Menu
in

Din cauza lui Matteo Salvini, Italia înregistrează o cădere în clasamentul democraţiilor

Italia, aflată pe mâna extremei dreptei şi populiştilor antisistem şi antimigraţie din luna iunie, înregistrează o cădere într-un clasament anual al democraţiilor.

Italia a căzut de pe locul 21 pe locul 33 al clasamentului pe 2018 întocmit de „The Economist Intelligence Unit”, o cădere legată în mare parte de măsuri susţinute de Liga (extremă dreapta) a lui Matteo Salvini, un nume greu în Guvern.

Partidul său s-a aliat, pentru a forma Executivul, cu Mişcarea Cinci Stele (M5S, antisistem) condusă de Luigi Di Maio, care nu este vizat în acest raport.

„RETORICĂ ÎMPOTRIVA STRĂINILOR”

Italia este afectată de o „profundă dezamăgire faţă de instituţiile publice, inclusiv faţă de Parlament şi partidele politice, care se repercutează printr-o susţinere a unor «oameni puternici» care ocolesc instituţiile politice”, scriu experţii care au întocmit clasamentul.

Matteo Salvini „a folosit adesea o retorică anti-străini” şi a promovat evacuarea romilor care ocupă ilegal locuinţe, în pofida unei condamnări a Curţii Europene de Justiţie, relevă ei.

Roma a fost criticată de noul Înalt Comisar ONU însărcinat cu Drepturile Omului, chiliana Michelle Bachelet, în primul său discurs, susţinut în septembrie, notează raportul.

Denunţând mai ales decizia lui Matteo Salvini de a închide porturile italiene navelor care salvează migranţi, Bachelet a anunţat că o echipă urma să efectueze o vizită în Italia cu scopul de a evalua „semnalarea unei puternice creşteri a actelor de violenţă şi rasism contra migranţilor, persoanelor de origine africană şi romilor”.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version