in

Poarta Guvernului a fost sudată de frica demonstranților: Ordonanța care aruncă în aer Justiția din România

A fost adoptată marți seara, într-o ședință de guvern neobișnuită, după ora 21, apoi a fost publicată în Monitorul Oficial în aceeași noapte.

Lovitură dură dată de guvernul PSD-ALDE Justiției din România, prin modificarea cu ordonanță de urgență a codurilor penale. Tot marți seara, guvernul a adoptat și două proiecte de lege, privind grațierea și modificări la legea executării pedepselor (modificarea legii 254/2013), care vor fi înaintate Parlamentului spre dezbatere în procedură de urgență.

”Am adoptat o serie de măsuri care vizează evitarea unor hotărâri pilot la CEDO şi în acest sens am adoptat proiectul de lege privind graţierea unor pedepse şi a unor măsuri educative, privative de libertate. Cel de-al doilea proiect de lege vizează legea pentru completare legii 254 pe 2013 privind executarea pedepselor. La prima lege cea care vizează graţierea unor pedepse, nu vizează violatorii, faptele de corupţie, actele de violenţă, recidiviştii, pedepsele cu suspendare şi prioritar pentru noi a fost recuperarea prejudiciului”, a declarat ministrul Justiției, Florin Iordache.

OUG privind modificarea Codurilor Penale a fost publicată în noaptea de marți spre miercuri în Monitorul Oficial, aceasta aducând modificări legate de abuzul în serviciu şi pedepsele aplicate acestei infracţiuni.

În „Ordonanţa de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal şi a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală”, abuzul de serviciu este redefinit și vizează numai „pagubele de peste 200.000 de lei ori o vătămare gravă, certă şi efectivă a drepturilor şi intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice”. Foarte mulți politicieni au dosare penale sau au fost condamnați pentru abuz în serviciu.

Prevederile au intrat în vigoare odată cu publicarea Ordonanţei, cu excepţia articolului 1 care va fi valabil în 10 zile.

Articolul 1 din ordonanță prevede că Legea 286 din 2009 se modifică la alin 3 din articolul 269 cu următorul cuprins: „favorizarea săvârşită de un membru al familiei sau afin până la gradul II nu se pedepseşte”.

La Direcţia Naţională Anticorupţie se află în lucru 2.151 de dosare având ca obiect infracţiuni de abuz în serviciu, potrivit unui comunicat al instituţiei, în timp ce Parchetul General a precizat că un număr de 1.960 de persoane au fost trimise în judecată pentru aceeaşi infracţiune.

Potrivit DNA, în perioada 2014-2016, au fost trimise în judecată pentru infracţiunea de abuz în serviciu 1.171 persoane fizice şi 34 de persoane juridice, iar prejudiciile cauzate prin comiterea faptelor este de peste un miliard de euro.

Toate aceste dosare se clasează automat în urma acestei ordonanțe.

Mii de oameni au ieșit în stradă chiar de marți noapte, la scurt timp după ce Guvernul Grindeanu a anunțat că a modificat prin ordonanață de Urgență Codurile penale. În timpul manifestației din fața Palatului Victoria, câțiva oameni au forțat poarta de acces din fața Guvernului, dar au fost repede înlăturați de jandarmi. Între timp, poarta respectivă a fost sudată, după cum arată Digi24.

Forțele de ordine au luat măsuri sporite în așteptarea unor proteste masive care se anunță pentru miercuri seară.

Pentru a evita eventualele incidente la protestul de miercuri seară, numărul jandarmilor a fost suplimentat, iar unii dintre ei patrulează în jurul Palatului Victoria chiar și pe timpul zilei.

Peste 10.000 de oameni au participat, în noaptea dinspre marţi spre miercuri, la protestul din faţa Guvernului. Manifestaţia a durat peste patru ore, până în jurul orei 3 dimineața. Demonstranţii au cântat imnul României şi au scandat „Hoţii”, „Demisia”, „DNA să vină să vă ia”, „PSD, ciuma roşie!” şi „Vrem anticipate!”.

„Sincer, nu mă aşteptam să se aprobe ordonanţa. Ar fi trebuit să se ţină cont de ceea ce voia lumea. Ar trebui să îşi dea demisia tot Guvernul”, a declarat, pentru MEDIAFAX, un protestatar.

„Cred că ne aşteptam majoritatea să o facă în acest mod hoţesc. Cât mai grăbiţi pentru că îi pândesc procesele. Ce se va întâmpla. Probabil vom ieşi din ce în ce mai mulţi. Dar nu văd o soluţie non-violentă la aceasă criză pentru că borfaşii sunt suficient de bine organizaţi, au o anumită legitimitate în urma votului popular şi nu o să cedeze elegant puterea. Ce s-a întâmplat în noaptea asta a fost un act de hoţie instituţională. Prezenţa oamenilor în faţa Guvernului tocmai asta spune”, a spus un alt protestatar.

Cel mai mare protest de după Revoluţie: 100.000 de oameni au scandat împotriva grațierii

«Noi la datorie, voi la pușcărie», manifestație la Milano împotriva „mârșaviilor puse la cale de guvernul Grindeanu”

Proteste de amploare împotriva grațierii. 30.000 de români au scandat la Guvern. Dragnea acuză: O nouă mineriadă!

Legea graţierii scoate România în stradă. Se anunţă proteste şi în străinătate: „La închisoare, nu la guvernare!”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Trei români implicați într-un accident rutier grav la Eboli: un mort și doi răniți

Concurs în Italia: 300.000 de candidați pentru numai 800 de posturi de grefier