8% dintre întreprinderile din Italia au un patron născut în străinătate: numărul lor a crescut cu 4% într-un an, în timp ce numărul firmelor italiene s-a diminuat. Numărul firmelor româneşti a trecut de 46.000. Sunt câteva date din Raportul Centrului de studii şi cercetări Idos pe 2014 privind Imigraţia şi Lumea Afacerilor, prezentat pe 10 iulie la Roma.
Anul trecut lucrătorii imigranţi au produs 11% din PIB italian, echivalentul a circa 200 de miliarde de euro şi plătesc 12 miliarde pe an la Inps. Imigraţia nu poate fi tratată ca şi când ar fi vorba de doi spălători de geamuri.
Este mai mult decât „doi spălători de geamuri”, potrivit raportului realizat de Idos în colaborare cu Unioncamere, Cna, Camera de Comerţ, Industrie şi Artizanat din Roma, MoneyGram şi cu sprijinul OIM, Organizaţia Internaţională pentru Migraţii.
O creştere record
Între finele lui 2011 şi 2013 numărul de întreprinderi conduse de italieni a scăzut cu 1,6% în timp ce a crescut cu 9,5% numărul întreprinderilor conduse de cetăţeni străini. Sunt aproape jumătate de milion (mai exact 497.080) şi reprezintă 8,2% din toate întreprinderile prezente pe teritoriul naţional (6.061.960 de întreprinderi înscrise la Camera de Comerţ).
„Îi spun fiului meu: stai în România, dacă vii în Italia, poți fi doar zidar sau agricultor”
În 80,6% dintre cazuri este vorba de firme individuale (faţă de 51,9% în rândul italienilor), însă „imigranţii se deschid în mod crescând şi la forme de întreprinderi mai complexe, cum sunt societăţile de capital”.
Raportul Idos subliniază că întreprinzătorii născuţi în străinătate au reuşit să menţină un dinamism de afaceri semnificativ şi în aceşti ani de criză, compensând tendinţa de diminuare a întreprinderilor conduse de italieni.
În 2013, de fapt, în timp ce pentru întreprinderile italiene evoluţia a fost în mod uniform negativă (-0,9% la nivel naţional), cele conduse de lucrători imigranţi au înregistrat o tendinţă pozitivă (în medie de 4,1%).
Acest lucru, potrivit cercetătorilor, face să se aibă încredere privind posibilitatea unui sprijin ulterior al lor pentru sistemul economico-productiv italian şi pentru dezvoltarea ţărilor de origine. În teritoriu, panorama este variantă, cu o mai mare concentraţie a iniţiativelor în Nord-Vest (30,4%) şi în Nord-Est (21,3%), apoi în Centru (26,3%) şi în fine în Sud (22%).
În rândul sectoarelor predomină comerţul (peste 175.000 de întreprinderi, 32,2% din total) şi construcţiile (126.000, 25,4%), urmează, la distanţă, activităţile manufacturiere (41.000, 8,3%), cazarea şi restaurantele (36.000, 7,2%) şi serviciile de închirieri, agenţii de voiaj şi alte servicii în favoarea întreprinderilor (4,7%).
Luate împreună, este vorba de activităţi controlate în peste trei sferturi dintre cazuri de cetăţeni extracomunitari (384.318 firme, 77,4% din total), în timp ce ţările de origine cu numărul cel mai mare de patroni de întreprinderi individuale sunt Maroc (61.177, 15,3%), România (46.029, 11,5%), China (45.043, 11,2%), Albania (30.376, 7,6%), Bangladesh (20.705, 5,2%) şi Senegal (16.894, 4,2%). Un sfert dintre întreprinderile imigranţilor (117.703, 23,7%) sunt conduse de femei.
În 2013 imigranţii au produs 11% din PIB
Agenţia Redattore Sociale, dând detalii privind rezultatele cercetării, a titrat: «Manufactura chineză, comerciantul e marocan, zidarul român: fiecare naţionalitate are „specializarea” sa». Acesta este unul dintre elementele cele mai interesante ale studiului: s-a relevat o împărţire pe naţionalităţi a activităţilor productive.
Aprope jumătate dintre activităţile manufacturiere gestionate de imigranţi (48,9%) sunt în mâinile chinezilor, aproape o treime (29,2%) dintre activităţile comerciale sunt gestionate de marocani şi o proporţie asemănătoare se află în sectorul construcţiilor şi aparţine românilor. În acest sector sunt în mod puternic prezenţi şi albanezii (20,8%). Chinezii sunt primii şi în domeniul restaurantelor (restaurantele chinezeşti reprezintă 24% din restaurantele etnice italiene), în timp ce bengalezii (cu 18,6%) deţin primatul în servicii.
În sectorul construcţiilor prezenţa imigranţilor a adus o contribuţie de relevanţă naţională. „Datorită capacităţii de muncă şi a ritmurilor rapide se acceptă antreprize şi subcontractări plătite cu mai puţin”, se citeşte în raport. Cu toate acestea accesul la creditare nu este facil pentru întreprinderile imigranţilor. Şi în unele naţionalităţi – în special cea chineză – nu este practicată: se preferă să se recurgă la împrumuturi de la conaţionali.
Chinezii, de fapt, sunt pe locul 29 în clasamentul cererilor de creditare înaintate de imigranţi (care în total au efectuat 11% din totalul cererilor) în 2013. Primii în clasamentul aspiranţilor străini la creditare bancară sunt românii, urmaţi de marocani.