Menu
in

Cazul Pop: 15 medici cercetaţi pentru moartea românului

Ministrul Justiţiei din Italia, Paola Severino a dispus o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzale morţii lui Virgil Pop şi eventualii responsabili. Potrivit cotidianul La Repubblica din Bari, procurorii care anchetează cazul au înscris deja pe lista posibilor responsabili de infracţiunea de omor din culpă 15 medici de la spitalul închisorii din Lecce.

Ministrul italian a ordonat o inspecţie în închisoarea din Lecce, unde românul şi-a început greva foamei în luna martie, se arată într-o notă a Administraţiei Penitenciarelor din Peninsulă. Ancheta va fi condusă de Departamentul de inspecţie al Administraţiei, mai precizează aceeaşi sursă. De asemenea, mai mulţi parlamentari italieni au făcut interpelări cu privire la cazul lui Virgil Pop.

Miercuri, 16 mai 2012, reprezentanţii Ambasadei României la Roma au avut programată o întrevedere la Ministerul italian al Justiţiei pentru a obţine informaţii suplimentare cu privire la cazul Pop. Într-o convorbire din 15 mai cu un oficial al Ambasadei României la Roma, un reprezentant al Administraţiei Penitenciarelor din Ministerul Justiţiei,  a declarat că deţinutul se afla în îngrijirea medicilor din penitenciar, care monitorizau cazul”.

Între timp, procurorul adjunct Carmen Ruggiero, care se ocupă de dosarul Pop, a declanşat urmărirea penală împotriva a 15 medici de gardă ai închisorii din Lecce, infracţiunea ipotizată fiind omor din culpă.

Procuratura din Lecce a sechestrat, de asemenea, fişa clinică a deţinutului şi a dispus  păstrarea corpului neînsufleţit la morga spitalului până la efectuarea autopsiei, care va fi efectuată vineri, 18 mai.

Virgil Pop a fost internat în spital după 50 de zile de grevă a foamei, cu patru zile înainte de deces. Medicii din închisoarea din Lecce au declarat că au ţinut tot timpul sub supraveghere starea de sănătate a deţinutului.

În închisorile din Italia se aflau la sfârşitul lunii aprilie 66.310 deţinuţi, dintre care 3.664 români, adică 15,3% dintre străini şi 5,5 % din total.

În 2011, s-au înregistrat 66 de sinucideri în penitenciarele din Italia: 45 printre italieni şi 21 printre străini. Din cei care şi-au luat viaţa, nouă erau cetăţeni români. Şapte dintre ei se aflau în aşteptarea procesului.

Citeşte şi:

Parlamentari italieni cer explicaţii ministrului Justiţiei despre moartea deţinutului aflat în greva foamei

Autorităţile italiene nu au informat corect ambasada cu privire la cazul Pop

Cazul Pop / Consulul din Catania nu ştie limba italiană, spune Marga

UPDATE Un nou caz Crulic/ Mort după 50 de zile de greva foamei în închisoare la Lecce

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version