in

Nona Evghenie: “Noi, românii, am ratat un moment istoric: nu vom fi reprezentanţi în noul Parlament”

Nona Evghenie, primul român ales în consiliul local al unui oraş important din Italia- Padova- a fost înscrisă pe listele de candidaţi ai Partidului Democrat pentru alegerile parlamentare care vor avea loc în Peninsulă la sfârşitul lunii februarie. Este o premieră absolută, deşi poziţia 25 pe listele regiunii Veneto nu îi dă, conform actualului sistem electoral, nicio şansă reală să ocupe un loc în Parlamentul de la Roma.

Consiliera româncă, la alegerile primare din PD a adunat aproape 900 de voturi şi a sperat până în ultimul moment să obţină, însă, un post eligibil pe o listă blocată pe care secretarul partidului, Pierluigi Bersani, a promis că o va rezerva candidaţilor de origine străină.

Premieră: o românca pe listele de candidaţi pentru parlamentul italian

Deşi în ultimele zile s-au vehiculat numele a două romance membre în PD- Nona Evghenie şi Alina Harja pentru poziţii eligibile, la sfârşit doar doi candidaţi străini au obţinut un loc “blindat”, care să le permită intrarea asigurată în Parlament. Este vorba de jurnalistul marocan Khalid Chaouki şi doctoriţa de origine congoleză Cécile Kyenge Kashetu.

Iată primele declaraţii ale Nonei Evghenie, la aflarea listelor definitive pentru alegerile parlamentare.

“Ştiam că sunt pe locul 25 pe regiunea Veneto, e un rezultat pe care l-am obţinut după candidatura la alegerile primare din cadrul Partidului Democrat. Speram să obţin, însă, un loc eligibil în aşa numita “Cotă Bersani”, unde erau prevăzute locuri pentru reprezentanţi ai comunităţilor de străini. Am aşteptam până în ultimul moment, am sperat până în ultima clipă. Dar nu a fost să fie. Recunosc, la aflarea listelor, am avut un moment de emoţie, am plâns. Românii, prima comunitate ca număr din Italia, nu va fi reprezentată în viitorul Parlament, care va pune în dezbatere reforme importante legate de cetăţenie şi nu numai. Cred că noi am pierdut o ocazie istorică”.

Misiune imposibilă

Locul 25 pe lista din Veneto nu îi permite să ajungă în Parlament: „e un calcul matematic, pentru că legea electorală stabileşte că se intră în Parlament în ordinea de pe listă, nu se votează nominal. Deci, chiar dacă am avea 80% din voturi pentru PD, oricum nu s-ar ajunge la poziţia 25. Ar fi un rezultat foarte bun dacă ar intra chiar şi primii 11, 12 candidaţi de pe liste”.

 

Alina Harja, candidatură respinsă: "Asociaţiile m-au propus"

“Mă bucur pentru Khalid şi Cecile şi îi mulţumesc Liviei Turco (fost ministru, responsabilă cu problemele de imigraţie din Partidul Democrat n.r.) care a propus şi a susţinut candidatura mea. Nu cunosc logica şi  nu ştiu pentru care motive candidatura mea sau a Alinei Harja nu au fost acceptate, ar fi trebuit să fie trei persoane care să reprezinte trei comunităţi. Am vorbit cu Alina Harja înainte (împreună în fotografie), am hotărât să încercăm amândouă, în speranţa că măcar una va reuşi. Acum, va exista un reprezentant al unei arii culturale şi sociale musulmane şi un reprezentant african, dar perimetrul european şi balcanic nu este deloc reprezentat”.

Alegerea unui parlamentar român ar fi determinat, mai precizează Nona Evghenie,  „un entuziasm şi o mai mare participare din partea comunităţii la alegerile administrative, ar fi stimulat implicarea românilor în politica italiană, cu beneficii evidente”.  

