Giuseppe Massa este un tânăr actor, dramaturg şi regizor palermitan. A scris şi regizat mai multe piese de teatru care s-au jucat în Europa: “Chi ha paura delle badanti?”, “Richard III (traducere în siciliană a piesei lui William Shakespeare), “Nudo Ultras”, “Rintra ‘U Cuòri”, “Sutta Scupa”, a participat la diverse filme de succes (“Africa, Africa”, “Baaria”, “The Palermo Shooting”, “Le mani sul Palermo”, “Mondo/Gente”) etc. L-am întrebat pe Giuseppe Massa cum a primit publicul un spectacol care are ca protagonişti doi români, “badanti”, care au grijă de o bătrână paralizată.
Spectacolul “Chi ha paura delle badante” a fost scris după o îndelungă documentare. Giuseppe Massa are un ochi fin, sensibil, astfel încât eroii săi principali Emil şi George îşi asumă statutul de “femeie badante” complet, de dimineaţa până seara, încercând să satisfacă exigenţele domnişoarei asistate, paralitica Olga. Cei doi poartă de multe ori discuţii cu privire la statutul lor în Italia, la speranţele că se vor întoarce în România, proiecţii tragi-comice urmărite de “patroana Olga” prin camere video cu circuit închis.
Giuseppe Massa, propuneţi spectatorilor, în aceste vremuri, un text dramaturgic asupra emigratiei româneşti în sudul Italiei! Cum a fost primit spectacolul?
«Spectacolul a plăcut mult. Dar înainte de acest lucru m-a interesat foarte tare ca publicul să fie împins la o profundă reflecţie. De fapt, mulţi spectatori au rude asistate sau chiar sunt ei înşişi asistaţi de o “badante” româncă. Sau au fost ei înşişi imigranţi. Noi sicilienii, ca şi voi românii, de aproape un secol suntem constrânşi să emigrăm de pe pământul nostru.»
Care este cel mai frumos compliment pe care l-aţi primit după spectacol?
«Mi-a plăcut foarte mult remarca unui spectator făcută la sfârşitul spectacolului. Chiar dacă spectacolul este centrat absolut asupra caracteristicilor migraţiei româneşti în Italia, mi-a spus că a putut identifica egalitatea durerii subterane, a trăirilor, care l-a retrimis la condiţia de emigrant care este
resimţită încă şi astăzi în Sicilia. A fost gratificant pentru mine acest fapt deoarece era exact ceea ce intenţionam: să provoc spectatorului o reflecţie asupra absurdităţii şi stupidităţii rasismului în general.»
În care oraşe aţi prezentat spectacolul?
«Spectacolul, sub forma de teatru atelier a fost prezentat la Palermo, Siracuza şi Cluj-Napoca. În 26 ianuarie a debutat în forma definitivă la Graz, în Austria, într-un festival european, intitulat Emergency Entrance.»
În public aţi avut spectatori români? Ce comentarii au avut?
«Da, la Palermo spectacolul a fost văzut de câţiva români. În special trebuie să-i mulţumesc căl –
duros Mihaelei Agapie care a ţinut un minunat mini curs de limba română cu actorii şi care mi-a subliniat veridicitatea situaţiilor din piesă în care se găsesc eroii principali Emil şi George, din textul meu, personajele române.»
Bărbatul român “badante” există sau e doar fantezie?
«Chiar dacă este născut din propria mea fantezie , presupun că există în această lume!»
Unde sau în ce aţi găsit inspiraţ ia pentru a scrie acest text?
«Într-o primă fază am intervievat români care trăiesc la Palermo. Apoi am intevistat palermitani care pe diferite căi au avut contact cu comunitatea românească. Cel care mi-a des chis ochii asupra condiţiilor de viaţă ale badantelor, în majoritate românce în oraşul meu, a fost interviul cu un sindicalist CGIL. De aici, ideea de a mă inspira de la piesa “Serve” de Jean Genet şi în acelaşi timp să efectuez o ulterioară cercetare pe internet. Am descoperit astfel o poveste reală întâmplată care m-a interesat imediat: o femeie italiană a fost descoperită de poliţie că îşi spiona cu ajutorul unor telecamere cu circuit închis, colaboratorii domestici, aceştia neştiind nimic despre această urmărire. M-am gândit că povestea poate deveni piesa mea.»
Aţi vizitat România. De ce aţi vizitat-o şi ce amintiri aveţi?
«Am fost de mai multe ori în România, mereu pentru spectacolele mele. De mai multe ori la Bucureşti, la Teatrul Bulandra, la Cluj-Napoca la Teatrul Maghiar, şi o dată la Sibiu pentru un festival internaţional. Am rămas impresionat de frumuseţea locurilor vizitate. La Bucureşti mi-a plăcut frumuseţ ea arhitecturală iar Clujul m-a uimit că deşi este un oraş relativ mic are un intens ferment cultural. În ceea ce priveşte oraşul Sibiu îmi amintesc cu plăcere călătoria cu autocarul prin Transilvania.»
Vă puteţi imagina un scenariu în care familiile siciliene rămân fără “badante”? Ce s-ar întâmpla?
«O mică catastrofă! Sunt întradevăr foarte multe familii siciliene, de diferite categorii sociale, care sunt ajutate în casă de badante de naţionalitate română. Ar fi ca şi cum o bătrână se plimbă şi dintr-odată îi lipseşte bastonul: probabil cade!»
Cui trebuie să-i fie frică, unui italian sau unei badante? Îmi puteţi răspunde şi în dialect!
«T’arrispunnu n sicilianu: nuddu di tutti dui (nessuno dei due). La niciunul dintre cei doi!»
Crina Suceveanu
