in

Bergamo/ Atentat asupra unui sindicalist român

Un sindicalist român de 35 de ani, M.B., a fost atacat de o persoană înarmată, marţi dimineaţă, în timp ce se ducea la muncă, la bordul maşinii personale. Episodul a avut loc la Bernareggio, lângă Bergamo (regiunea Lombardia).

Pe data de 3 aprilie, în jurul orei 5 dimineaţa, românul a ieşit, ca în fiecare zi, din casă, pentru a se duce la locul de muncă. În momentul în care a urcat în maşină, a fost atacat de un necunoscut cu faţa acoperită. Românul a încercat să se apere, dar la un moment dat, agresorul ar fi apăsat pe trăgaciul unui pistol pe care îl avea în buzunar şi a tras un foc. Glonţul s-a înfipt în caroseria maşinii, fără a-l răni pe M.B, care a reuşit să fugă, la bordul vehicolului, şi să sune la poliţie.

Românul este un membru activ al sindicatului Slai Cobas şi lucra într-un depozit din provincia Bergamo.

Poliţia din localitate a deschis o anchetă şi nu exclud ca motivul atentatului să fie legat de activitatea sindicală a tânărului.

Sindicatul Slai Cobas şi-a exprimat solidaritatea faţă de M.B. şi a anunţat că va organiza o mobilizare a propriilor membri, în semn de susţinere.

 

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

La Torino, miresele îmbracă “Simply White” by Agnes Toma

Opt mediatori culturali, printre care şi români, îi informează pe imigranţi despre drepturile lor