”Povestea Nadiei Comăneci, vedeta olimpică prizonieră a călăului Nicu și a unui viol de stat”, este titlul unui articol șoc apărut în publicația sportivă italiană calciomercato.com, cu ocazia Zilei internaționale pentru eliminarea violenţei asupra femeilor (25 noiembrie).
”Astăzi întreaga lume sărbătorește ziua împotriva violenței împotriva femeilor. O rană deschisă și infectată pe corpul umanității pentru care pare să fi fost găsit un remediu.
Numerele referitoare la atrocitățile, domestice sau de altă natură, suferite de cealaltă jumătate a cerului continuă să fie impresionante și nici măcar simțul rațiunii care ar trebui să ghideze această lume iluminată nu pare să înmoaie această tendință a unei societăți primitive.
Nici sportul nu a rămas imun la această contagiune.
Unul dintre cele mai senzaționale episoade în acest sens ne duce înapoi cu mulți ani, până la 1976, când, la Jocurile Olimpice de la Montreal, s-a aprins steaua Nadiei Comăneci, o vrăbiuță de paisprezece ani care a câștigat aurul la gimnastică cu un număr de „10 perfect”.
Și-a terminat spectacolul sărind pe covor fără urmă de sudoare pe frunte și fără respirație. Pentru lume a fost un miracol sportiv.
Pentru România, țara sa, era simbolul extrem al unei propagande pentru regimul Ceaușescu.
Puterea se îndrăgostește de ea în toate privințele, chiar și cele care nu sunt legale fiind vorba de un copil și cu tentaculele sale a vrut să o facă a lui, apucând-o cu mâinile lui Nicu, al treilea fiu al dictatorului.
Cunoscut ca „prințișorul”, băiatul care era cu zece ani mai mare decât Nadia era considerat de toți drept succesorul natural al tatălui său, care îl punea să îl susțină în treburile de stat.
Jucător de jocuri de noroc, afemeiat, alcoolic, violent și psihopat, Nicu nu rata nimic. Nimeni nu-i putea spune nu, altfel dispărea în neant. Un tip pe care nu era bine să-l întâlnești în drum.
Nadia Comăneci, micuța prințesă a unei națiuni aproape invizibile lumii înainte de sosirea ei, nu a putut scăpa de întâlnirea cu cel ce pretindea și a obținut dreptul de „jus prime noctis” cu toate fiicele ierarhilor regimului.
Patru ani de captivitate autentică de aur în Palatul Puterii din care Elena, mama lui Nicu, nu a lăsat-o niciodată să iasă decât să se antreneze sau să participe la competiții. Apoi, noaptea târziu, „iubitul ei oficial”, care de fapt era călăul ei, sosea în general beat.
Nu era dragoste în pat, ci autentice violuri intercalate cu torturi de tot felul și trabucuri stinse pe carnea Nadiei. Chiar și un avort impus, ca un corolar pentru acel iad. Toate acestea până la Jocurile Olimpice de la Moscova, unde Comăneci a fost „jefuită” de medalii de către un juriu corupt care i-a favorizat pe sportivii sovietici într-un mod rușinos.
Tocmai atunci tânăra campioană al României a decis să fugă. A trecut granița ca un refugiat. A ajuns la Viena și de acolo a zburat în Statele Unite unde a devenit cetățeană americană și este soția lui Burt Conner, un atlet care a fost îndrăgostit de ea încă din zilele Montrealului. Împreună conduc o sală de sport.
Acum câteva zile, pe 12 noiembrie, Nadia a împlinit 59 de ani. NBC a intervievat-o, dar ea a refuzat să vorbească despre închisoarea ei în Palatul Ceaușescu. Din acea oribilă poveste „noir” rămân cicatrici pe corp și altele, mai adânci și mai dureroase, în suflet”, a scris calciomercato.com.
