Menu
in

A refuzat să fumeze hașiș, copil român bătut la sânge de colegi la Roma

Doi adolescenți italieni de 14 ani au fost arestați în cartierul Tor Bella Monaca, cu acuzația de acte persecutorii (stalking) împotriva unui elev român. Cei doi l-au amenințat pe copil, dar și pe tatăl acestuia. Vina copilului? Nu voia să fumeze hașiș, așa cum făceau toți colegii lui italieni, scrie Corriere della Sera.

A fost bătut la sânge și persecutat timp de mai multe luni de cei doi derbedei din Tor Bella Monaca. A ajuns și la spital cu fața tumefiată. Atunci a început o anchetă. După patru luni și jumătate de la bătaie, carabinierii i-au arestat cei doi băieți și instanța i-a trimis la școala de corecție.

Persecuții care l-au făcut pe tatăl victimei să se gândească să se mute din cartier, pentru ca fiul său să scape de bătăuși. Copilul român s-a plâns mereu că este amenințat șa școală, așa încât de multe ori refuza să iasă din casă, de frică.

Problema este legată de droguri. În cartier vârsta medie de consum de droguri a scăzut drastic și tinerilor li se dau la început gratis drogurile. Copilul român era bătut pentru că nu voia să consume droguri, dar și pentru că era român.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version