in

“Diaspora va avea peste 300 de secţii de vot”, promite ministrul Marga

Ministrul de externe, Andrei Marga, a declarat luni, la TVR Info, că este posibil să se ajungă la peste 300 de secţii de vot în străinătate,faţă de numărul iniţial de 150. Andrei Marga a declarat că România are ”în exterior 159 de locaţii – locuri în care se pot amplasa secţii de votare – ambasade, consulate, locaţii care ţin de ICR şi de misiunile românești în străinătate” și că de la început s-a avut în vedere faptul că va fi nevoie de mai multe secții de vot.

Doar 7 secţii de votare în Italia pentru referendum/ LISTA integrală a secţiilor din străinătate

Ministrul de externe a precizat că s-a decis extinderea secţiilor, ”în cursul acestei nopţi vom avea tabloul complet”. La ora 3:00 se prefigura peste 300 de secţii de vot, ”mai mult ca anterior”, a spus Marga, explicând că ”pe lângă locaţiile statului român mai apelăm la locuri în care s-a votat în ţara respectivă la alegerile locale sau parlamentare.

Pe de altă parte, MAE vrea să prevină situaţia care a fost la ultimile alegeri prezidenţiale, când s-a votat şi în locuri improvizate.
 
Șeful diplomației a spus că cele mai multe solicitări de secții de vot au venit din ţările unde românii sunt mai mulţi și din statele unde sunt distanțe mai mari.

MAE a publicat pe 12 iulie pe site o listă cu 150 de secții de votare, față de 294 la alegerile prezidenţiale din 2009 și 176 la referendumul de demitere din 2007.

LISTA INTEGRALĂ a secţiilor de votare din străinătate. (LA DATA DE 12 IULIE)

Potrivit acestei liste, românii din Italia urmau să poată vota doar la 7 secții, două la Roma, câte una la Bologna, Catania, Milano, Trieste și Torino, față de 55 în 2009.

Românii din Spania, circa un milion, aveau la dispoziție 9 secții de vot: 2 secții la Madrid, câte una la Almeria, Barcelona, Bilbao, Castellon, Ciudad Real, Sevilla și Zaragoza.

În 2009, în Spania au fost 38 de secții de vot.

Sursă: Realitatea TV

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Electrocutat mortal la ferma de curcani

Arestat pentru o crimă comisă în 2010