Menu
in

Leontin Cojocea, CASCRI: Propunere importantă din Diaspora pentru proiectul Legii Bugetului de stat pe 2016

Presedintele CASCRI, Leontin Cojocea, a trimis o propunere cu ocazia dezbaterii publice în vederea adoptarii Bugetului de Stat 2016. Propunerea se referă la crearea unui ”fond intervenții de urgență” care să vină în sprijinul cetățenilor români, aflați în situații speciale sau de urgență, în afara țării.

Practic, problema principală este legată de rezolvarea și găsirea de soluții în vederea repatrierii trupurilor neînsuflețite a cetățenilor români decedați în străinătate.

Cojocea propune, prin intervenția sa, rezolvarea unei vechi probleme, pusă mereu în discuție pe lista de urgențe a românilor din străinătate, chiar dacă crearea acestui fond a dat naștere la multe discuții, unii fiind de părere că nu e problema statului român să repatrieze corpurile neînsuflețite ale românilor decedați.

De remarcat este și faptul că un număr destul de mare de politicieni români, din diferite partide, referindu-se la problematica diasporei, au amintit această chestiune. Nimeni însă nu a fost în stare să prezinte măcar un proiect legat de acest subiect. Nici măcar parlamentarii aleși în diaspora nu au avut intervenții importante.

Leontin Cojocea indică în propunerea sa valoarea fondului, încadrarea sa legală și beneficiarii fondurilor.

”Ca simplu ceățean român din diaspora, cred că mi-am făcut datoria, urmează să găsesc și sprijinul politic, condiție obligatorie, din păcate…” ne-a declarat el.

Iată propunerea trimisă:

”In baza invitatiei de participare la dezbaterea publica a Proiectului Bugetului de Stat 2016 si a invitatiei inaintarii de propuneri concrete însoțite de argumente cu referire la proiectul de buget pe 2016, in calitate de Presedinte al CASCRI – “Centrul de Asistenta si Servicii a Cetatenilor Romani in Italia”, va prezentam spre analiza si dezbatere urmatoarele propuneri:

1) Adoptarea si constituirea unui „Fond Interventii de Urgenta” (F.I.U.), alocat din bugetul de stat si gestionat de catre Ministerului Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei, considerand prevederile art. 53 din Hotararea Guvernamentala 1010 / 2006, in vederea acordarii de ajutoare de urgenta familiilor sau persoanelor singure aflate în una dintre situatiile prevazute la art. 28 alin. (1) din Legea nr. 416/2001 si totodata includerea in categoria „ajutoare de urgenta”, prevazute prin lege, a ajutorului social financiar acordat in vederea repatrierii ramasitelor pamantesti ale cetatenilor romani, cu ultimul domiciliu declarat si inregistrat pe raza oricarei localitati din Romania, care au decedat in afara granitelor tarii. In acesta sens, va propunem stabilirea unui cuantum de minim 11.000 RON, pentru situatia prevazuta mai sus.

2) Tot in vederea adoptarii unei legislatii complete care sa vina in sprijinul cetatenilor romani, aflati in situatii speciale sau de urgenta va propunem urmatoarele:

a) Incadrarea ajutoarelor sociale de inmormantare, a ajutoarelor de urgenta si respectiv a ajutoarelor de urgenta acordate familiilor sau persoanelor singure aflate în una dintre situatiile prevazute la art. 28 alin. (1) din Legea nr. 416/2001si respectiv a ajutoarelor de urgenta acordate in vederea repatrierii ramasitelor pamantesti ale cetatenilor romani, cu ultimul domiciliu declarat si inregistrat pe raza oricarei localitati din Romania, care au decedat in afara granitelor tarii, in categoria “venituri neimpozabile” in baza art.42 Cod Fiscal, deci “cheltuieli neeligibile” pentru beneficiar.

b) Cheltuielile din bugetul de stat, privind ajutoarele sociale de inmormatare, ajutoarele de urgenta si respectiv ajutoarele de urgenta in vederea repatrierii ramasitelor pamantesti ale cetatenilor romani, cu ultimul domiciliu declarat si inregistrat pe raza oricarei localitati din Romania, care au decedat in afara granitelor tarii, acordate familiilor sau persoanelor singure aflate în una dintre situatiile prevazute la art. 28 alin. (1) din Legea nr. 416/2001, sa fie prevazute in “bugetul asigurarilor sociale de stat” si sa fie incadrate in categoria “cheltuieli eligibile”.

c) Introducerea in continutul art.2 alin(8) din Legea 416/2001 a textului: “Beneficiază de reglementările prezentei legi, in vederea solicitarii si a beneficierii de ajutorul de urgenta in vederea repatrierii ramasitelor pamantesti a cetatenilor romani cu ultimul domiciliu declarat si inregistrat pe raza oricarei localitati din Romania, care au decedat in afara granitelor tarii, orice membru al familiei şi familiile sau persoanele singure, cetăţeni romani, care au reşedinţa in strainatate si domiciliul în România sau dupa caz resedinta si domiciliul in Romania, în condiţiile legislaţiei române in vigoare”.

