in

Accidente de muncă: trei români răniţi grav

Pe 30 mai, un muncitor de 44 de ani de origine română, rezident la Ferrara, a căzut pe 30 mai de pe acoperişul unei hale. Un zbor cutremurător de 8 metri. Accidentul de muncă s-a produs la “Bompani Fox” din Ostellato, unde bărbatul instala panouri fotovoltaice pe acoperiş, în contul unei firme externe.

accident-munca-italia

Intervenţiile se executau la acoperişul halei, procedându-se la îndepărtarea învelişului din azbest şi la instalarea de panouri fotovoltaice. Acoperişul a cedat dintr-o dată şi muncitorul a căzut de la o înălţime de 8 metri: a cedat un luminator.

Bărbatul a suferit leziuni grave, primind mai întâi îngrijiri din partea colegilor. Apoi a fost transportat de urgenţă cu elicopterul medical la spitalul din Ravenna, unde se află internat în secţia de reanimare.

Carabinierii de la unitatea din Portomaggiore efectuează cercetări privind cauzele căderii.

Accident în Sicilia

Un alt român, de 35 de ani, a suferit, pe 29 mai, un grav accident de muncă la o fermă agricolă din Cassibile (Siracusa). Şi în acest caz, românul a căzut de la o înălţime de peste 7 metri, de pe acoperişul halei pe care îl repara. Imediat după la faţa locului a ajuns elicopterul medical care l-a transportat până la spitalul Cannizzaro din Catania, unde a fost internat, cu prognostic rezervat.

Când au ajuns carabinierii din Siracusa la faţa locului, victima accidentului primise deja îngrijiri de la paramedicii de la 118. Dinamica celor întâmplate încă este necunoscută. Pentru moment se ştie cu siguranţă că muncitorul se afla pe acoperişul halei fermei agricole pentru o intervenţie de reaşezare a plăcilor.

Investigatorii, care între timp au pus deja sub sechestru partea de şantier pe care s-a produs accidentul, sunt cei care vor face lumină în acest caz şi vor stabili dacă muncitorul era angajat în mod regular sau nu.

Zdrobit de un stejar la Veroli

Un român de 31 de ani, rezident la Veroli, a fost transportat pe 31 mai în stare gravă la spitalul S.Maria Goretti din Latina. Bărbatul tăia un stejar la Boville Ernica când a fost zdrobit de arbore. Ajutoarele s-au deplasat imediat în zona San Lucio. La faţa locului au sosit şi o ambulanţă, pompierii şi carabinierii.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Fotografia posterioarele femeilor pe plajă, riscă linşajul

VIDEO/ Al Bano a cântat imnul României la Bucureşti