Menu
in

Ghetourile din sudul Italiei: peste 11.000 de români exploataţi în Capitanata

Există probleme mari cu munca la negru şi exploatarea în agricultura din zona Capitanata (Foggia), arată Flai Cgil din Foggia.

«Cel puţin 20.000 de lucrători din agricultură, echivalentul a 50% dintre cei înscrişi pe listele de evidenţă – scrie sindicatul – sunt lipsiţi de drepturi şi invizibili pentru mass-media. Acestora trebuie să li se sumeze cel puţin alţi 10-15.000 de lucrători complet la negru care nu sunt înscrişi pe listele de evidenţă şi care sunt în afara oricărui circuit de legalitate».

Cgil subliniază că fenomenul „ghetoului din Rignano interesează opinia publică şi instituţiile în special în cele trei luni estivale, în timp ce pare aproape să cadă în uitare în restul lunilor, fiind un loc ca oricare altul din Capitanata. Rignano nu este unicul, probabil este cel mai mare şi poate cel mai faimos, sub reflectoarele mediei internaţionale şi naţionale».

Cgil furnizează o serie de cifre privind munca la negru în agricultură în Capitanata: lucrătorii africani înregistraţi pe listele de evidenţă în 2014 sunt 2.646, şi dintre aceştia numai 588 au peste 51 de zile lucrătoare, în timp ce 1.151 au lucrat pe timpul anului în provincia Foggia timp de mai puţin de zece zile. Acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul lucrătorilor bulgari, care sunt 4.289 dintre care 3.600 cu mai puţin de 51 de zile în timp ce 2.300 nu ajung la zece zile lucrătoare. În fine sunt 11.451 de români, dintre care 8.400 nu ajung la cele 51 de zile anuale. Un context complex, scrie Cgil, care aduce economiei ilegale milioane de euro şi care ar trebui analizat în întregul său ca un sistem structurat şi complex gestionat în mod organizat, «neglijat din cauza obişnuinţei, chiar şi de către instituţii».

Potrivit sindicatului este necesară «o acţiune sinergică între părţile sociale şi angajatori», întreprinderile de prelucrare locale «trebuie să pretindă ca propriii furnizori, întreprinderile agricole de producţie, să fie înscrişi în reţeaua de calitate pentru muncă agricolă», adică «să fie sustenabili din punct de vedere etic».


Citiți și:

Români sclavi în Puglia, 25 de oameni locuiau în 40 de metri pătraţi, plata era de 3 euro pe oră

Bari, constrânşi să trăiască în condiţii groaznice, muncitori agricoli ameninţaţi cu pistolul

”Aşa sunt exploatate româncele la Napoli”

 Cosenza, muncitori agricoli plătiți cu 1 euro pe oră, fără pauză și alimente

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version