I-am mai cerut câteva detalii lui Leontin Cojocea, cu privire la propunea sa:

Leontin Cojocea, se pare că sunteți primul român din diaspora care face o propunere în cadrul dezbaterilor publice legate de proiectul Legii bugetului.

Pe fondul dezbaterii publice in vederea aprobarii Bugetului de Stat pe 2016, organizata de Ministerul pentru Consultare Publică și Dialog Civic la Palatul Parlamentului in data de 9 decembrie 2015 si a invitatiei adresata organizatiilor neguvernamentale si membrilor societatii civile de inaintare a unor propuneri concrete însoțite de argumente cu referire la proiectul de buget pe 2016, in caliatea mea de presedinte CASCRI – “Centrul de Asistenta si Servicii a Cetatenilor Romani in Italia”, am prezentat spre analiza si dezbatere in vederea adoptarii lor, cateva propuneri ce vizeaza una dintre problematicile majore cu care se confrunta organizatiile de voluntariat din strainatate, cetatenii romani din Romania, cetatenii romani aflati in afara granitelor tarii dar si institutiile statului si desigur, implicit, Guvernul Romaniei.

În ce constă propunerea?

Propunerea adoptarii si infiintarii unui fond de interventie de urgenta (F.I.U), in vederea acoperirii cheltuielilor necesare repatrierii trupurilor neinsufletite a cetatenilor romani decedati in straintate din diferite motive, nu este o noutate, ea fiind deseori discutata in diferite ocazii, atat in strainatate cat si in Romania, propusa deseori spre analiza reprezentantilor institutionali romani prezenti in Diaspora cu ocazia vizitelor de lucru ale acestora in decursul ultimilor ani si membrilor guvernelor precedente din Romania. Ceea ce este considerat a fi ca fiind o noutate, este tocmai inaintarea spre analiza, dezbatere si aprobare a acestei propuneri direct Guvernului Romaniei si totodata includerea cheltuielilor necesare in Bugetul de Stat 2016.

Cum ați ajuns la această propunere?

Propunerile facute se bazeaza atat pe realitatea unei necesitati imediate de rezolvare a acestei problematici a unei societati civile europene, asa cum este considerata a fi cea romaneasca si totodata pe fondul necesitatii modificarii si adoptarii unei legislatii bazate pe nevoile cetatenilor romani, atat a celor prezenti pe teritoriul tarii noastre cat si a celor din strainatate, aflati in situatii de urgenta, considerati in continuare a fi membri ai unei societati civile si totodata a unei societati europene civilizate si democratice. Totodata propunerile facute se bazeaza pe solicitarea aplicarii legislatiei romane in vigoare, necesitate pe care o consideram a fi o obligatie si o responsabilitate directa a Guvernului Romaniei dar si o conditie fundamentala pentru o buna guvernare si gestionare a resurselor unui popor, in vederea acoperirii necesitatilor acestuia, resurse ce sunt prin lege administrate, prin mandat, de catre Guvern dar care sunt proprietatea intrebului popor roman si a Statutului Roman.

Ce rezultat a avut prezentarea propunerii?

Avand in vedere criteriul de selectie, prezentare si sustinere a propunerilor facute, adoptat in dezbaterea publica organizata si imposibilitatea prezentarii publice a acestora din partea noastra cu aceasta ocazie si totodata considerand declaratia ministrului delegat Violeta Alexandru, cu privire la analizarea acestora de catre ministerele de resort vizate, ramanem in asteptarea comunicarii oficiale a deciziilor luate de catre acestea, cu privire la propunerile noastre facute , atat in temeiul prevederilor legale in vigoare, ale art. 7 si al art.17 din Constitutia Romaniei, cat si din dorinta noastra de participare activa la adoptarea unei strategii legale care sa permita rezolvarea acestei importante problematici in sprijinul tuturor cetatenilor romani.

Cum veți reacționa în cazul în care nu veti primi un raspuns favorabil?

Consideram ca fiind mai mult decat descalificant pentru Romania, un stat european, sa ignore necesitatea adoptarii unei masuri considerata a fi de urgenta, care sa rezolve problematicile si necesitatile cetatenilor sai si totodata sa ignore faptul ca, an de an, sute de cadavre zac in morgile spitalelor din strainatate, mai ales in situatia in care de ani buni organizatiile de voluntariat, asupra carora graveaza aceasta situatie si cetatenii romani din strainatate, solicita sprijinul guvernelor de la Bucuresti si crearea unui fond de urgenta totodata rezolvarea problematicii repatrierii trupurilor neinsufletite a cetatenilor romani decedati in strainatate.

Andi Rădiu

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version