Menu
in

Primarul din Vicenza, zis „șeriful roșu”, vrea să scape orașul de romi: „Să intervină Ambasada României!”

«Am intenția să implic reprezentanțele diplomatice ale României în Italia. Pentru că nu intenționăm să-i mai tolerăm pe cei care la Vicenza vor să trăiască pe spatele comunității noastre, continuând să creeze probleme».

Declarația, reprodusă de Corriere della Sera, este făcută sâmbătă 22 iunie de noul primar din Vicenza, Achille Variati (PD), care a declarat război romilor care ocupă abuziv clădirile din oraș. Dar înainte de a face apel la ambasada României, primarul Variati i-a scris premierului Enrico Letta, cerând «legi adecvate pentru a putea îndepărta delincvenții care infectează orașul». Apoi s-a întâlnit cu prefectul Melchiorre Fallica, pentru a găsi soluții.


Romii din Vicenza în condiții șocante de viață. Familii cu copii între excremente și gunoaie


Primarul șerif

Deja Variati a fost poreclit „primarul-șerif de stânga”, pentru campaniile contra străinilor care comit infracțiuni în oraș. Tema este deobicei exploatată de dreapta. «Aici nu intră nici dreapta nici stânga. Vorbim de persoane care continuă să comită infracțiuni, care sunt reținute de forțele de ordine, dar a doua zi sunt din nou libere și reprezintă un pericol constant pentru comunitate. Nu se mai poate. Normativa actuală nu funcționează. Mă îngrijorează faptul că aceste legi nu ne permit să-i alungăm din oraș pe cei care comit infracțiuni și au o lungă listă de antecedente».


 

Consulul Calciu din Trieste: „Vă sfătuim să plecați în România”

Primarul explică și la cine se referă: la străini, în special români. «Cer legi eficace: străinii comunitari sau extracomunitari, care au demonstrat că reprezintă un pericol social, nu pot locui în comunitatea noastră.».

«În aceste zile avem problema persoanelor de origine română care continuă să campeze în zone private și publice, în ciuda faptului că li s-a oferit un loc de dormit. Din partea lor nu există nicio voință de a respecta regulile. Luni (24 iunie – n.r.) am intenția de a implica reprezentanțele diplomatice ale României în Italia pentru a găsi o soluție la problemele pe care continuă să le creeze acești subiecți.».

Aceste declarații au apărut duminică, în Corriere del Veneto. Luni, Il Gazzettino a titrat pe prima pagină: «Romeni, basta! Ora mi rivolgo all’ambasciatore». Cotidianul explică faptul că decizia luată de primar este fără precedent la Vicenza, pentru a se pune punct problemelor create de români: ocupări abuzive, amenințări la adresa forțelor de ordine. După ce sunt evacuați, românii primesc ordine de plecare din oraș, per care nu le respectă.

Dintre cei evacuați din fostul sediu Enel, opt au acumulat 80 de amenzi în patru luni, pentru cerșetorie, ocupare abuzivă, și sunt legați de mediul prostituției, a declarat primarul.


Luni 24 iunie, chiar în timpul conferinței de presă în care explica cum va decurge războiul contra abuzivilor români, primarul Variati a fost sunat de noul ambasador al României la Roma, Dana Manuela Constantinescu, scrie agenția Adnkronos. Ambasadoarea s-a declarat disponibilă dialogului. „Ambasadoarea Dana-Manuela Constantinescu, mulțumindu-mi pentru semnalare, a declarat că vrea să apere imaginea propriei țări și m-a asigurat că prin consulatul de la Trieste se va aprofunda cazul acestor persoane, garantând disponibilitatea de a ajunge la un acord”, a declarat primarul, potrivit Adnkronos.

A început expulzarea românilor fără loc de muncă

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version