in

FOTO / Protest la Ambasada României de la Roma: „Noi te-am ales, noi te dăm jos”

Circa 250 de persoane au participat la manifestaţia organizată duminică, 22 ianuarie, începând cu ora 12, în faţa Ambasadei României la Roma, în semn de solidaritate cu protestatarii din pieţele României.

Români din Roma, dar şi din alte oraşe, cum ar fi Padova, Milano, Pistoia, Ancona, au venit la protest înarmaţi cu steaguri şi pancarte cu sloganuri contra puterii de la Bucureşti. Iată câteva dintre mesajele afişate la manifestaţie: „Nu putem trimite cât furaţi”, „Traiane, diaspora te-a ales, diaspora te dă jos„, „Avem locuri pe şantier în Italia pentru Boc şi Băsescu”, „Vino afară, javră ordinară”. Manifestanţii au afişat un fotomontaj cu o scenă celebră de la procesul lui Ceauşescu, cu feţele lui Traian Băsescu şi Elena Udrea, sub care scria: „A venit şi vremea voastră”.

Manifestanţii au ocupat strada din faţa Ambasadei, via Nicolo Tartaglia, supravegheaţi de trei blindate ale carabinierilor şi circa 20 de agenţi. Pentru această manifestaţie, în numele participanţilor, autorizaţia a fost solicitată şi obţinută de la Chestura din Roma de Asociaţia Românilor din Italia. Nu s-au înregistrat incidente în cele două ore de protest.

Manifestanţii, coordonaţi cu un megafon de preşedintele Asociaţiei Românilor din Italia, Eugen Terteleac, au strigat sloganuri dintre cele auzite în România, dar şi inedite: „A venit vaporul ca să plece chiorul”, „Udrea, nu uita, ţara nu e poşeta ta”, „Vrem guvern tehnocrat”, „Fie pâinea cât de rea, tot mai bine-n ţara ta”, „Vrem acasă”, „William Brînză, nu uita, ai distrus diaspora”. Un moment foarte aplaudat a fost cel în care un participant la miting şi-a dat foc demonstrativ la carnetul de membru PDL.

Din clădirea Ambasadei nu a ieşit nimeni, singurul semn de viaţă au fost câteva capete iţite la un balcon la etajul doi, apariţii care declanşau un cor de huiduieli din stradă.

Nu au fost afişate sigle ale vreunui partid, iar manifestanţii erau în general muncitori veniţi la muncă în Italia, nemulţumiţi de situaţia de acasă.

„Sunt de 16 ani în Italia. M-aş întoarce acasă, dar nu am la ce. Ne-am săturat de mincinoşi. S-au făcut numai nişte găşti care şi-au împărţit tot. Vrem un guvern care să nu mai fie politic”, spune Sorin, 40 de ani, din Iaşi.

„Am venit pentru că în ţară nu se mai poate trăi”, ne-a spus Mihăieş Dumitru, din Iaşi, de 10 ani în Italia, care a confecţionat o cruce pe care scria Traian Băsescu pe o parte şi Emil Boc pe cealaltă. „Am făcut această cruce special pentru Traian Băsescu şi Emil Boc. Aş vrea să mă întorc acasă. Să plece mai repede de la putere, să lase locul la alţii mai capabili”

„Am venit să demonstrăm ca să cadă guvernul Boc”, spune o femeie aflată de 10 ani în Italia. „Vrem să ne întoarcem în ţara noastră, ne iubim ţara şi vrem să ne întoarcem acasă”.

Elena, de 9 ani în Italia „Vreau să mă întorc la familia mea, la copiii mei, numai eu ştiu câte lacrimi am vărsat aici în Italia. Şi mulţumesc ţării italiene că ne-a primit şi ne-am putut câştiga pâinea. Nu puetm să ne întoacem din cauza guvernanţilor, care de 22 de ani au dfistrus ţara. În 1989 nu aveam un leu datorie, acum avem 100 de miliarde. Au furat, au furat au furat, acuma împrumută de la FMI şi fură din ce împrumută”.

Mai mulţi manifestanţi au venit însoţiţi de copii. Imaginea simbol a manifestaţiei poate fi cea a unei fetiţe de vîrstă preşcolară care ţinea cu mîinile o pancartă pe care scria: „Români, uniţi-vă„.

La sfârşit, manifestanţii au cântat imnul României, apoi scandat: „Grazie, Roma” şi şi-au dat întâlnire duminica viitoare, în faţa consulatului general de la Roma, din cartierul Laurentina.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Ziua a opta de proteste în Bucureşti. Românii cer demisia preşedintelui Băsescu

Video / Protest la Ambasada de la Roma: „Hoţii, Hoţii”