Menu
in

Agenţiile de asigurări auto îi discriminează pe imigranţi

Exemplu: cu HDIA, un român plăteşte mai mult cu 500 de euro decât un italian.

In urmă cu câteva luni compania de asigurări Genialloyd a promis să "elimine parametrul naţionalităţii dintre criteriile utilizate pentru determinarea poliţei auto". Astfel s-a încheiat un acord extrajudiciar cu un cetăţean tunisian care denunţase compania de asigurări.

Deşi locuia de 18 ani în Italia, imigrantul african plătea cu 200 de euro pe an în plus faţă de italieni. Practic, doar pentru că s-a născut în străinătate, compania de asigurări îl considera periculos la volan. Poate temându-se de o condamnare pentru discriminare şi de paguba financiară şi de imagine ce avea să derive din aceasta, Genialloyd a făcut un pas înapoi. Dar câte alte companii de asigurări au decis să-i urmeze exemplul?

Am făcut o anchetă, dându-ne drept imigranţi de circa 30 de ani care asigură pentru prima dată o maşină solicitând o estimare online unui eşantion de 12 companii (Genertel, Quixa, Directline , Linear, Dialogo, Sara, Zurich, Antonveneta, Ina assicurazioni, Hdia, Axa, Allianz Subalpina). Am descoperit că trei dintre acestea, Quixa, Zurich Connect şi Hdia, încă adoptă criteriul cetăţeniei pentru a-şi modifica tarifele.

Ceva exemple? La egalitate de condiţii, în afară de cetăţenie, cu Quixa se pot plăti de la 1.300 de euro anual în cazul cetăţenilor italieni şi până la 2.400 de euro în cazul marocanilor. Cu Zurich Connect italienii plătesc cu puţin sub 1.300 de euro în timp ce toţi imigranţii avuţi în vedere de noi (români, marocani, ucraineni şi albanezi) plătesc 1.523 euro. In fine, cu Hdia italienii plătesc 1.200 de euro, albanezii 1.600, marocanii, ucrainenii şi românii 1.724.

Apoi le-am cerut socoteală celor trei companii privind această alegere. Hdia ne-a explicat că va abandona în curând tarifele "etnice": "Vom renunţa la efectele variabilei cetăţenie de la 1 iulie, odată cu intrarea în vigoare a viitorului tarif. Renunţarea va însemna distribuirea asupra tuturor asiguraţilor a efectelor celui mai mare risc de accidente (documentabil) al unor cetăţenii, nu a tuturor, diferite de cea italiană".

O veste bună, aşadar, pentru toţi cetăţenii străini care în aceşti ani au continuat să plătească cu câteva sute de euro în plus faţă de asiguraţii italieni.

Riscul cetăţeniei

Zurich Connect în schimb, nu renunţă. "Factorul cetăţenie, potrivit unor dovedite evidenţe statistice, reprezintă unul dintre factorii care prezice gradul de risc, şi intră astfel în determinarea asigurării finale, alături de alţi factori (precum vârsta, profesia, tipul de maşină, provincia etc.); acestui element, de fapt, îi corespunde o tipologie de comportament de şofat şi, în consecinţă, o tipologie de risc".

Similar răspunsul Quixa: "Determinarea primei de asigurare se bazează pe observarea statistică a numeroşi parametri, care concurează la determinarea riscului la care se expune compania în legătură cu fiecare poliţă vândută. Fiecare variabilă, inclusiv cetăţenia, este caracterizată, de fapt, de un grad diferit de risc de producere de accidente şi pe baza acestei măsuri pur statistice suferă oscilaţii prima finală. Nu există, aşadar, nicio intenţie de discriminare".

O idee apărată şi de Asociaţia naţională a companiilor de asigurări (Ania), care a participat şi la o discuţie tehnică pe această temă cu UNAR- Oficiul Naţional Antidiscriminări Rasiale şi cu Institutul de supraveghere a sectorului asigurărilor.

Ania ne scrie că "parametrul naţionalităţii, odată verificată validitatea sa pe bază statistică şi având în vedere libera alegere a companiei în privinţa acestuia, acţionează la egalitate cu toţi ceilalţi factori care diferenţiază riscul şi care sunt aplicaţi fără nicio motivaţie de discriminare referibilă la persoana în sine, cu atât mai puţin pe baza unor idei preconcepute de natură etnică sau rasială".

Asociaţia aduce ca exemplu "diferenţierea primei în rândul asiguraţilor italieni rezidenţi în zone teritoriale diferite" care "derivă în mod esenţial din diferitele elemente de risc exprimate de frecvenţa de cauzare a accidentelor şi de costul lor mediu de despăgubire şi cu siguranţă nu de o atitudine discriminatorie a companiilor".

Legea interzice discriminarea

Asigurările chiar pot face diferenţe între italieni şi imigranţi apelând la statisticile privind accidentele? Avocatul Alberto Guariso, care a urmărit cazul Genialloyd, este convins că nu.

"Să se continue să se facă această diferenţă între italieni şi străini este de neînţeles şi ilegal". Articolul 43 din Textul Unic pentru imigraţie este foarte clar şi prevede că pentru accesul la bunuri şi servicii nu trebuie să se facă diferenţe între italieni şi străini.

In legislaţia italiană nu sunt admisibile dezavantaje de niciun fel, cum e plata în plus a asigurării, legate de factori interzişi", spune avocatul.

"Dacă se descoperă că persoanele chele fac mai multe accidente – glumeşte Guariso – este posibil ca acestea să fie puse să plătească mai mult, pentru că acesta nu este un factor interzis. Dacă însă se descoperă că străinii fac mai multe accidente, lucru care de altfel în cauză nu a fost deloc demonstrat, nu este posibil să-i pui să plătească mai mult, pentru că naţionalitatea este tocmai un criteriu pe care legea interzice să se utilizeze pentru diferenţierea prestaţiilor".

Din câte se pare, celor care nu vor să plătească asigurările mai mult decât italienii le rămân două posibilităţi. Să se adreseze unui judecător sau să aleagă o companie care nu face diferenţe.

Marco Iorio

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version