“Sindromul Italia” este o formă acută de depresie de care suferă unele femei din estul Europei, mai cu seamă moldovence și românce, care vin în Italia lăsându-și în țară proprii fii pe care mai apoi nu-i mai văd cu anii. Nu numai din cauza salariilor mici, a programului infernal de muncă, 24 de ore din 24, sau de faptul că marea majoritate nu părăsesc casa unde lucrează. Cea mai serioasă problemă apare atunci când badantele pleacă în Italia lăsându-și copiii în România, în îngrijirea rudelor, femeile suferă o criză de identitate considerându-se nedemne de statutul de „mamă”.
Sindromul Italia poate duce chiar la deces. Sinuciderile sau tentativele de sinucidere sunt mai numeroase în rândul badantelor emigrante decât în cazul altor lucrători din orice alte domenii.
Iată cazul unei femei din Vrancea, care a ajuns să fie internată la psihiatrie, în Italia.
”Am lucrat la o familie cu trei bătrâni. Lucram 24 din 24. Nu aveam liber, nu aveam condiții, nu dormeam, ajunsesem să mă droghez cu tutun și cafea în loc să dorm nopțile. A fost foarte greu, fără liber, fără să pot ieși undeva, bătrânii urlau noaptea, așa am început cu depresiile. Cu starea asta de nesomn am ajuns să fiu internată de trei ori în Italia. Lipsa somnului m-a afectat foarte mult, dar și dorul de casă, singurătatea”, a povestit femeia.
Povestește că nopțile îi erau un coșmar și că nu se putea nicicum odihni. Trăia în aceeași cameră cu o bătrână bolnavă, care deseori își ieșea din fire, pe fondul bolii de care suferea.
”Nu aveam niciun pic de intimidate, să dormi în pat cu o bătrână care urla toată noaptea, ea urla, fiul ei urla, ajunsesem să beau cafea și să fumez toată noaptea în loc de dorm”, mai spune Maria.
I-a fost extrem de greu și a venit acasă cu nervii zdruncinați, dar Maria nu regretă experiența și dacă ar fi să o ia de la capăt din nou ar alege să muncească peste granite. Fără banii astfel munciți, nu ar fi putut realiza nimic pentru ea si familia ei.
”Nu regret nimic, de acolo am făcut casa, de acolo am făcut tot ce am. Ne-a fost foarte greu anii ăștia petrecuți departe, să nu fii alături de familie e cumplit, însă altfel nu aș fi putut face nimic în țară”, spune femeia.
Psihologul Cristina Lazarin consideră că sindromul Italia ține mai degrabă de structura psihologică a fiecărui individ. „Nu toți cei care pleacă la muncă în străinătate dobândesc ceva, mulți se adaptează, se redescoperă, redevin, devin altcineva. Apoi sunt cei care nu se adaptează, nu-și găsesc amici, le place și se complac în singurătate. Astfel, poate apărea foarte ușor depresia. Însă dacă luăm alt individ și-l ducem în Italia acesta se poate redescoperi, poate să devină alt om. Asta în timp ce altul poate să sufere o mare dezamăgire. Eu cred că aceste probleme nu au legătură cu plecarea, ci cu structura individului”, a explicat Cristina Lazarin.
”Sindromul Italia“ face ravagii: «În orice ţară pleci, e foarte greu»