in

Propunere revoluţionară de la Torino: Congresmanii din Italia pot fi aleşi prin vot electronic, identificare prin CNP şi IP

Congresul Românilor de Pretutindeni, organizat la sfârşitul lunii noiembrie de către Departamentul Politici pentu Relaţia cu Românii de Pretutindeni (DPRRP), ar putea reprezenta o excelentă oportunitate pentru conaţionalii noştri prezenţi în Italia.

Astfel, pentru prima oară în istoria modernă a emigraţiei româneşti, am putea decide cine să ne reprezinte, cu adevărat, la întâlnirea oficială de la Bucureşti.

Cristian Gaiţă, redactor şef al publicaţiei Ora României din Torino, are o propunere revoluţionară pentru alegerea românilor care vor reprezenta Italia la Congresul Românilor de Pretutindeni din 30 noiembrie 2014: vot electronic.

Accesați pagina Facebook

Iată propunerea lui:

Idea a pornit de la Roma, fiind lansată în discuţie de către Carmen Scorţanu. A fost apreciată imediat, împărtăşită şi dezvoltată cu entuziasm de către mai mulţi imigranţi români din Italia. În simplitatea sa, ideea prevede alegeri libere, pe o platformă internet special construită. Practic, adevăraţii lideri, reprezentanţi ai comunităţii vor fi desemnaţi direct, de către românii din teritoriul italian.

Cum se desfăşoară votul

Fiecare cetăţean român rezident în Italia va avea dreptul de a alege un reprezentant sau de a fi ales ca reprezentant. Astfel, listele de reprezentanţi se vor construi automat, pe măsură ce vor fi propuşi şi vor obţine voturi. În acest mod, cu transparenţă totală, procesul va putea fi urmărit în direct, pe măsura desfăşurării votului. Vor fi eliminate astfel listele „prefabricate”, pline de personaje necunoscute său complet nereprezentative.

Care sunt regulile votului

Iată de ce vor trebui să ţină cont atât organizatorii cât şi participanţii la vot:

  • – pot fi aleşi exclusiv cetăţeni romani cu reşedinţa sau domiciliul în Italia;
  • – vârsta minimă este de 25 de ani;
  • – cei propuşi pentru a ne reprezenta nu va trebui să aibă cazier judiciar în România sau Italia;
  • – oricine poate propune pe oricine, specificând numele şi regiunea în care locuieşte candidatul; în prima fază se va construi (automat, în baza propunerilor) lista de candidaţi, ulterior votanţii vor putea alege numele celui desemnat, din listă;
  • – pentru fiecare regiune în parte, câştiga acel candidat care are mai multe voturi;
  • – fiecare votant se va identifica prin CNP, cod fiscal italian şi data naşterii. De asemenea, prin sondaj, vor fi contactaţi telefonic cel puţin 10% dintre votanţi pentru confirmarea identităţii; identităţile false se scad din numărul final de voturi ale candidatului beneficiar;
  • – norme de securitate: autentificare prin CNP, CF, data naşterii, sex şi număr de telefon; de asemenea, se vor înregistra IP-ul şi alte câteva elemente de securitate legate strict de computerul utilizatorului;
  • – evoluţia voturilor va putea fi urmărită în direct, on-line;
  • – timpul de desfăşurare al etapei de vot va fi de 7 zile;
  • – după desemnarea reprezentanţilor regionali va fi organizată o întâlnire a acestora pentru stabilirea reprezentanţilor care vor fi prezenţi la Congresul de la sfârşitul lunii noiembrie;
  • – beneficii multiple: se pun bazele unei structuri naţionale, se creează mediul pentru eventualele acţiuni la nivel regional sau naţional, se desemnează parteneri de dialog credibili în relaţia cu autorităţile italiene locale şi cu eventualele contacte oficiale din partea României etc.
  • – pentru a înlătura orice suspiciune, rezultatele vor fi publicate pe platforma de votare. votul în sine va fi „în direct”, se va vedea fizic evoluţia, pe regiuni şi candidaţi.
  • Pentru cei care nu au internet, asociaţiile din teritoriu vor pune la dispoziţia doritorilor, în zile stabilite, un computer legat la internet. Un voluntar al asociaţiei va seconda (supraveghea şi îndruma) votarea, care va fi tot on-line, în cele din urmă. Tot aceste asociaţii vor contribui la popularizarea acţiunii şi eventual se vor organiza pentru susţinerea unui candidat comun sau a propriului candidat.

Românii din Italia organizează o întâlnire la Roma pentru desemnarea delegaƫiilor la Congresul Românilor de pretutindeni

Promovarea acţiunii se va face prin intermediul presei româneşti din Italia, a internetului, activităţilor comerciale româneşti, a bisericilor şi asociaţiilor socio-culturale.

DPRRP sau orice alt organism instituţional romanesc nu au legătură cu validarea alegerilor. Este o acţiune independentă a emigranţilor români din Italia. De asemenea, acţiunea de alegere a propriilor reprezentanţi nu este în nici un fel legată de procesele electorale din România sau Italia.

Este o acţiune care aduce beneficii în primul rând românilor din Italia. Evident, este o acţiune incomodă pentru cei care susţin doar prin vorbe rolul lor în comunitatea noastră. Cei care se tem de adevăr şi denaturează importanţa lor în rândul românilor din Italia, vor fi primii şi principalii opozanţi ai acestui proces democratic.

Este clar că dacă un „reprezentant” va primi doar cinci voturi, influenţa lui în comunitatea românească din Peninsulă se rezumă la cinci persoane. Indiferent cât susţine sau îşi doreşte el să pară de important, cifrele sunt obiective. Cuvintele cheie ale acţiunii sunt Colaborare şi Transparenţă, ambele în gradul cel mai înalt.

Cristian Gaiţă


Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Românii din Italia organizează o întâlnire la Roma pentru desemnarea delegaƫiilor la Congresul Românilor de pretutindeni

„Participanţii la Congres trebuie aleşi NUMAI PRIN VOT, vom organiza un scrutin paralel LÂNGĂ secţiile de vot pentru prezidenţiale”