„Vă solicit sprijinul pentru ca cetăţeanul nostru să fie primit de Onorabilul Ministru al Justiţiei, Angelino Alfano, sau de un colaborator de-al său, pentru a-şi putea expune direct situaţia sa gravă”.
Este un fragment dintr-o scrisoare trimisă de Ambasadorul României în Italia, Răzvan Rusu, consilierului diplomatic al ministrului Justiţiei, Marco Peronaci, pe 15 decembrie 2009.
Cel pentru care Ambasadorul solicita o audienţă la ministru este un cetăţean român cu mai multe probleme, de muncă, de locuit, care a făcut denunţuri peste denunţuri, ba chiar şi greva foamei la Bruxelles. Florin Damian, 55 de ani, originar din judeţul Bacău, s-a stabilit la Pinerolo, lângă Torino, unde a fost angajat ca şofer la o firmă de transporturi. A suferit un accident de muncă şi susţine că a fost concediat, fără să i se acorde toate drepturile legale. A căzut din camion şi s-a lovit la picioare. Damian mai suferă şi de diabet şi i s-a părut că firma îl persecută, pentru că nu-i mai dădea de muncă. A protestat în faţa firmei, presa locală a scris despre el, a trimis scrisori preşedintelui Italiei, premierului şi preşedintelui Senatului, a făcut greva foamei în faţa Parlamentului European de la Bruxelles.
Dar la cine n-a apelat Damian pentru a-şi rezolva „problemele” lui… Acum trimite peste tot emailuri cu povestea sa documentată de tot felul de documente. De exemplu, un astfel de document, datat 28 februarie 2011, este un denunţ făcut la procurorul şef din Pinerolo, Giuseppe Amato, în care spune: „Denunţ faptul că am fost împiedicat să merg la înmormântarea mamei, drept pe care-l aveam, conform legii 53/2000″. Povesteşte toată istoria, cu detalii pe patru pagini, în care denunţă mai mulţi şefi din instituţia unde lucrează, pentru „infracţiunea de reducere în stare de sclavie, discriminare, umilire în faţa familiei, umilire în faţa colegilor„… etc. etc.
Poate omul are dreptate, este persecutat la muncă, dar multitudinea şi complexitatea reclamaţiilor depăşeşte media înregistrată în astfel de cazuri. Oricum, sunt chestiuni de competenţa tribunalului de muncă, a serviciilor sociale din primărie, eventual a forţelor de ordine. Dar Florin Damian vrea să ajungă „sus” cu problema” lui şi a cerut o audienţă la ministrul italian al Justiţiei.
Evident, nu era de competenţa ministrului să îl asculte. Să ne imaginăm o ipotetică întâlnire între ministrul Justiţiei de atunci, Angelino Alfano (foto), şi concetăţeanul nostru Florin Damian. Ce-ar fi putut să-i spună ministrul sau cu ce să-l ajute? Dacă Damian e nemulţumit de felul în care i-au tratat procurorii sau judecătorii cazul, există diverse instanţe la care se poate adresa. Italia este un stat de drept.
Ce să facă ministrul, să pună mână pe telefon şi să-l sune pe patronul lui Damian? Să-l sune pe procurorul care probabil a dat NUP la toate denunţurtile penale făcute de nemulţumitul român?
De aceea este incredibil demersul Ambasadorului României, reprezentantul statului român, de a interveni pe lângă consilierul ministrului, cerându-i să aranjeze o întâlnire între petent şi Angelino Alfano.
Iată scrisoarea Ambasadorului din 15 decembrie 2009, pe care Florin Damian o expediază peste tot, la pachet cu toată documentaţia legată de problemele sale.
Stimate domnule Consilier,
În urma unei întâlniri pe care am avut-o cu cetăţeanul român Damian Florin, rezident în Italia, în localitatea Pinerolo (To), care se confruntă cu o serie de probleme, între care cele mai dificile în câmpul muncii şi a locuinţei, vă cer sprijinul pentru ca cetăţeanul nostru să fie primit de onorabilul ministru al Justiţiei, Angelino Alfano sau de un colaborator de-al său, pentru a putea expune direct situaţia sa gravă.
Anterior, prim scrisori transmise pe 8 septembrie şi 16 octombrie 2009, dl. Damian Florin ceruse o întâlnire cu un funcţionar al secretariatului ministrului, pentru a-şi ilustra problemele, care au rămas, însă, fără răspuns.
Întrucât dl. Damian, împreună cu familia, au fost evacuaţi, şi deci nu mai au o reşedinţă stabilă, singurul element de contact al cetăţeanului nostru rămâne telefonul celular, respectiv. (…)
În ultima vreme, situaţia deja dificilă a familiei Damian s-a înrăutăţit, conform celor declarate de el, pentru faptul de a nu fi beneficiat de un tratament neutru.
În speranţa unui răspuns pentru cazul mai sus menţionat, vă transmit cea mai înaltă consideraţie.
Răzvan Rusu, Ambasador
Ambasadorul Rusu trimite la ministrul Justiţiei un cetăţean român care are aceleaşi probleme cu milioane de alţi oameni în Italia: loc de muncă, evacuare din casă, etc. De ce la ministrul Justiţiei? Pentru că aşa vrea petentul? Omul disperat vrea să vorbească mereu cu cel mai mare, cu Napolitano, cu Băsescu, cu cei mai de sus.
Toată înţelegerea pentru problemele lui Florin Damian, dar nu se poate deranja un ministru cu aşa ceva. Un act diplomatic inexplicabil, sau o gafă de studiat la şcoala de diplomaţie. Oare câte cruci şi-a făcut consilierul ministrului citind solicitarea Ambasadorului Rusu?
Întrebări pentru Ambasadă
Am solicitat biroului de presă al Ambasadei răspuns la mai multe întrebări:
– Care a fost răspunsul consilierului ministrului la această solicitare a domnului Ambasador?
– În uzanţele diplomatice româneşti, este frecventă o asemenea intervenţie, de obţinere de audienţe la miniştri pentru cetăţenii români cu probleme?
– În câte cazuri de acest fel – de cetăţeni români care susţin că sunt persecutaţi – a intervenit domnul Ambasador şi care au fost rezultatele?
Aşteptăm încă răspuns.
Reamintim că Ambasadorul Rusu şi-a încheiat mandatul în decembrie, fiind revocat de preşedintele Băsescu înainte de încheierea misiunii. Traian Băsescu a declarat, pe 12 decembrie, referitor la Răzvan Rusu: „E foarte uşor să fii un mai bun ambasador decât ambasadorii noştri.”
Plecarea efectivă a Ambasadorului Rusu de la Roma va avea loc peste câteva zile, înainte de sfârşitul lunii martie, când va fi înlocuit, cel mai probabil, cu Dana Manuela Constantinescu, actualul Ambasador al României în Slovenia.
Sorin Cehan
