea să se mai întoarcă niciodată în România. "Am pus punct şi o cruce mare. Mai mare decât Casa Poporului. Vreau să mă stabilesc aici. România pentru mine nu mai reprezintă nimic."
Spune că a fost dezamăgit total de ţara natală. Nu numai de mediul de afaceri, ci şi de oameni. "Mentalitatea oamenilor nu mi-a plăcut. Eram într-o altă lume. Muncitorul român este inconştient. Nu vor să ştie de norme di siguranţă. Le-am cumpărat la oameni bocanci de muncă cu fier, dar ei veneau în şlapi. Cum plecai de pe şantier, plecau în şir indian la crâşmă. Nu au responsabilitate, nu realizează că dacă ei nu muncesc, nici şefii nu au de unde să le dea bani. Ei au mentalitatea: ziua trece, leafa merge. Iar când vine ziua de salariu, nu acceptă întârzieri: «Băi, mie să-mi dai banii, ţi-am venit la muncă, trebuie să-mi dai banii», dar nu se uită că n-a făcut nimic."
Vasile a încercat să intre şi în politică, la liberali, dar a fost dezgustat de mişcările de culise.
Nu crede în utilitatea protestelor oamenilor care au ieşit în stradă în ultima vreme în ţară: "Mulţi dintre cei din stradă habar n-au de ce sunt acolo. Părerea mea e că dacă îi schimbi pe ăştia şi îi pui pe alţii, tot aia e. Suntem conduşi de bănci, oricine ar veni la conducere.
Nu sunt de acord cu cei care au ieşit în stradă. Ei ce vor? Jos Guvernul. Îl dăm jos, si pe cine punem? Majoritatea din politica românească sunt incompetenţi. Aş fi de părere să vină monarhia, să vină Regele Mihai. Nu Băsescu, vine Regele, îşi face treaba lui de Rege, iar poporul alege primul ministru, prin alegeri libere."
Oricum, nu mai urmăreşte politica românească: "Mi se face greaţă. Politica românească este putredă din rădăcini."
Sorin Cehan
