Mărturia Elvirei Ricotta Adamo, agresată în tramvai la Roma. «Urlau la mine ”întoarce-te de unde ai venit”, ”noi te hrănim”… Mă insultau pe mine, pe tatăl meu, ochii mei»
«Ora 9, tramvaiul 3 către stația Trastevere. Două femei așezate în fața mea (printre care o femeie în vârstă) încep să vorbească cu voce tare despre neajunsurile din sănătate și transporturi, începând o serie de jigniri și insulte la adresa imigranților (”Este numai vina lor”, ”Să-i trimitem de aici” etc). Doamna așezată alături de mine intervine, spunând că vina ar trebui dată instituțiilor și sistemului bla bla, moment în care bătrâna doamnă se întoarce ca să urle la ea și mă vede pe mine… ”Iat-o! Vinovata de toate!”.
Începe să mă insulte, spunându-mi să mă întorc în țara mea, să nu calc pe nervi oamenii în Italia, ajungând să-mi pună degetul pe nas urlând ”proasto, du-te naibii, întoarce-te la tine acasă, că noi nu te vrem”. Încercând inițial să explic că sunt cetățean italian de fapt și de drept, că am crescut aici, că am studiat și lucrat aici dintotdeauna, mi-a sărit muștarul când o altă doamnă în vârstă a început să urle la mine, spunând că nu respect femeile bătrâne!
Atunci am încercat să răspund spunând că respectul nu ține de vârstă și de etnie și că numai faptul de a avea părul alb nu le dă lor dreptul de a mă insulta astfel. Continuă să urle cuvinte urâte și eu comentez cu ”Ce tristețe doamnă, sper să nu aveți nepoți cărora să le transmiteți această proastă educație”.
Ambele continuă fără oprire să mă jignească, urlând la mine, una chiar mă lovește peste umăr, astfel încât intervin alte persoane din tramvai încercând să le oprească și spunând că aveam dreptate eu. Chiar și vatmanul a oprit de două ori tramvaiul ieșind din cabină și strigând ”Vreți să terminați? Eu am fost adoptat și vin din Bangladesh… și deci?”, răspunsul uneia dintre femei fiind ”trebuie să te arunci în râu”.
În acel moment îmi repet în minte să nu mai răspund, pentru că nu merită efortul, însă îmi fierbe sângele continuând să aud insulte adresate mie, tatălui meu, ochilor mei. Astfel nu mă mai abțin și strig ”uitați, eu am crezut mereu că rasa e numai una, cea umană. Admit că astăzi, cunoscându-vă, încep să-mi pun unele întrebări, cu siguranță nu pot fi din aceeași rasă cu dumneavoastră”.
Nimic. Continuă fără nicio problemă discursul emfatic ”eu te hrănesc, plătesc taxele pentru tine, întoarce-te de unde ai venit, du-te naibii, jegoaso”. Nu ajută miile de semafoare de pe viale Trastevere pe care le prindem pe toate roșii. Pare un traseu infinit. Din fericire cearta se mută între ele și alte persoane care mi-au ținut partea (și pe a șoferului în acest moment). Odată ajunși la capătul de linie, mă ridic pentru a mă duce la ieșire și una dintre doamne că împinge pentru a sta unde eram eu.
Înainte de ieșire ea îmi spune ”trebuie să pleci din țara asta” și eu îi răspund ”uitați, cel mai bun răspuns pe care pot să vi-l dau e un zâmbet. Și apoi rețineți că dumneavoastră veți părăsi această țară înaintea mea”. Când trebuie s-o spui, trebuie.
Acest episod m-a făcut să înțeleg că încă este multă muncă de făcut. Nu va fi de-ajuns legea privind cetățenia. Discriminările culturale și sociale sunt atât de înrădăcinate încât va fi dficil să le extirpăm. Dar vom reuși.
Elvira Ricotta Adamo
Elvira Ricotta Adamo, de 29 de ani, italiancă, s-a născut în Filipine și a crescut în Sicilia, unde a ajuns când avea numai 12 zile. Lucrează în Roma la o agenție de marketing. Este fondatoare și membru executiv la QuestaèRoma, asociație care luptă împotriva oricărei forme de discriminare.
