in

Robert Scarlat, „indignatul” de la Roma, condamnat la doi ani de închisoare

Pentru ciocnirile de pe 15 octombrie anul trecut de la manifestaţia „indignaţilor” din Roma, a X-a Secţie Penală l-a condamnat la doi ani de închisoare pe Robert Scarlat. Pedeapsa a fost aplicată cu procedură abreviată şi cu acordarea circumstanţelor atenuante, ţinându-se cont de vârsta tânără a inculpatului şi de faptul că nu are antecedente penale.

Scarlat, care este acuzat de ultraj multiplu şi de leziuni grave pentru rănirea a trei agenţi de poliţie în urma aruncării cu pietre, va trebui şi să plătească câte 500 de euro pentru părţile civile Atac, Ama şi Roma Capitale şi să le susţină cheltuielile de judecată. Judecătorul civil va fi cel care va stabili valoarea despăgubirilor pentru reprezentanţii forţelor de ordine care au fost răniţi.

Robert Scarlat (21 ani) a fost condamnat pentru violenţele de la Roma, după ce pe 17 noiembrie anul trecut a fost condamnat la 3 ani şi 4 luni de închisoare un alt manifestant, Giovanni Caputi. Zilele trecute au mai fost condamnaţi alţi doi „indignaţi”: Giuseppe Ciurleo (22), la 5 ani, şi Lorenzo Giuliani (20) la 4 ani.

Tribunalul a respins cererea apărării lui Scarlat de a revoca măsura arestului domiciliar, considerând concret riscul de reiterare a infracţiunii. Inculpatul s-a declarat pe timpul procesului că este paşnic şi a încercat să explice că nu a lansat niciun obiect, ci că s-a trezit în mijlocul incidentelor în timp ce era în căutarea unor amici care îl însoţiseră la manifestaţie. O versiune „dezarmantă şi puţin credibilă” pentru procuror, acesta solicitând o condamnare la 3 ani de închisoare. Tribunalul a anulat măsura de expulzare decisă contra lui Scarlat.

Ţapul ispăşitor perfect: Cotidianul comunist „Il Manifesto” îl apără pe român într-un articol intitulat „Robert plăteşte dublu”.

Robert Ionuţ Scarlat s-a născut la Bucureşti acum 21 de ani. Trăieşte cu mama Laura la Oggiona di Santo Stefano, provincia Varese, de când are 9 ani. De pe 4 noiembrie este în arest domiciliar pentru că este acuzat că a participat la ciocnirile din Piazza San Giovanni de pe 15 octombrie anul trecut.

A X-a Secţie a Tribunalului din Roma l-a condamnat la doi ani pentru aruncarea de pietre de pavaj şi lovirea a trei agenţi. O condamnare care nu se poate compara cu cele exorbitante de 5 şi respectiv 4 ani, aplicate lui Giuseppe Ciurleo, de 21 de ani, şi lui Lorenzo Giuliani, de 20 de ani, dar la fel de gravă. Tribunalul a acceptat însă cererea de suspendare a expulzării lui Robert din Italia.

Robert a încetat în 2007, în anul doi, să frecventeze şcoala pentru hotelieri şi numai rar a lucrat în mod stabil. Parcursul său de muncă este presărat cu o multitudine de locuri de muncă ocazionale. De exemplu, distribuirea de fluturaşi.

Apoi s-a înscris la centrul pentru angajare din Gallarate şi a urmat un curs de bază pentru prezentarea produselor şi serviciilor la asociaţii Euroclub – cei care vând cărţi şi cd-uri la preţuri reduse. Când a reuşit să lucreze a câştigat 627 de euro pe lună. În rest, s-a descurcat în domeniul muncii informale sau la negru. O situaţie comună multor tineri pe care i-am întâlnit pe timpul manifestaţiei de pe 15 octombrie. Unii dintre ei pot fi consideraţi italieni de origine europeană.

Laura, mama lui Robert, are 41 de ani. A sosit în Italia în 1999, unde lucra de mai mult timp partenerul ei de viaţă. După divorţ, s-a dus să locuiască cu fiul ei la Oggiona. A lucrat într-un bar, apoi într-un club milanez cu calificarea de „dansatoare de primul nivel”. Astăzi se pare că lucrează într-un atelier mecanic.

