Menu
in

Interviu exclusiv / Eugen Tomac: “Organizarea Congresului diasporei este esenţială”

PMP propune ca românii de peste graniţă să fie reprezentanţi în Parlament de zece deputaţi şi cinci senatori, a declarat preşedintele PMP Eugen Tomac, care a cerut Comisiei de Cod electoral să revină asupra unei decizii anterioare pe această temă. Zilele trecute, Comisia a decis ca românii din străinătate să fie reprezentaţi de şapte parlamentari, cu unul mai mult decât prevede legea actuală. „Le cerem celor din Comisia de Cod electoral să revină asupra deciziei privind reprezentivitatea românilor de peste hotare”, a declarat Tomac.

I-am adresat preşedintelui PMP, Eugen Tomac, câteva întrebări, legate de legea electorală, Congresul Românilor de pretutindeni şi DRP.


Eugen Tomac, diaspora a fost umilită la ultimele alegeri. Există condiţii pentru schimbarea legii electorale? Ce soluţie susţineţi, votul prin corespondenţă sau votul electronic?

«Realitatea votului de la 16 noiembrie în străinătate a demonstrat, dincolo de incapacitatea guvernului Ponta de a organiza alegerile şi lipsa totală de respect a acestuia faţă de români, necesitatea găsirii unor măsuri complementare votului tradiţional prin prezentare la urne.

Condiţii pentru schimbarea legii există, bineînțeles. Este nevoie doar de voință. Eu am propus, prima dată în octombrie 2013, un proiect de lege privind votul prin corespondenţă, adoptarea căruia ar fi evitat umilinţa românilor de la ultimul scrutin electoral. Parlamentarii, însă, au respins, cu o majoritate largă, acea inţiativă, demonstrând că n-au înţeles nimic din mesajul transmis de românii din străinătate.

Am revenit imediat cu o variantă îmbunătăţită a acelui proiect, plus una nouă, care prevede introducerea votului electronic. Amândouă sunt soluţii extrem de eficiente pentu organizarea alegerilor peste hotare, oferind condiţii de vot decente. Cele două proiecte de lege introduc posibilitatea pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate de a vota prin corespondenţă sau electronic în cadrul alegerilor parlamentare, a alegerilor pentru Parlamentul European sau a celor prezidenţiale.

Este esenţial ca clasa politică românească să demonstreze, cu fapte concrete, că au auzit milioanele de români, cărora le-a fost încălcat, în mod brutal, dreptul constituţional la vot. Eu voi mege săptămânal, dacă este nevoie, la şedinţele Comisiei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea propunerilor legislative privind legile electorale, propunerilor legislative privind modificarea Legii partidelor politice şi a Legii privind finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale, pentru a-i convinge pe parlamentari, dacă încă nu înţeleg, de importanţa implementării unei soluţii alternative, pentru a garanta, repet, dreptul fiecărui român de a vota.

Proiectele de lege au intrat în procedura legislativă, iar eu voi urmări traseul pentru a susţine, acolo unde va fi cazul, că România are nevoie de votul prin corespondenţă şi votul electronic. Experiența altor țări, care folosesc de ani de zile, aceste sisteme de vot, este mai mult decât concludentă.»

Există o lege din 2007 care prevede organizarea Congresului Românilor de Pretutindeni. Toate partidele au amânat aplicarea acestei legi. Care este poziţia PMP în această privinţă?

«Nu putem avea decât o singură poziție. Trebuie să respectăm legea. Organizarea unui Congres al Românilor de Pretutindeni este esențială, mai ales după ce cetățenii noștri au demonstrat, prin prezența masivă la vot, interesul față de țara lor. Iar parlamentarii au obligația să-i asculte, să-i ajute, să le reprezinte interesele.

Noi am organizat, în octombrie 2011, alături de echipa de la DRP de atunci, în colaborare cu Camera Deputaților, Forumul Românilor de Pretutindeni. A fost un eveniment mare, cu peste 200 de participanți din majoritatea statelor în care locuiesc comunități importante de români și care a avut un impact deosebit. Românii din toate colțurile lumii au avut șansa să-și spună problemele, doleanțele, să dezbată, să polemizeze față în față cu autoritățile de la București.

Această „confruntare” fără tabu-uri a dat naștere unor idei noi de proiecte sau programe, a sensibilizat factori de decizie, a creat o legătură activă între România și românii de oriunde. Având această experiență și conștientizând nevoia menținerii unui dialog continuu cu cei de peste hotare, Partidul Mișcarea Populara susține, bineînțeles, organizarea cât mai curând a unui astfel de eveniment la București. Este un semnal pe care clasa politică are obligația să-l transmită. »

Aţi condus Departamentul pentru Românii de Pretutindeni. Ce părere aveţi de felul în care funcţionează acum acest Departament?

«Timpul și experiența acumulată la DRP este, poate, una dintre cele mai valoroase. Venind din afara granițelor României, am fost întotdeauna preocupat de soarta românilor ca mine, iar șansa de a-i ajuta, într-un fel sau altul, mi-a adus, bineînțeles, satisfacții majore.

Nu pot decât să mă bucur că proiectele pe care eu le-am inițiat la DRP au fost continuate. Este cea mai obiectivă apreciere și dovadă a utilității, importanței și oportunității acestora. Chiar dacă, uneori, a existat o retorică politicianistă a acestei instituții în ceea ce mă privește.

Nu cred că este cazul să dau eu note modului în care funcționează instituția astazi. Cred, însă, că atunci când gestionezi o problematică atât de importantă, este nevoie de o abordare mult mai curajoasă din partea responsabililor guvernamentali. Realitatea celor 10 milioane de români de peste hotare nu suportă timiditatea cu care aceasta este tratată astăzi.

Sunt de părere ca avem nevoie de politici mult mai îndrăznețe, care să aducă drepturile și problemele românilor din străinătate în cotidianul vieții din România. Aceștia fac parte din corpul națiunii române și merită să fie apărați cu toate mijloacele. Nu cu jumătate de gură, nu pe la colțuri sau în birouri înguste, ci tare, deschis și responsabil. Ei trebuie să fie aduși în atenția opiniei publice mai des, mai calitativ, mai activ.»

Sorin Cehan

Eugen Tomac: Propun zece deputaţi şi cinci senatori pentru diaspora

Eugen Tomac îi reamintește Alinei Gorghiu că a depus în Parlament proiectul de lege privind votul prin corespondenţă

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version