Mandatul de consilier

Românca îşi va continua, astfel, mandatul de consilier la Primăria din Padova. Ce a făcut pentru români? „Mai am un an şi jumătate de mandat şi m-am ocupat de toate problemele cetăţenilor din Padova care ţineau de competenţa mea, nu doar ale românilor. Ce poţi face pentru comunitate? Spre exemplu, să înlesneşti organizarea unui eveniment, punând la dispoziţie săli sau locaţii pe care le putem obţine pe cale instituţională. Apoi, poţi să rezolvi chestiuni administrative, cum ar fi facilitarea găsirii de locuri de parcare pentru enoriaşii care vin la slujbă duminica şi asfaltarea unei străzi. Mai poţi îndruma persoanele la ghişeul competent, mai ales că sunt mulţi români care nu se descurcă cu birocraţia”.

"M-au rugat să le pun dosarul mai "în faţă""

Cele mai multe cerinţe din partea românilor sunt legate de locuri de muncă şi găsirea unei locuinţe: „Toţi vor case populare şi un servici. Două lucruri care nu depind de mine. Mai mult, unii, care au încă mentalitatea de acasă, mi-au spus cât aş vrea pentru a muta „mai în faţă” dosarul lor! Iar locurile din primărie se obţin doar în urma unui concurs public.

Alţii se plâng, spre exemplu,  pe motiv că ar fi discriminaţi pentru că au doar 260 de euro ajutor social. Le explic cum stau lucrurile şi îi fac să înţeleagă că nu toţi beneficiază de acel ajutor. Un alt lucru pe care am putut să-l fac, a fost, în 2009, schimbarea procedurii de înscriere la „Anagrafe” a cetăţenilor români. Se cerea un contract de muncă de minim 12 luni, la sfârşit am explicat- şi a fost aprobat- că e suficient ca cetăţeanul să arate că are mijloace de întreţinere suficiente, printr-un extras de cont bancar”.

Mentalitate românească

De când a obţinut mandatul de consilier, Nona Evghenie recunoaşte că nu a reuşit, totuşi, să-i convingă pe români să se implice mai mult în politica locală. „Nu am reuşit să-i fac să se implice. Românii, mai ales când înţeleg că nu câştigă nimic concret, se întorc cu spatele. A face politică la nivel local necesită un efort important, un parcurs lung şi chiar sacrificarea unei părţi din viaţa personală şi din timpul petrecut cu familia.

Românii cred că, dacă sunt consilier, câştig cine ştie ce. Cât câştig, se poate vedea pe site-ul primăriei. Puţin peste o sută de euro pe lună, deşi sunt preşedinta Comisiei politici economice, comerţ, turism şi muncă şi sunt delegata primarului pentru integrare culturală. Munca în consiliu o desfăşor după programul de lucru normal, deci după ora 17,00, când termin serviciul.”

Mulţi români, mai spune Nona Evghenie, „nu au un simţ al participării civice, nu ştiu să-şi ceară drepturile. Ne-a distrus, cred, experienţa politică din România”.

Votată de italieni

Totuşi, Nona Evghenie nu îşi pierde optimismul. La alegerile primare organizate în cadrul Partidului Democrat în vederea selectării candidaţilor, a obţinut aproape 900 de voturi, „un rezultat foarte bun, dacă ţin cont de faptul că fiecare din acele persoane au scris pe buletin „Evghenie”, deci mă apreciază personal. Am avut doar şase zile de campanie, pe care am făcut-o în mare parte pe internet. Am fost votată de italieni, pentru că românii nu au fost interesaţi să voteze şi jumătate din voturi le-am obţinut din provincia Padova, ceea ce mă onorează”.

Planurile de viitor sunt legate atât de politică, cât şi de familie. Pe 24 februarie, exact în data alegerilor, Nona va sărbători 11 ani de când a venit în Italia. Bilanţul este unul pozitiv, atât pe plan profesional, cât şi personal: alături de ea se află mereu soţul, avocat italian, şi, băieţelul lor, de 16 luni. Rămâne primul român candidat pe listele unuia din cele mai importante partide din Peninsulă.

Miruna Căjvăneanu

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Adrian Năstase vrea să iasă mai repede din închisoare. Judecătorii se opun

Revelionul „badantelor”, sărbătorit la Roma pe 6 ianuarie VIDEO