Robert se dusese cu trenul de la Varese la Roma, la manifestaţia „indignaţilor” îmbrăcat cu un hanorac în culori jamaicane, stilul său este cel „peace şi Raggae”. Mic de statură, puţin peste 1,60 metri, potrivit acuzării ar fi realizat ciclopica faptă de fracturare a încheieturilor şi picioarelor a trei poliţiştii cu pumnii şi picioarele, cărora le-au fost recunoscute îngrijiri medicale de până la 40 de zile.

Imediat după vestea arestării sale, presa lombardă s-a năpustit asupra lui Robert, amintind de denunţul împotriva sa din 2009 pentru că ocupase abuziv un teren alături de alţi circa o sută de tineri pentru o petrecere rave. Tot în acelaşi an a fost arestat la Gallarate pentru deţinere de substanţe stupefiante. În decembrie 2010 i-a fost suspendat permisul timp de şase luni pentru conducere în stare de ebrietate.

La prima vedere se pare că Robert este ţapul ispăşitor perfect pentru a se instiga la xenofobie, sau la teama de „tineri devianţi”. In realitate, mare parte din experienţa sa, de la petrecerile rave la suspendarea permisului, nu este necunoscută unei părţi a „italienilor” de aceeaşi vârstă.

Aşa cum participarea pe 15 octombrie, în afara partidelor şi mişcărilor, a fost una dintre noutăţile care se observă de mai mult timp pe timpul manifestaţiilor din Italia. În aşteptarea apelului, duritatea condamnărilor aplicate lui Robert, şi altor tineri, riscă să îngroapte motivele lor sub stratul de singurătate şi invizibilitate.

(sursa: Il Manifesto)

Manifestaţia “Indignaţilor”

Pe 15 octombrie 2011, în timpul manifestaţiei „indignaţilor” de la Roma în timpul căreia s-au înregistrat violenţe, au fost arestate 12 persoane, între care şi Robert Scarlat. Imediat, ministrul de Interne de atunci, Roberto Maroni, a semnat ordinul de expulzare pe numele lui Scarlat, anulat acum de Tribunal.

Robert a obţinut arestul domiciliar, fiind acuzat de agresarea a trei poliţişti: „A fost urmărit şi prins de agenţi şi, cu scopul de a se sustrage identificării, i-a lovit cu pumnii şi picioarele. Un agent a suferit un traumatism la umăr şi la picior cu 7 zile de prognostic de vindecare, un altul un traumatism la încheietura unui picior cu 20 de zile de prognostic şi încă un altul o fractură la încheietura unei mâini cu prognostic de 25 de zile”, se spune în actul de acuzare. Avocatul lui, Francesco Ricciardi, a declarat: „Nu este verosimil să te gândeşti că el, aşa firav cum e, ar fi putut să fie violent cu poliţiştii înarmaţi cu bastoane. Ni se pare evident că în acel moment au fost prinşi cei care nu erau pregătiţi de luptă. Când au început atacul adevăraţii „black bloc”, care ştiu să se mişte în asemenea situaţii, ei au fugit şi el a rămas în mijloc”.

Acelaşi lucru îl susţine şi mama sa, Laura Scarlat, care se află cu fiul ei în Italia din 1999. Ea nu reuşeşte să înţeleagă cum Robert, care cântăreşte numai 55 de kg, nu face sport, nu are niciun antecedent pentru violenţă, ar fi putut răni agenţii care l-au reţinut, persoane protejate şi capabile să se apere.

Robert Scarlat, arest la domiciliu

Mama lui Robert Scarlat, „indignatul” arestat la Roma: „Fiul meu nu e un black bloc!”

VIDEO/ Românul „indignat”acuzat de rănirea a trei poliţişti la Roma, expulzat din Italia

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Mutarea lui Băsescu: liberalul Teodor Meleşcanu, şef la SIE

Muncitor român de 45 de ani, zdrobit de un copac lângă Pavia