in

Autorităţile italiene nu au informat corect ambasada cu privire la cazul Pop

Iată declaraţia purtătorului de cuvânt al MAE, Doris Mircea, cu privire la cazul cetăţeanului român decedat în spitalul penitenciarului din Lecce, Italia.

„La solicitarea ministrului afacerilor externe, Andrei Marga, Ambasada României la Roma a efectuat, ieri, 14 mai 2012, demersurile necesare pe lângă Ministerul de Externe şi Ministerul de Justiţie din Italia pentru a obţine informaţii suplimentare cu privire la acest caz.

Imediat, tot ieri, 14 mai 2012, a avut loc o audienţă la MAE italian, în cadrul căreia reprezentanţii Ambasadei României au solicitat sprijinul ministerului italian de externe pentru aflarea tuturor informaţiilor relevante, referitoare la situaţia cetăţeanului român şi modul în care a survenit decesul acestuia pe teritoriul italian. Diplomaţii români au exprimat preocuparea pentru acest caz şi, în general, faţă de existenţa în ultima perioadă a unor situaţii similare, în care deţinuţi români au decedat în penitenciare italiene.

La solicitările părţii române, reprezentantul MAE italian a asigurat că vor fi efectuate demersurile necesare pe lângă instituţiile italiene competente pentru clarificarea situaţiei şi va informa cu celeritate misiunea diplomatică cu privire la rezultatele anchetei.

În cadrul unei convorbiri distincte cu un reprezentant al Administraţiei Penitenciarelor din Ministerul Justiţiei, partea italiană a invocat că autorităţile italiene procedează, de regulă, la notificarea misiunilor diplomatice sau oficiilor consulare cu privire la arestarea, încarcerarea sau detenţia propriilor cetăţeni doar dacă aceştia solicită expres o asemenea procedură. Totodată, a menţionat că deţinutul se afla în îngrijirea medicilor din penitenciar, care monitorizau cazul.

Miercuri, 16 mai 2012, reprezentanţii Ambasadei României la Roma vor avea o întrevedere la Ministerul Justiţiei pentru a obţine informaţii suplimentare cu privire la acest caz.

Concomitent, Ambasada României la Roma a solicitat în cursul zilei de ieri Penitenciarului Benevento, Penitenciarului Aversa, Chesturii Benevento, informaţii suplimentare privind cazul menţionat şi aşteaptă răspunsul autorităţilor italiene.

Pe plan local, Procuratura din Lecce a desemnat un reprezentant care să se ocupe de cercetarea şi stabilirea cauzelor decesului şi a dispus măsuri asiguratorii, respectiv sechestrarea fişei clinice a decedatului şi păstrarea corpului neînsufleţit la morga spitalului până la efectuarea autopsiei.

Reprezentanţii Consulatului României la Catania au contactat procurorul de caz care a precizat, că, în zilele următoare, va fi desemnat medicul legist care va efectua autopsia.

Consulatul României la Catania este în contact permanent cu Procuratura şi conducerea Spitalului din Lecce. De asemenea, un consul din cadrul Consulatului de la Catania s-a deplasat astăzi, 15 mai 2012, la faţa locului pentru a obţine informaţii suplimentare de la autorităţile locale competente.

Informaţii suplimentare

Misiunea diplomatică şi oficiile consulare ale României în Italia nu au fost notificate, conform uzanţelor, de către autorităţile italiene asupra arestării şi ulterior transferului în spitalul penitenciarului a cetăţeanului român.  

Decesul a fost notificat Consulatului din Catania de către spitalul penitenciarului din Lecce la data de 14 mai 2012, unde se afla internat de la data de 10 mai 2012. Cetăţeanul român figurează cu antecedente penale atât în România, cât şi în Italia.

Virgil Cristian Pop executa în prezent o pedeapsă privativă de libertate, cu începere de la 23.02.2000, cu termen de eliberare 12.09.2018, pentru un concurs de infracţiuni: furt, tâlhărie, evaziune fiscală, înşelăciune, fals şi uz de fals, violare de domiciliu, incendiere.

Între România şi Italia este în vigoare Convenţia consulară, încheiată la Bucureşti, la 8 august 1967, care prevede la Art.29 alienatul 2: „Autorităţile competente ale statului de reşedinţă vor încunoştiinţa, fără întârziere şi în orice caz în termen de 3 zile, oficiul consular al statului trimiţător, când în circumscripţia sa consulară un cetăţean al acestui stat a fost arestat sau supus oricărei alte forme de limitare a libertăţiii sale personale”.

Citeşte şi:

UPDATE Un nou caz Crulic/ Mort după 50 de zile de greva foamei în închisoare la Lecce

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

„O altă imagine despre România” la Târgul de carte de la Torino

Virgil Pop a fost bătut în închisoare, susţine fratele său