Menu
in

60.000 de firme deschise de români în Italia, majoritatea în construcții: străinii salvează economia Italiei

În Italia sunt peste 550.000 de firme gestionate de imigranți, aproape o zecime din cele înscrise la Camerele de Comerț, și de unele singure produc 96 de miliarde de euro: 6,7% din produsul intern brut al Italiei. Firme care aduc o contribuție masivă la refacerea sectorului italian al afacerilor, subliniază al treilea Raport „Imigrație și Antreprenoriat 2016” redactat de Centrul de Studii și Cercetări IDOS, cu susținerea Confederației Naționale a Meșteșugarilor și Întreprinderilor Mici și Mijlocii (CNA) și a MoneyGram.

«Este vorba de un numeros grup antreprenorial care, dacă este susținut în mod adecvat, poate funcționa ca un pivot pe care să se introducă acțiuni promițătoare de co-dezvoltare», a comentat președintele IDOS, Ugo Melchionda, vorbind despre noii întreprinzători.

Președintele CNA, Daniele Vacanaro, a comentat astfel datele conținute în raport: «Un semnal pozitiv de dinamism care face să iasă la suprafață economia subterană, un factor de promovare socio-economică și de integrare».

Munca autonomă, în concluzie, rezultă a fi cea mai bună formă de integrare. «Este prima oară în patru ani când în Italia», subliniază președintele CNA, «numărul de firme a încetat să scadă și acest lucru se datorează și aportului dinamic al antreprenoriatului imigranților».

Dacă în ultimii cinci ani (2011-2015), firmele înregistrate în Italia au înregistrat o scădere de 0,9%, în aceeași perioadă firmele gestionate de noii italieni au crescut cu peste 21% (+97.000).

Cine sunt

Cei care provin din Maroc (14,9%) se ocupă cu precădere de comerț (în 73,3% dintre cazuri), cei care vin din China (11,1%) de comerț (39,9%), producție (34,9%), cazare și restaurante (12,9%), în timp ce aceia proveniți din România (10,8% – adică circa 60.000 de firme) și din Albania (7%) se ocupă în special de construcții (64,4%).

Recapitulând, în cele peste 550.000 de activități gestionate de noii italieni, imigranții proveniți din Maroc, China și Bangladesh au investit în comerț, românii și albanezi în construcții, iar producția este în special în mâna chinezilor.

Însă sectorul serviciilor – care acoperă 80% dintre firme – se confirmă a fi cel preferat și pentru întreprinzători imigranți, în linie cu tendința națională.

Cum și unde investesc

Firmele sunt cu precădere individuale (8 cazuri din 10), cofirmând o caracteristică tipică întreprinderilor italiene, și activitățile nu înregistrează o înclinație deosebită către inovarea tehnologică, chiar dacă cifrele din ultimii ani lasă loc de optimism, menționează raportul. Principalele regiuni în care au demarat afaceri imigranții sunt Lombardia (19,1%) și Lazio (12,8%), iar orașele Milano și Roma, împreună, găzduiesc de unele singure o treime dintre firmele imigranților din Italia.

Românii salvează Roma de la depopulare: 180.000 doar în provincie

În România, salarii mai mici decât în Dongguan, China. Condiții de lumea a treia: «În toalete este un miros de nedescris»

Românii din Italia în Dosarul Statistic: O comunitate în contratendință, 1,15 milioane de români în Peninsulă

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version