Menu
in

Alegeri locale 2012/ VEZI LISTA INTEGRALĂ A LOCALITĂŢILOR unde românii pot vota pe 6-7 mai

La începutul lunii mai a anului în curs sunt prevăzute alegeri administrative în peste o mie de localităţi din Peninsulă. Oraşe mari precum Genova, Palermo sau Verona, dar şi localităţi cu doar câteva sute  de locuitori, îşi vor alege primarii şi consiliile municipale.

Alegerile se vor desfăşura pe 6 şi 7 mai iar numărul alegătorilor invitaţi la urne este de circa 11 milioane.

Români, în calitate de cetăţeni europeni, pot vota la alegerile administrative şi pot candida la un post de consilier în primării, cu condiţia să aibă reşedinţa în localitatea respectivă.

În plus, pentru a-şi exercita dreptul de vot, cei interesaţi trebuie să se înscrie pe listele electorale suplimentare, deschise la sediile municipalităţilor. Înscrierile trebuie făcute înaintând o cerere adresată primarului localităţii care urmează a fi depusă la Biroul Electoral local, cu cel târziu 40 de zile înainte de data scrutinului.

Cei care vor să candideze trebuie să obţină un certificat eliberat de Biroul Electoral din ţara de origine, care să ateste faptul că deţine acel drept electoral.

În afară de oraşele mari din nordul şi centrul Italiei, românii au şanse să fie aleşi în acele localităţi mici unde au o pondere semnificativă la nivelul populaţiei rezidente cu drept de vot.

Iată AICI  LISTA INTEGRALĂ a localităţilor unde se vor desfăşura alegeri administrative pe 6 şi 7 mai.

Elvio PASCA

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version