Menu
in

«N-avem bani de aruncat la consulate, plătim foarte mult pe documente care în România sunt gratis»

Câteva zeci de români din regiunea Lazio au protestat duminică, 18 mai 2014, începând cu ora 11.00, în faţa Secției consulare de la Roma pentru reducerea taxelor. Protestul a fost organizat de două asociaţii româneşti, „Emigrantul Român” şi „Romula Malva”.

„Acest protest este necesar pentru a veni în ajutorul cetățenilor care plătesc foarte mult pentru o foaie pe care în România o iei gratis, iar aici o plătește minim 60 de euro”, spune preşedintele Asociaţiei Romula Malva, Marian Manolache.

„Încercam să fim văzuți, să fim auziţi şi să se ia măsuri acolo unde trebuie” completează românul, care a dat ca exemplu situaţia celor care au copiii mici, care dacă merg în România trebuie să aștepte o lună până reușesc să facă actele copilului pentru a reveni în Italia.

„Dacă nu vom fi auziți, vom face alte proteste în cursul săptămânii, aici la consulat”, mai spune convins Marian Manolache, asta deoarece „oamenii au venit să muncească aici, nu să dea banii la consulate şi în alte părți. Actele astea se pot procura cu bani mai puţini. Decât să dai 60 de euro ca să faci un certificat la copii, cu 60 de euro cumperi lapte o lună de zile…În afară de asta în ţară trebuie să plătim din nou pentru pașaport pentru copii şi alte acte”, mai spune Manolache.

Protestatarilor li s-a alăturat şi deputatul pentru Europa de Vest, Aurelian Mihai. „Eu sunt optimist, asta deoarece iniţiativa legislativă de modificare a legii 187 pe 2008 fiind introdusă în circuit din aprilie anul trecut, se afla la comisie în Camera Deputaţilor, dar ulterior vom avea o dezbatere în Parlamentul României pe tema aceasta”, spune Aurelian Mihai.

„Românii în afara granițelor ţării nu mai trăiesc, supraviețuiesc, iar astăzi a avea înainte aceste taxe consulare exagerat de ridicate ale căror cuantum îl cunoaștem cu toții nu este adecvat situației prin care trec cetăţenii români aflați departe de casă”, considera deputatul pentru Europa de Vest din Parlamentul României.

„Românii care mor departe de casă şi lipsa finanţelor pentru repatrierea cadavrelor în ţară, lipsa unui consulat în Sardinia şi bani pentru biserica şi pentru presă”, sunt câteva dintre necesităţile comunităţii de români din Italia, după părerea lui Aurelian Mihai.

Mariana Duta din Botoșani, angajată ca „badante”, a venit la protest deoarece consideră că nu este normal ca românii din străinătate să plătească pentru actele în limba română. „De ce noi nu putem beneficia de nici o gratuitate? Sau măcar de nişte prețuri mai acceptabile?” întreabă femeia, care recent a fost nevoită să îşi facă pașaportul şi să plătească 200 de euro.

C.V.

 

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version