in

Vatican/ O româncă la masă cu Papa

 

Ca în fiecare an de Sărbători, Papa Benedict al XVI lea a stat la masă cu nevoiaşii din capitala Italiei. La prânzul oferit de Suvernaul Pontif a doua zi de Crăciun, printre cele 350 de persoane în sala Paolo VI de la Vatican, s-a numărat şi o româncă, informează publicaţia franceză “La Croix”. Ea a stat la masa centrală, alături de Benedict al XVI lea, împreună cu alţi 13 reprezentanţi din diferite ţări.

Printre oaspeţii speciali ai Papei se numără bătrâni fără un adăpost, tineri cu probleme de toxicodependenţă, bolnavi de SIDA marginalizaţi, persoane cu dizabilităţi, dar şi mulţi imigranţi aflaţi în situaţii disperate şi deseori fără documente. Săracii care au avut ocazia să stea la masă cu Papa sunt îngrijiţi de maicile de la Ordinul religios fondat de Maica Tereza de la Calcutta.

“Vă port mereu în suflet şi mă rog pentru voi toţi”, le-a spus Benedict al XVI lea oaspeţilor săi, mulţumindu-le pentru prezenţă.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Boc: “In 2011 România va ieşi din recesiune”

Tragedie pe şantier, alt român mort în Abruzzo