in

Ponta la Torino, Tăriceanu la Roma, candidaţii încep OFENSIVA în Diaspora

Primii doi candidaţi la prezidenţiale care au curajul să pună piciorul în Diaspora sunt Victor Ponta şi Călin Popescu Tăriceanu.

Victor Ponta vine la Torino, unde va avea o întâlnire cu românii la Teatrul Carignano, iar Călin Popescu Tăriceanu vine la Roma, pentru a se întâlni cu comunitatea la Teatro Tendastrisce.


Sâmbătă, 18 octombrie, Victor Ponta se va întâlni cu românii din Torino la Teatro Carignano, între orele 14 şi 17. Evenimentul este organizat de PSD Italia, care a creat şi o pagină specială pe Facebook pentru acest eveniment.

Iată anunţul: „18/10/2014 Piazza Carignano, 6, 10123 Teatro Carignano ore 14-17 Torino ! Victor Ponta viitorul președinte al României se va întâlni cu comunitatea de români ! Va rugam sa fiți prezenți in număr cât mai mare!”

Victor Ponta este primul candidat la alegerile prezidenţiale care se întâlneşte cu românii din diaspora.

Al doilea candidat care va veni în Italia pentru a se întâlni cu românii este Călin Popescu Tăriceanu. Preşedintele Senatului se va afla la Roma în 26 octombrie, în urma demersurilor Asociaţiei Românilor din Italia (ARI) Roma, care „i-a invitat pe toţi candidaţii la preşedinţie să participe la eveniment”, după cum declară preşedintele ARI, Eugen Terteleac. Întâlnirea va avea loc la Teatro Tendastrisce, via Giorgio Perlasca, 69.


La Verbania – Lago Maggiore (provincia Verbano-Cusio-Ossola) în 18 și 19 octombrie va fi prezent în schimb ministrul diasporei, Bogdan Stanoevici, invitat la un eveniment organizat de consilierul comunal Adrian Chifu, împreună cu Primăria din localitate.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Florin Tătaru, PSD Italia: „Şi dacă Ponta a fost agent SIE, nu e ceva rău, apără interesele statului”

Scrisoare deschisă a unui român din Spania către Dan Diaconescu: ”M-ați distrus sufletește!”