in

180.000 de români în Lazio, o treime dintre străinii din Regiune

Românii reprezintă prima comunitate în Regiunea Lazio, cu circa 180.000 de prezenţe, fiind pe primul loc în toate cele cinci provincii laziale: Roma, Frosinone, Rieti, Latina, Viterbo. O spune raportul „Lazio în lume. Imigraţie şi emigraţie” ( Il Lazio nel mondo – Immigrazione ed emigrazione), realizat de Centro Studi Idos Caritas / Migrantes, în colaborare cu regiunea Lazio, şi a prezentat pe 19 iulie la Roma.

Numărul imigranţilor creşte mai mult în Lazio decât în restul ţării. Sunt mai tineri şi fac mai mulţi copii decât italienii, iar creşterea numărului nu a condus la o creştere a infracţiunilor. La sfârşitul anului 2009, notează studiul, erau înregistraţi 497.940 rezidenţi străini în Lazio, 11, 8% din totalul naţional, dar numărul real ar fi de 565.000, dacă se adaugă 70 de mii de oameni care sunt în curs de înregistrare şi de obţinere a rezidenţei.

În Lazio, creşterea anuală a imigranţilor, la sfârşitul anului 2009, a fost de 10,6%, cu aproape două puncte procentuale mai mare decât media naţională. Studiul a constatat că majoritatea imigranţilor nu visează să plece în altă ţară, ci au de gând să rămână în Italia, având încredere că viitorul va fi mai bun.

O caracteristică a zonei romano-laziale este că atrage noi veniţi, dintre care o parte rămân, iar altă parte pleacă în alte părţi ale Italiei. Un alt fapt este tendinţa centrifugă a Romei, cer-i face pe străini să se stabilească în localităţile din apropiere, dar şi în alte provincii din Lazio, după cum arată faptul că, în provincia Roma, în perioada 2002-2009 prezenţa străinilor a crescut mai moderat (86.7%), comparativ cu celelalte (Frosinone 221.6%, Rieti 276,8%, Latina 278.2%, Viterbo 300%).

Românii, cei mai mulţi

Majoritatea imigranţilor care sosesc în Lazio, provin din continentul european (62%), cu prevalenţă cetăţeni UE (48,3%). Românii (179.469 în întreaga regiune) sunt prima comunitate, în fiecare din cele cinci provincii din Lazio. Albanezi (22.344) sunt pe locul 2 în trei provincii (Frosinone, Rieti, Viterbo), în Latina pe locul 2 sunt indienii, iar la Roma, pe 2 sunt filipinezii.

Imigranţii la nivel regional au o varsta medie de 33.1 ani, mai mică decât media generală a populaţiei rezidente (vârsta medie 43.1 ani). Numărul mediu de copii este mai mare pentru străine decât pentru femeile italiene. Minorii străini sunt 86.457. În 2009 s-au născut în Lazio 6.747 copii din părinţi străini (8,7% din totalul naţional).

Lazio este pe locul cinci în Italia pentru numărul societăţilor înfiinţate de străini. În 2003 erau 5.488, în 2010 au ajuns la 23.000.

Studiul mai spune că mărirea numărului imigranţilor nu a dus la cresterea numărului de infracţiuni, şi se dă ca exemplu comunitatea românilor, care, cu o creştere “dramatică” de prezenţe (142.0% în ultimii trei ani, astfel că în Lazio o treime din populaţia străină este reprezentată de români), numărul denunţurilor contra românilor a scăzut cu 13.7%.

O tendinţă similară a fost observată pentru comunitatea moldovenească, de asemenea, în creştere puternică (52.1%), faţă de care numărul de plângeri a scăzut cu 24,8%.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Giovanardi îngrijorat: „Dacă mergem tot aşa, vor fi mai mulţi imigranţi decât italieni.”

Salerno, un român şi-a ucis soţia şi copilul de 11 ani