in

El italian, ea româncă: 17% dintre căsătoriile mixte. Italia, mai bogată cu 19.000 de copii români

Străinii din Italia numără 4,3 milioane, 7,4% din întreaga populaţie (în total 59,6 milioane). Dezavantajele lor privind munca, locuinţa şi educaţia sunt profunde, afirmă autorii Raportului Caritas – Migrantes privind imigraţia. Cei mai mulţi dintre străini sunt românii, care reprezintă circa 21%.

În 2012, 17% dintre italienii care s-au căsătorit cu o străină au luat de soţie o româncă. Femeile imigrate constituie astăzi 53% dintre străinii rezidenţi în Italia. În general, în Italia la fiecare 10 cetăţeni străini rezidenţi circa 3 sunt comunitari. Printre străini, cetăţenii români sunt principala colectivitate imigrată, cu un număr care se apropie de un milion de rezidenţi, echivalentul a 21% din total.

Românii din Italia, din ce în ce mai bine integraţi

Între 2011 şi 2012 s-a înregistrat o uşoară creştere a căsătoriilor mixte, în care unul sau ambii soţi sunt de origine străină (în total 30.724 de căsătorii): au fost oficiate peste 5.000 de căsătorii în plus faţă de anul precedent, echivalentul a circa 15% din totalul căsătoriilor oficiate în Italia (207.138).

În general, căsătoriile mixte privesc în mare măsură cuplurile în care soţia sau soţul provin dintr-o ţară cu o puternică presiune migratorie.

Bărbaţii italieni care s-au căsătorit în 2012 cu o cetăţeană străină au luat, în 17,4% dintre cazuri, o soţie de naţionalitate română, în 10,9% ucraineană şi în 7,2% braziliană.

Femeile italiene care s-au căsătorit cu un cetăţean străin, în schimb, au ales mai des bărbaţi care provin din Maroc (15%) şi din Albania (7,8%).

Coldiretti: 117.000 de români din Italia lucrează în agricultură

Numărul născuţilor cu ambii părinţi străini a crescut în 2012 ajungând la aproape 80.000 de unităţi (15% din totalul naşterilor din Italia). Dacă acestora li se adaugă apoi fiii născuţi din cupluri mixte se ajunge la puţin peste 107.000 de născuţi din cel puţin un părinte străin (20,1% din totalul naşterilor din Italia în 2012).

Pe primul loc ca număr de fii aduşi pe lume sunt româncele (19.415 născuţi în 2012), urmate de marocane (12.829), de albaneze (9.843) şi de chineze (5.593).

Recensământul Istat taie din români: în Italia am fi doar 800.000

Dezavantajele străinilor

Munca, locuinţa şi educaţia: în Italia crizei, condiţia străinilor este în dezavantaj evident faţă de cea a italienilor. Potrivit raportului, riscul de sărăcie interesează circa jumătate dintre familiile imigrate, cu o incidenţă mai mult decât dublă faţă de situaţia familiilor italiene.

„Venitul mediu al familiilor imigrate este de numai 56% din cel al italienilor. Toţi indicatorii de depreciere materială, pe lângă aceasta, arată o puternică penalizare a componentei străine. De exemplu, un sfert dintre familiile străine rezultă incapabile să plătească cu punctualitate chiriile şi facturile de consumuri curente”.

În ceea ce priveşte şomajul, raportul subliniază că în timp ce pentru italieni fenomenul îi afectează în special pe cei mai tineri, în cazul străinilor lipsa unui loc de muncă afectează în special părintele sau capul familiei.

Apoi, deosebit de gravă este problema locativă: pentru imigranţi este de trei ori mai mare decât pentru familiile italiene.

Situaţia locativă a străinilor:

 

  • 54,4% – Casă cu chirie independentă (singur sau cu rude)
  • 26,2% – Casă cu chirie împărţită cu alţi imigranţi/la locul de muncă
  • 17,1% – Casă proprietate personală
  • 5,2% – Locuinţă temporară
  • 1,1% – Nu declară

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Româncă ameninţată de camorrişti: „Dă-ţi demisia”

Repatrierea morţilor din familii sărace să se facă pe cheltuiala statului, propunerea de lege a senatorului Viorel Badea