Menu
in

Concurs contestat la ICR: “Andrei Marga să-şi dea demisia”

Institutul Cultural Român (ICR) a organizat un concurs pentru ocuparea mai multor posturi din străinătate. Concurenţii ar fi trebuit să treacă de un interviu, în luna ianuarie, însă ICR a anunţat deja câştigătorii, fără ca interviul să mai aibă loc. Câştigătorii sunt din România şi majoritatea sunt, potrivit presei din ţară, foşti studenţi şi asistenţi de-ai lui Andrei Marga, preşedintele ICR.

La acest concurs au participat şi doi români din Italia, Monica Mitrică, vicepreşedinta asociaţiei „Vocea României” din Roma şi Horia Cicortaş, preşedintele „Forumului intelectualilor români din Italia”. În cazul Monicăi Mitrică, aceasta a trimis dosarul în termenul prevăzut iniţial, dar nu a primit vreun răspuns sau măcar un număr de înregistrare a dosarului.

ICR anunţase pe data de 23 noiembrie 2012, pe site-ul propriu că organizează concurs pentru ocuparea a 17 posturi vacante. Condiţiile erau simple: trei ani în funcţii de conducere pentru directorii adjuncţi şi cunoaşterea limbii ţării respective plus engleza, activitate profesională prestigioasă şi echidistanţă politică. Pe site-ul ICR s-a specificat faptul că „s-au înscris 189 de candidaţi pentru 5 posturi de director adjunct (30 de candidaţi) şi 12 posturi de referent (159 de candidaţi)”.

 

Victimele concursului trucat de la ICR

Participanţii la concursul organizat de ICR au aflat însă cu stupoare, vineri, 4 ianuarie, că instituţia condusă de Andrei Marga a decis câştigătorii înainte de termenul anunţat şi orice încercare a unora dintre ei de a obţine o explicaţie a fost inutilă. Toţi aşteptau din partea ICR un răspuns sau o confirmare pentru participarea la interviul ce ar fi trebuit să aibă loc între 7 şi 11 ianuarie.

ARI anunţă proteste

Eugen Terteleac, preşedintele Asociaţiei Românilor din Italia ne-a declarat că dacă situaţia creată la ICR nu se va schimba, iar nominalizarea directorilor şi referenţilor nu va fi făcută în urma unui concurs real şi corect, va lua legătura cu alte asociaţii româneşti şi va propune organizarea de proteste şi manifestaţii de amploare.

„Nu cred că este eficientă cererea de demisie a lui Andrei Marga, deşi în cazul ăsta demisia ar fi obligatorie, aşa s-ar fi întâmplat în orice alt stat european. Cred că e nevoie de manifestaţii de protest. Poate aşa vor deveni corecţi.” a precizat Terteleac.

„Este deplorabil ceea ce s-a întâmplat, deplorabil modul cum conducerea ICR a găsit să gestioneze ceea ce s-a numit un concurs pentru desemnarea directorilor şi referenţilor din cadrul filialelor din străinătate a Institutului. La întâlnirea reprezentanţilor diasporei cu ministrul David, din luna decembrie, s-a propus ca funcţionari din cadrul misiunilor diplomatice să provină din cadrul comunităţilor româneşti. De ce acest lucru nu ar fi posibil şi în cazul filialelor ICR? Principala îndatorire a ICR în străinătate e de a promova cultura românească şi de a contribui la schimbarea în bine a imaginii românilor şi a României. Cred că cei care locuiesc de mulţi ani în străinătate simt perfect atmosfera care există în tările unde locuiesc şi pot aduce o contribuţie mult mai bună la aceste acţiuni. Ne gândim serios la mişcări de protest.”

Andi Rădiu

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version