in

George Bologan, avizat pentru postul de ambasador în Italia: ”Voi dezvolta cursurile de limbă, cultură și civilizație românească”

George Gabriel Bologan, propunerea președintelui Klaus Iohannis pentru postul de ambasador al României în Italia, Malta și San Marino, a fost avizat, marți, de comisiile parlamentare de politică externă, anunță Agerpres.

„Mandatul meu este structurat pe principalele puncte de interes ale politicii noastre externe: relația bilaterală, relația economică, comunitatea românească, diplomația publică și culturală și nu în ultimul rând managementul resursei umane, deoarece îndeplinirea unui mandat ține de echipă și de profesionalismul acesteia. Consider foarte important dialogul cu Parlamentul întrucât cred în diplomația parlamentară, nu e o afirmație pentru a măguli pe cineva”, a declarat Bologan la audierile din comisii.

El a arătat că relația bilaterală dintre cele două state e bazată pe parteneriatul strategic consolidat, care, în opinia sa, trebuie actualizat ca urmare a noilor provocări apărute în anii care s-au scurs de la încheierea acestui parteneriat.

„Doresc ca prin experiența acumulată și printr-un efort susținut să redimensionez, să redinamizez relația politică cu Italia„, a spus Bologan.

În ceea ce privește relația economică, el a afirmat că Italia este un partener privilegiat al României. „Mă voi implica în promovarea oportunităților de afaceri, de a crea punți eficiente, efective, inclusiv la nivel teritorial”, a adăugat George Bologan.

Pe de altă parte, Bologan a precizat că va pune accent în mandatul său pe dezvoltarea cursurilor de limbă, cultură și civilizație românească.

„În aprecierea mea, este unul dintre proiectele cele mai eficiente ale Guvernului României, care trebuie în continuare susținut nu doar pentru a păstra identitatea noastră, ci pentru că acest proiect se desfășoară în cadrul școlilor publice italienești și participă nu doar copii români, sunt și elevi italieni (…), care află ceva despre România”, a susținut diplomatul.


Citește și:

BREAKING NEWS Noul ambasador la Roma va fi George Bologan. Fosta ambasadoare, exilată în Bosnia

Românii din Lombardia îi mulţumesc şi-l salută pe George Bologan

Reacţii la îndepărtarea consulului Bologan de la Milano: „Persoană de mare cultură şi cu simţul credinţei”

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

PRECONGRES, cuvântul inventat de deputaţii din Comisia pentru diaspora pentru a masca o ticăloşie

Propunerea de mărire a numărului de parlamentari în diaspora, respinsă din nou în comisia juridică