in

Messina/ Deţinut român, moare după trei zile de agonie. Avocatul: “Avea leziuni interne”

Marcel Vizitiu, un român de 30 de ani a decedat, luni, într-un spital din Messina, Sicilia, după ce a făcut un infarct în închisoare. Românul fusese consultat în zilele premergătoare decesului, dar medicii l-au retrimis în închisoare, deşi avea un traumatism cranio-facial şi nasul fracturat, după ce a opus rezistenţă în momentul arestării. Procuratura siciliană a deschis o anchetă pentru a stabili cauzele decesului. Avocatul românului vrea să se stabilească “cine i-a provocat leziunile şi de ce nu a fost internat în spital”.

Românul a fost arestat pe 30 septembrie, în urma unei altercaţii cu poliţiştii chemaţi de proprietarul unei tutungerii. Fiind beat, nu ar fi vrut să iasă din incinta localului şi s-ar fi opus poliţiştilor care încercau să-l aresteze.

Din procesul verbal rezultă că Vizitiu i-ar fi ameninţat pe carabinieri şi a încercat să fugă. Raportul mai menţionează că bărbatul s-a împiedicat singur şi s-a lovit cu capul de podea.

Transportat la spitalul Piemonte din Messina, deţinutul a primit îngrijiri medicale, iar la miezul nopţii, a fost transferat în închisoarea Gazzi. Sâmbătă, la ora locală 11.00, a fost condus din nou la spital, unde i s-a făcut o tomografie. În fişa medicală s-a menţionat fracturarea nasului şi prezenţa unui traumatism cranico-facial. După vizita medicală, Vitiziu a fost condus din nou în închisoare.

Duminică, starea românului s-a agravat ulterior şi a fost dus la spital pentru o nouă vizită. Medicii au considerat, însă, că românul se poate întoarce în închisoare. Luni dimineaţă, judecătorul pentru ancheta preliminară ar fi trebuit să-l interogheze pe român, dar întrevederea nu a fost posibilă, din cauza stării în care se afla deţinutul

Luni, deznodământul fatal: Marcel Vitiziu a decedat în drum spre spital, moartea fiind înregistrată la ora 12. Avocatul din oficiu, Giuseppe Serafino crede că „moartea ar fi putut fi cauzată de leziuni interne care nu au fost diagnosticate corect în intervalul vineri-luni”. Prin urmare, avocatul a solicitat deschiderea unei anchete, pentru a se stabili „cine i-a provocat leziunile- dacă sunt datorate unor traumatisme sau unor lovituri şi de ce nu a fost internat în spital, ci a fost dus înapoi în închisoare”.

Potrivit publicaţiei, “Gazzetta del Sud”, avocaţii penalişti din Messina au organizat, vineri, 7 octombrie, un pichet în aula centrală a Palatului de Justiţie din Messina, pentru a protesta împotriva “situaţiei grave din închisoarea Gazzi”. Aici sunt închişi 393 de deţinuţi, deşi structura dispune doar de 162 de locuri, iar personalul este compus din 198 de agenţi, deşi numărul lor ar trebui să fie de aproape 300.

Citeşte şi:

15% din deţinuţii străini din penitenciarele italiene sunt români

Sinucideri ȋn ȋnchisorile italiene, iată cazurile unor români care s-au declarat mereu nevinovaţi

Italia/ Deţinuţi români sinucigaşi, ministrul justiţiei român „îngrijorat”

2011/ Trei deţinuţi români sinucigaşi într-o săptămână

Un român de 34 ani s-a sinucis în închisoare la Veneţia

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Patru fructe ideale pentru slăbit şi energizare

Cătălin Josan vrea să emigreze în Italia, unde „muzica lui este apreciată”