in

O nouă Nadia Comăneci se afirmă în Italia, la numai 9 ani a devenit o sportivă recunoscută

Alexandra, o fetiţă de 9 ani, a câştigat premiul I la finala naţională a concursului organizat la Riccione în perioada 31 mai – 2 iunie, intitulat “Campionato di Artistica Europa”.

Alexandra Martinescu este o fetiţă de 9 ani, s-a născut în 11 octombrie 2004 şi a crescut învăluită de foarte multă dragoste din partea părinţilor, Elena şi Florin.

La începutul parcursului şcolar, a început, aşa cum fac toţi copiii, fel şi fel de sporturi: patinaj, călărie, etc., dar Alexandra nu făcea altceva decât să merga în mâini, să se rostogolească pe câmpuri, prin casă, pe unde apuca… mai mult decât naturală aşadar a fost înscrierea ei în toamna din 2012 la un curs de gimnastică, la clubul „Don Bosco Gym” din Lanzo Torinese, unde trăieşte şi studiază.

După foarte puţin timp, încă de la primele concursuri a început să fie premiată. La toate concursurile. Se bucura din plin de aceste succese, dar cu naturaleţe şi modestie.

Într-o zi, înainte de un concurs îşi surprinde părinţii cu preocuparea ei: “Tată, sunt îngrijorată. Îmi lipseşte din palmaresul meu cupa premiului trei. Aş vrea să le am pe toate.” Altă dată a spus, după un concurs: “Nu înţeleg de ce mi-au dat premiul întâi astăzi, nu am fost perfectă.”

Despre succesele Alexandrei, presa locală a început deja să povestească, iar antrenorii încearcă să o convingă să schimbe clubul, să tindă înspre mai mult. Alexandra deocamdată vrea să se bucure de anturajul în care este, de prieteniile pe care le are. Părinţii respectă dorinţa ei şi nu o forţează în nici un fel, nu confunda dorinţa lor de realizare cu cea a fiicei lor, aşa cum mulţi din noi am fi tentaţi să facem.

Alexandra demonstrează că excelenţa se manifestă şi e în acţiune la 360°, fiind mereu printre primii la şcoală. Dragostea ei pentru frumos şi pentru lucrurile graţioase şi-au găsit lăcaş şi în mai multe prezentări de modă, îi place să deseneze, iar acum ia lecţii de chitară de la tatăl său.

După acest premiu I obţinut la Riccione, i s-a propus înscrierea în Federaţie şi în Naţionala Italiei. Poate că în viitor vom auzi vorbindu-se despre ea, fetiţa româncă din Italia care merge pe urmele Nadiei Comăneci.

Ana Maria Irimia, Torino

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Ghişeul pentru apărarea copiilor români: „O doamnă ne-a povestit că fetiţa ei a fost agresată de colegii italieni, i-au spus «romena di merda»”

Ministrul diasporei, Bogdan Stanoevici, s-a întâlnit cu românii din Austria şi a participat la o slujbă de pomenire a lui Eminescu