Menu
in

Premierul Ponta l-a felicitat pe Florin Simon, întreprinzătorul străin al anului din Italia

Premierul Victor Ponta i-a transmis un mesaj de felicitare românului Florin Simon, desemnat „omul de afaceri străin al anului” în Italia, în cadrul celei de-a patra ediţii a festivalului MoneyGram Award, se arată într-un comunicat al guvernului de la Bucureşti.

”Doresc să transmit cele mai sincere felicitări domnului Florin Simon și soției sale, Maria, pentru reușita sa. Salut şi admir ambiția și determinarea prin care aceștia și-au clădit, exclusiv prin forțe proprii, o carieră de invidiat. Povestea acestor oameni care au fost nevoiți să plece în străinătate pentru a reuși este o dovadă incontestabilă a faptului că românii, oriunde s-ar afla, prin muncă cinstită și determinare, pot și devin repere pentru străini. Acest premiu vine ca o recompensă binemeritată pentru munca, riscurile și îndrăzneala de care Florin și Maria Simon au dat dovadă, și reprezintă o recunoaștere a unor merite excepționale”.

 

Florin Simon şi reţeta succesului în Italia

Motiv de mândrie

“Pentru noi, cei de acasă, această veste bună este un motiv de mândrie. Faptul că, prin acest premiu, cei doi au reușit să ofere tuturor un exemplu de succes, o știre pozitivă asociată cu România, reprezintă un lucru foarte bun, și care trebuie apreciat în mod special” se mai arată în comunicat.

"Ştire pozitivă"

Le doresc mult succes în continuare și, cel mai important, multă putere de muncă!”, a declarat primul-ministru Victor Ponta.Premierul a subliniat faptul că această veste bună este un motiv de mândrie deoarece cei doi au reuşit să ofere tuturor un exemplu de succes. Vestea că românul a fost desemnat „omul de afaceri străin al anului” în Italia reprezintă o ştire pozitivă asociată cu România, iar acesta este un lucru foarte bun care „trebuie apreciat în mod special”.

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version