in

Cosa Nostra nu a spălat bani la Glina, Tribunalul Roma a clasat dosarul. Victor Dombrovschi este nevinovat

După mai mult de 10 ani de la declanșarea unei megaoperațiuni de eliminare a unei firme românești de pe piața românească a deșeurilor, sub pretextul unei așa-zise „spălări de bani ai mafiei italiene” la groapa de gunoi de la Glina, Tribunalul din Roma a clasat dosarul, iar Victor Dombrovschi, acționarul firmei ECOREC adusă aproape de faliment de acest proces, a fost declarat pe deplin nevinovat, alături de ceilalți inculpați.

Reamintim că Victor Dombrovschi a fost luat cu mascații din locuința sa din București și trimis pachet la Roma, unde a stat închis timp de aproape un an la Rebibbia. Asupra lui s-au făcut presiuni uriașe pentru a ceda afacere în mâna italienilor. Presiuni la care a rezistat. După ce a fost eliberat din închisoare, a fost obligat să rămână la Roma, primind interdicție de a părăsi orașul. Practic a fost ostatic, timp de 3 ani, a statului italian. Închis pe nedrept, după cum se dovedește acum, și după cum era evident încă de la început, dacă cineva ar fi avut curiozitatea să citească actele din dosar. A fost apărat în acest proces de Antonio Ingroia, fost magistrat anti-mafia, o somitate în domeniul Justiției italiene și internaționale. Gazeta Românească este singura publicație care a scris la acea vreme despre inconsistența cazului și interesele din spatele dosarului.

Acum, Tribunalul din Roma a dat clasare pe toata linia. Directorul ECOREC Victor Dombrovschi a fost declarat nevinovat pentru toate capetele de acuzare, scrie luju.ro, care publică și decretul de arhivare a dosarului.

Incepand cu sfarsitul anilor 2000 o uriasa diversiune mediatica lansata de autoritatile judiciare italiene, la care s-au raliat si reprezentanti ai autoritatilor romane aflati pe mana cu omologii italieni, a iscat un adevarat scandal in jurul gropii de gunoi de la Glina, operata de firma romaneasca ECOREC SA. Societatea comerciala ECOREC a fost adusa aproape in pragul falimentului de autoritatile italiene si romane, care fara nicio proba concreta au instituit sechestre nejustificate, sub acuzatia hazardata cum ca la groapa de gunoi din Glina s-ar fi adus deseuri din Italia si ca la ECOREC SA s-ar fi spalat banii mafiei italiene, mai precis banii fostului primar din Palermo Don Vito Ciancimino (suspectat ca ar fi fost unul din capii organizatiei Cosa Nostra) persoana care a decedat in urma cu mai multi ani.

La baza “marii anchete” au stat denunturile unei firme italiene care visa sa puna mana pe groapa de gunoi de la Glina, prin preluare ostila, cu ajutorul dosarelor penale.

Una dintre persoanele cele mai atacate in tot acest scandal a fost directorul si actionarul majoritar al ECOREC SA Victor Dombrovschi (foto) care in Romania, pentru aceleasi acuzatii, a primit solutii de neincepere a urmaririi penale atat din partea DNA, cat si a DIICOT si Parchetului Judecatoriei Sectorului 2.

Dupa 12 ani de anchete ale magistratilor italieni, perioada in care operatorul ECOREC SA a fost adus in pragul falimentului, iar imaginea directorului Victor Dombrovschi a fost grav afectata, a venit si solutia finala pentru acuzatiile aduse acestuia ca ar fi spalat banii mafiei italiene. Procurorii italieni au stabilit ca Victor Dombrovschi nu a fost asociat cu mafia italiana si nu a spalat banii mafiei la Glina si nici nu a facut importuri de deseuri.

Prin hotararea Tribunalului din Roma din 8 ianuarie 2020 s-a confirmat Decretul de arhivare din 11 septembrie 2018 al aceluiasi Tribunal, care a confirmat ordonanta de clasare emisa de Procurorul Republicii Giuseppe Pignatone. De asemenea, s-a decis ridicarea tuturor sechestrelor instituite.

Prin aceste documente pe care le puteti vedea mai jos in facsimil s-a dispus cu autoritate de lucru judecat clasarea pentru toate faptele penale imputate directorului ECOREC SA Victor Dombrovschi si celorlalti italieni acuzati de constituire de grup infractional organizat, constituirea unui grup de tip mafiot, spalarea de bani etc in legatura cu groapa de gunoi de la Glina.

Concret, in ordonanta emisa de procurorul republicii Giuseppe Pignatone, de la Parchetul Tribunalului din Roma – ordononata pe care o puteti citi atasat la finalul articolului – s-a dat clasare pe faptul ca actionarul ECOREC Victor Dombrovschi ar fi fost asociat cu mafia italiana, cum ca ar fi spalat banii mafiei la Glina si ar fi facut importuri de deseuri din Italia la Glina.

Cititi mai jos documentele legate de clasarea cazului Glina, publicate de luju.ro.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

S-a întors din Italia și și-a ucis partenera la Bacău, bănuia că aceasta îl înșală. Criminalul a dispărut

În 2050, România va avea cu 3 milioane de oameni mai puțini din cauza emigrației și a scăderii natalității