Menu
in

VIDEO Anişoara Chiţu, fosta „Miss Metrorex”, maestră la dans din buric la San Marino

Ajunsă în Italia, o româncă originară din Bucureşti reuşeşte să se perfecţioneze în arta dansului oriental. Nu durează mult până la apariţia succesului şi în prezent este solicitată la diverse festivaluri şi spectacole. în paralel susţine cursuri în Italia şi la San Marino, visul ei fiind acela de a organiza un mare festival.

"Miss Metrorex"

Anişoara Chiţu are 43 de ani, este născută la Bucureşti şi se află în Italia de mai bine de 13 ani. A absolvit facultatea de transporturi, tot în Capitală, cu specializarea tehnica transporturilor şi imediat după absolvire se angajează la metroul bucureştean ca şef de staţie.

"Astfel am avut ocazia să îi bucur pe ai mei cu un lucru pe care ei îl denumesc serios. Pe de altă parte, în acea perioadă, respectiv 1988, am fost aleasă miss Metrorex", afirmă cu umor românca.

Anişoara are o mare pasiune de mic copil: dansul. "Am început de la vârsta de 4 ani să practic dansul, mai bine spus gimnastica artistică. Era perioada de neuitat a Nadiei Comăneci. De atunci am participat la nenumărate conscursuri, spectacole de dans modern şi multe alte manifestări artistice. Am primit multe premii, la diferite vârste."

Comerţ şi dans

Ajunsă în Italia, nu renunţă la pasiune pentru dans."La început am făcut diferite munci, ca vânzătoare, ospătar sau barman. Am reuşit ca în 2002 să-mi deschid activitatea mea, un bar restaurant-tutungerie, într-un loc foarte frumos, lângă Rimini, la Talamello. După doi ani am vândut activitatea pentru că nu-mi permitea să-mi continui pasiunea pentru dans. Din 2006 gestionez o activitate de comerţ la San Marino, care îmi dă posibilitatea ca în paralel să pot participa la cursuri, spectacole sau festivaluri de dans."

Acum are dreptul să predea mai multe stiluri de dans, dar pentru a ajunge aici, Anişoara a participat la diferite cursuri faimoase, inclusiv în afara Italiei, cu adevăraţi maeştri.

"Am participat la foarte multe cursuri de dansuri diferite: latino americane, caraibiene, standard, dans de sală şi în paralel am participat la foarte multe manifestări şi festivaluri, congrese, sau întâlniri cu tematică. Lista este atât de lungă că mi-ar trebui mult să le pot aduna toate datele. Nu au fost doar în Italia sau San Marino, ci şi în alte ţări.

In decembrie 2008 am frecventat la Cairo, în Egipt, la un curs de perfecţionare pentru profesionişti, cu cei mai buni maeştri egipteni de tehnică clasică şi folclorică obţinând pretigioasa diplomă de predare pentru dansuri orientale. Au urmat în 2009 şi 2010 alte cursuri de unde am luat diplome care îmi dau dreptul să predau dansurile orientale. Una dintre ele este diploma ANMB (Asocciazione nazionale maestri di ballo) pentru disciplina dansuri orientale."

Românca nu vrea să se oprească aici şi participă la alte cursuri care îi vor da dreptul de a deveni chiar maestru şi arbitru în concursuri de specialitate. "In prezent studiez pentru a deveni maestră FIDS (Federazione Internazionale di danza sportiva), tehnic federal şi arbitru de competiţii FIDS. Mă perfecţionez în permanenţă pentru că e o vorbă: cine se opreşte nu poate decât să se întoarcă înapoi."

Dans oriental

Anişoara Chiţu ne-a vorbit despre actualele cursuri pe care le oferă şi despre beneficiile mişcării. "In prezent ţin cursuri de dans oriental, cunoscute şi ca dans din buric, zumba, salsa, merengue şi multe altele, individual sau în grupuri. Le chem pe toate fetele care locuiesc în zonă să mă contacteze şi să participe la cursurile mele. Dansul are un rol major în îmbunătăţirea sănătăţii. La nivel fizic se verifică o îmbunătăţire a circulaţiei sanguine, al tranzitului intestinal, dureri menstruale şi cele de coloană. Dansul oriental dă uneori un sens de renaştere şi de redescoperire a feminităţii în orice femeie."

Unul din proiectele majore ale româncei este de a organiza un festival internaţional, atât în San Marino cât şi în România. "Dacă voi face aşa ceva, voi aduce maeştri internaţionali din Egipt, Italia sau SUA. Promit un spectacol de mare clasă şi sunt convinsă că voi reuşi."

A. R.

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version